Forme accidentale de alterare a pigmenţilor

În această categorie se încadrează alterările cauzate de temperaturi mari dezvoltate în timpul incendiilor, prezenţa umidităţii de capilaritate sau infiltraţie, precum şi cele apărute ca urmare a tehnicii de execuţie cât şi a unor intervenţii de restaurare defectuoase.


Temperaturile ridicate din timpul unui incendiu produc modificări cromatice şi de structură anumitor pigmenţi. Astfel:

- pigmenţii argiloşi, care sunt amestecuri de aluminosilicaţi, a căror culoare depinde de gradul de hidratare a oxidului feric, în cazul ocrurilor, şi de conţinutul în fier, mangan şi apă pentru verdele de pământ, pierzând apa de hidratare îşi modifică culoarea (ocru trece în ocru roşu, ocru roşu trece în brun, iar verdele de pământ tinde să se înnegrească);

  -  pigmenţii pe bază de cupru (azurit, malahit) suferă o transformare chimică la temperaturi mai mari de 295°C, în urma căreia carbonatul bazic de cupru se descompune în   oxid de cupru de culoare neagră   (tenorit).


U I_Arborebiuret det_mixtionincendiu fatada_sud_Moldovita

În condiţii ambientale normale pigmenţii pe bază de cupru sunt cei mai rezistenţi.

Azuritul se găseşte împreună cu malahitul în depozitele secundare ale minereurilor de cupru; separarea lor se face mecanic.

Rezistenţa lor se explică prin compatibilitatea deosebită a pigmenţilor cristalini cu liantul, în comparaţie cu pigmenţii argiloşi coloidali. Apoi mai poate fi adăugat efectul antiseptic al pigmenţilor pe bază de cupru care nu favorizează evoluţiile biologice. Cu toate acestea, azuritul şi malachitul suferă transformări chimice ce aduc şi modificarea culorii dacă se află un timp mai lung în contact cu umiditatea (de capilaritate şi infiltraţie). Albastrul azurit, carbonat bazic de cupru, în prezenţa umidităţii se transformă în verde malahit care din punct de vedere chimic este tot un carbonat bazic de cupru. Malahitul se închide la culoare dacă umiditatea persistă.


Dacă pe suprafaţa picturii există cloruri, în condiţii de umiditate azuritul se combină cu ionii de clor transformându-se în cloruri bazice de cupru CuCl2 3Cu(OH)2 (atacamit şi paratacamit). Pigmenţii pe bază de cupru sunt solubili în acizi (chiar şi cei mai slabi); sub acţiunea bazelor tari trece în oxid de cupru negru (tenorit). Varianta artificială a azuritului – albastru artificial de cupru, cunoscută şi sub numele de “bleu verditer” sau “albastru bice” nu conţine din punct de vedere chimic doar formula azuritului ci sunt prezente şi alte combinaţii (ex: ioni de calciu)[1]. Produsul preparat în laborator este mai sensibil la agenţii chimici decât produsul natural.

 
Bibliografie:
Cennini C., “Tratat de pictură”, Editura Meridiane, Bucureşti 1977.
Dei, L., Ahle, A., Baglioni, P., Dini, D. & Ferroni, E., “Green degradation products of azurite in wall paintings: identification and conservation treatment” in Studies in Conservation 43 (1998).
Istudor, I. - “Noţiuni de chimia picturii”, Daim Publishing Hause 2006
                - “Consideraţii tehnice asupra unor picturi murale din România (epocile antică, medievală, modernă)”, în Revista Monumentelor Istorice, nr. 1 din 2001-2003, p. 76-100.
               - “Alteration de la couleurs observees sur les peintures murales des eglises de Bucovine”, Colloque sur la consevation et la restauration des peintures murales, Suceava - Roumanie, juillet 1977.
Istudor, I. şi Balş, I., “Contribuţii la cunoaşterea materialelor folosite în pictura murală exterioară a bisericilor din secolul al XVI-lea din Bucovina şi la unele probleme de tehnică”, studiu prezentat în Sesiunea ştiinţifică din 22-24 mai 1968.
Kiplik, D. I., “Materiale colorante ale picturii“, Editura de stat pentru literatură şi artă.
Koller M., Leitner, H. & Paschinger, H., “Reconversion of altered lead pigments in alpin mural painting”, Studies in Conservation 35 (1990).


[1] Prof. Ioan Istudor, note din cursul de chimie.

Problema umidităţii

bis_domneasca_umidit_ext_mictargoviste_domneasca_fereastra_mic

Umiditatea reprezintă proprietatea unui corp sau a mediului ambiant de a absorbi şi de a reţine o anumită cantitate de apă în formă lichidă sau în stare de vapori. Prezenţa ei în orice structură este normală până la anumite valori care pot fi standard, dar în acelaşi timp normalitatea valorilor se stabileşte şi în funcţie de  arealul geografic.

Orice materie se adaptează condiţiilor de  umiditate atmosferică specifică zonei în care este amplasată. Atunci când aceste valori sunt depăşite ori înregistrează variaţii mari, umiditatea devine o problemă. Ne referim în acest context la umiditatea relativă a aerului, care indică gradul de saturare a vaporilor de apă în atmosferă. Prin urmare, valori ridicate ale umidităţii relative şi mai ales variaţiile parametrilor de microclimat (temperatură şi umiditate) creează în interiorul monumentelor fenomenul numit condens. Acesta poate fi prevenit prin monitorizarea microclimatului şi întreprinderea unor măsuri de stabilizare a parametrilor la valori normale.

Circuitul hidrologic natural – apele pluviale şi pânza freatică, pot afecta monumentele doar în măsura în care sunt create condiţii necesare scurgerii, infiltrării ori penetrării apei în ziduri. Astfel, acoperişurile neîntreţinute, ferestrele neetanşe, cu geamuri sparte ori absenţa acestora, sistemele de preluare şi drenare a apelor pluviale deteriorate creează condiţii propice apariţiei umidităţii de infiltraţie. Apele meteorice ajung, datorită acestor imperfecţiuni, la nivelul structurii de zidărie şi coboară ca urmare a gravitaţiei, a absorbţiei capilare şi a presiunii hidrostatice la un nivel mai mult sau mai puţin vizibil şi direct proporţional cu cantitatea de apă infiltrată.

Umiditatea de capilaritate apare la baza zidurilor şi, după cum o spune şi denumirea, se datorează fenomenului de ascensiune capilară a apei provenită din pânza freatică de suprafaţă. Apa urcă prin porii materialelor constituente ale zidurilor sau tencuielilor până la o înălţime evident demarcată şi influenţată de porozitatea materiei şi cantitatea de apă prezentă la nivelul fundaţiei. Dirijarea pânzei freatice şi a apelor pluviale prin canale de drenaj şi scurgere, întreţinerea în bună stare a sistemelor de preluare a apelor pluviale de pe acoperiş sunt măsuri eficiente în prevenirea apariţiei umidităţii de capilaritate.


Degradările provocate de umiditate iau amploare cu cât aceasta persistă.

La nivelul structurii de zidărie, infiltrarea, penetrarea, percolarea şi stagnarea apei conduce la slăbirea rezistenţei mecanice a cărămizilor, mortarelor de legătură şi tencuielilor. Acest fenomen se produce ca urmare a sărăcirii în liant a materiilor constituente,  solubilizării sărurilor, ori a altor materii organice şi anorganice, transportul lor prin capilare şi în final depozitarea la nivelul suprafeţei de stagnare ori evaporare.

Multe dintre aceste materii solubilizate se menţin în stare de soluţie până la evaporarea apei, moment în care revin la starea iniţială forţând porii materialelor pentru a-şi crea spaţiu necesar noii stări de agregare. Astfel, porii materiei se rup, structura devine mai poroasă, capilarele mai mari, puterea de circulare a apei fiind mult înlesnită. În final se ajunge la macerarea structurilor de zidărie formate din materiale poroase şi a tencuielilor. Acest fenomen este specific sărurilor solubile şi se manifestă continuu în pereţii umezi. Sărurile pot proveni din materialele necorespunzătoare folosite anterior la reparaţii, din atmosfera poluată, din sol, din dejecţiile păsărilor şi liliecilor prezente de obicei în poduri şi pe profilele orizontale ale clădirilor.

În concluzie, umiditatea e un factor de degradare major al structurii de zidărie. Problema este cu atât mai gravă cu cât monumentul afectat de umiditate deţine şi componente artistice cum ar fi pictura murală ori sculptura. În aceste cazuri, umiditatea produce degradări al căror aspect distructiv este mult mai pregnant, ajungându-se chiar la pierderi ireversibile extinse pe toată suprafaţa afectată.

 

 

targoviste_domneasca_proscomidie_mic
balinesti_umiditate_exterior_vertical_micbalinesti_ploaie_turn_mic
0_sucevita_acoperis_1_mic02_sucevita_pod_mic
targoviste_sf_voievozi_exterior_mic
REM_6849_2_mic

 

 

 

1964 - Recomandare privind mijloace de interzicere şi prevenirea importului ilicit, exportului...



Recomandare privind mijloace de interzicere şi prevenire a importului ilicit, exportului şi transferului de proprietate asupra bunurilor culturale (1964)
UNESCO

Recomandarea propune ca statele membre să elaboreze inventarierea naţională de bunuri culturale, atât cele publice cât şi cele private. Recomandă stabilirea serviciilor naţionale de protejare împotriva exportului ilegal de bunuri culturale şi dezvoltarea unui proces de certificare pentru a autoriza exporturile.

Depunerile şi acumulările de pe suprafaţa murală

00_arbore_inger_paianjeni00_sf_ioan_depuneri_paianjeni

Pentru ca stratul depunerilor şi acumulărilor să fie cât mai redus, trebuie respectate câteva recomandări simple şi la îndemâna oricui:

• în bisericile monument se arde un număr limitat de lumânări, iar cele folosite trebuie să aibă un conţinut ridicat de ceară de albine. Pentru arderea continuă a lumânărilor trebuie amenajat un spaţiu special la exterior, la distanţă suficientă de monument pentru a nu afecta monumentul din punct de vedere estetic.

• se interzice sprijinirea lumânărilor pe pictura murală sau în apropierea oricăror componente artistice;

• la intrarea în monumentele cu pictură se recomandă să fie aşternut un covor uşor umed, cu rol în descărcarea prafului de pe tălpi. Dacă există posibilitatea, la interior (în special în muzee) se recomandă încălţămintea de pânză;

00_arbore_depuneri_martor00_brancoveni_cruste_saruri

• covoarele şi mochetele se aspiră zilnic, preferabil cu un aspirator cu apă, iar dacă nu există covoare, pardoseala se va spăla cât mai des;

• este bine ca spaţiile interioare să fie dotate cu sisteme de capturare a insectelor, fixate la nivelul pardoselii;

• sistemul electric este indicat să fie la nivelul pardoselei (atât cablajul cât şi prizele), fără a traversa suprafeţele cu pictură;

• sistemul de iluminare este bine să fie pe bază de spoturi dispuse la nivelul solului. În acest mod se evită formarea pânzelor de păianjen în calote; Atât pentru punerea în valoare a componentelor artistice, dar şi pentru protejarea acestora, se recomandă un sistem de iluminat diferenţiat pentru suprafeţele impotante, sistem care degajă o cantitate redusă de căldură şi radiaţii UV.

• se interzice atingerea picturilor murale sau a altor componente cu mâna sau obiecte, pentru a se evita pierderea picturii degradate, transferul sporilor în cazul suprafeţelor contaminate microbiologic, dar şi pentru a se evita încărcarea suprafeţei cu depuneri grase;

• se vor lua măsuri de îndepărtare a diferitelor surse de umiditate şi stabilizarea microclimatului, pentru a se evita degradarea monumentului şi a componentelor artistice;

• se va asigura o ventilare şi aerisire permanentă sau periodică a spaţiilor interioare.

 

00_targoviste_arce_saruri00_targoviste_saruri_nord00_targoviste_biologic_detaliu00_arbore_inger_acumulari

Acţiunea fizică

Chiar dacă stratul de culoare nu este degradat, prin atingeri repetate suprafaţa îşi schimbă aspectul mat cu unul lucios. Suprafaţa murală se încarcă în acest timp cu depuneri grase care pot folosi ca suport organic pentru dezvoltarea unor agenţi microbiologici. Dar microorganisme pot exista pe suprafaţă şi în momentul contactului când sporii sunt preluaţi. Ajunşi în aer sau pe suprafaţa de contact sporii pot fi cu uşurinţă inhalaţi producând diferite iritaţii, sau se pot aşeza pe alte suprafeţe murale care asigură condiţii prielnice dezvoltării. Asta nu însemnă că trebuie să evităm monumentele, ci doar că rolul nostru acolo este de a ne îmbogăţi privind, fără a interacţiona fizic cu materia originală. Să lăsăm deci acest aspect în grija specialiştilor care ştiu unde şi de ce „consultă” (mai multe informatii privind degradările picturii murale pot fi găsite de la rubrica "Geberalităţi" - "Pictura murală"). 

Un alt aspect, mult mai grav al problemei, este legat de zgârierea suprafeţelor. Se pare că trebuie în permanenţă repetat că nu menţiunea numelui pe perete îţi asigură nemurirea sau iertarea păcatelor, acţiunea ducând doar la alterarea imaginii.

O mutilare voită este frecvent întâlnită la nivelul portretelor sau a altor părţi anatomice ale personajelor reprezentate. În acest sens putem observa sfinţi cu ochii scoşi, cu urechile ciuruite, mâini lipsă, sau personaje negative înlocuite de lacune de diferite dimensiuni. Cei ce le practică, probabil îşi cunosc motivele, dar asta nu le scuză cu nimic gesturile. O imagine este importantă prin fiecare detaliu care o compune, de aceea este interzisă orice intervenţie care duce la alterarea sa!

sucevita_pridvor_vandalizare_chip_mictargoviste_sfant_cu_ochi_scosimoldovita_exonartex_inciziiincizii_moldovita_exterior_detaliu_mic

elemente care alterează imaginea monumentului

Monumente reprezentative ajung în aceste condiţii să fie umbrite şi uneori chiar greu de observat din cauza neglijenţei sau a nepăsării. Biserica Stavropoleos, monument reprezentativ din centrul Bucureştiului poate fi considerat un exemplu pozitiv pentru modul cum a fost eliberat de traseele sufocante ale reţelelor de cabluri. Iată deci cum, cu voinţă, putem avea un rezultat foarte bun.

Putem observa prin majoritatea locurilor aspecte negative ale evoluţiei societăţii şi mai rar aspecte pozitive privind interesul faţă de valorile de patrimoniu. Şi tu poţi semnala un caz care ţi-a atras atenţia şi modul în care te-a impresionat.

Intervenţii neavizate de curăţire a picturilor murale

 

Din diferite motive, multe biserici monument nu au fost incluse încă într-un program complex de restaurare. De aceea, întâlnim frecvent suprafeţe pictate acoperite cu acumulări şi depuneri consistente care reduc vizibilitatea imaginilor. În unele din aceste situaţii, persoane „întreprinzătoare”, îşi iau de la sine putere pentru a „lumina” pictura. În acest sens suprafeţele sunt spălate mai mult sau mai puţin sârguincios cu buretele cu apă în care se introduc uneori şi detergenţi, sau suprafeţele sunt pur si simplu „desprăfuite” cu mătura. Intervenţiile menţionate nu reuşesc decât să micşoreze parţial stratul de depuneri, formând trasee discontinue sau pătări ale suprafeţelor. Intervenţia este cu atât mai gravă cu cât substanţele folosite sunt mai puternice sau obiectele mai dure.

Dar, ceea ce trebuie ştiut de către oricine mai aprobă sau apelează încă aceste gesturi, este faptul că pictura, sub straturile de depuneri ascunde diferite forme de degradare pe care doar o persoană cu experienţă în conservare le poate identifica. Este vorba de pierderile de coeziune şi de aderenţă ale stratului de culoare la suport, care fac suprafaţa vulnerabilă uneori la cea mai mică atingere.

Prin acţiunea de „curăţare” efectuată de persoane neavizate, o mare parte din pigmenţii sensibili sunt preluaţi de pe locul lor şi purtaţi pe zonele învecinate. O cantitate, uneori apreciabilă din stratul de culoare se pierde prin aceste metode brutale. Suprafaţa va prezenta apoi numeroase lacune, iar imaginea va deveni neclară. Stratul de culoare este iremediabil pierdut! Nici o intervenţie ulterioară, indiferent de specializarea persoanei care o va efectua, nu va putea readuce înapoi materia originală pierdută!

 

moldovita_spalare_1_micsucevita_spalari_calota_micsucevita_spalari_siroaie_mictargoviste_spalari_1_mic

Forme accidentale de alterare a pigmenţilor

În această categorie se încadrează alterările cauzate de temperaturi mari dezvoltate în timpul incendiilor, prezenţa umidităţii de capilaritate sau infiltraţie, precum şi cele apărute ca urmare a tehnicii de execuţie cât şi a unor intervenţii de restaurare defectuoase.


Temperaturile ridicate din timpul unui incendiu produc modificări cromatice şi de structură anumitor pigmenţi. Astfel:

- pigmenţii argiloşi, care sunt amestecuri de aluminosilicaţi, a căror culoare depinde de gradul de hidratare a oxidului feric, în cazul ocrurilor, şi de conţinutul în fier, mangan şi apă pentru verdele de pământ, pierzând apa de hidratare îşi modifică culoarea (ocru trece în ocru roşu, ocru roşu trece în brun, iar verdele de pământ tinde să se înnegrească);

  -  pigmenţii pe bază de cupru (azurit, malahit) suferă o transformare chimică la temperaturi mai mari de 295°C, în urma căreia carbonatul bazic de cupru se descompune în   oxid de cupru de culoare neagră   (tenorit).


U I_Arborebiuret det_mixtionincendiu fatada_sud_Moldovita

În condiţii ambientale normale pigmenţii pe bază de cupru sunt cei mai rezistenţi.

Azuritul se găseşte împreună cu malahitul în depozitele secundare ale minereurilor de cupru; separarea lor se face mecanic.

Rezistenţa lor se explică prin compatibilitatea deosebită a pigmenţilor cristalini cu liantul, în comparaţie cu pigmenţii argiloşi coloidali. Apoi mai poate fi adăugat efectul antiseptic al pigmenţilor pe bază de cupru care nu favorizează evoluţiile biologice. Cu toate acestea, azuritul şi malachitul suferă transformări chimice ce aduc şi modificarea culorii dacă se află un timp mai lung în contact cu umiditatea (de capilaritate şi infiltraţie). Albastrul azurit, carbonat bazic de cupru, în prezenţa umidităţii se transformă în verde malahit care din punct de vedere chimic este tot un carbonat bazic de cupru. Malahitul se închide la culoare dacă umiditatea persistă.


Dacă pe suprafaţa picturii există cloruri, în condiţii de umiditate azuritul se combină cu ionii de clor transformându-se în cloruri bazice de cupru CuCl2 3Cu(OH)2 (atacamit şi paratacamit). Pigmenţii pe bază de cupru sunt solubili în acizi (chiar şi cei mai slabi); sub acţiunea bazelor tari trece în oxid de cupru negru (tenorit). Varianta artificială a azuritului – albastru artificial de cupru, cunoscută şi sub numele de “bleu verditer” sau “albastru bice” nu conţine din punct de vedere chimic doar formula azuritului ci sunt prezente şi alte combinaţii (ex: ioni de calciu)[1]. Produsul preparat în laborator este mai sensibil la agenţii chimici decât produsul natural.

 
Bibliografie:
Cennini C., “Tratat de pictură”, Editura Meridiane, Bucureşti 1977.
Dei, L., Ahle, A., Baglioni, P., Dini, D. & Ferroni, E., “Green degradation products of azurite in wall paintings: identification and conservation treatment” in Studies in Conservation 43 (1998).
Istudor, I. - “Noţiuni de chimia picturii”, Daim Publishing Hause 2006
                - “Consideraţii tehnice asupra unor picturi murale din România (epocile antică, medievală, modernă)”, în Revista Monumentelor Istorice, nr. 1 din 2001-2003, p. 76-100.
               - “Alteration de la couleurs observees sur les peintures murales des eglises de Bucovine”, Colloque sur la consevation et la restauration des peintures murales, Suceava - Roumanie, juillet 1977.
Istudor, I. şi Balş, I., “Contribuţii la cunoaşterea materialelor folosite în pictura murală exterioară a bisericilor din secolul al XVI-lea din Bucovina şi la unele probleme de tehnică”, studiu prezentat în Sesiunea ştiinţifică din 22-24 mai 1968.
Kiplik, D. I., “Materiale colorante ale picturii“, Editura de stat pentru literatură şi artă.
Koller M., Leitner, H. & Paschinger, H., “Reconversion of altered lead pigments in alpin mural painting”, Studies in Conservation 35 (1990).


[1] Prof. Ioan Istudor, note din cursul de chimie.
Subscribe to