Din nou despre conservarea însemnelor culturale PDF Imprimare Email
Autor Ioan Opriș   
Luni, 14 Noiembrie 2016 18:39

 

insemneA te apropia cu înţelegere de cerinţele conservării însemnelor culturale – în ipostazele diferite ale acestora, imobile şi mobile, materiale şi imateriale (tangibile şi intangibile) – presupune un interes direct în a le păstra, respect pentru semnificaţiile lor şi o educaţie în cadrul căreia acestea să fi fost cuprinse.

Educaţia mai ales va aduce argumentele necesare şi celor care, ca factori decizionali, pot asigura mijloacele necesare. Desigur că pentru bunurile culturale materiale, pare că le înţelegem mai facil cerinţele de conservare sunt vizibile, au materialitate deci dau sens direct efortului de păstrare.

Corporalitatea lor – de la forme tangibile masive, impunătoare, la cele mici şi fragile, chiar miniaturizate – impune vederii şi celorlalte simţuri, declanşând entuziasm şi adeziune la contactul vizual. Mai dificilă şi nu pentru mulţi este însă înţelegerea raţiunilor de conservare a însemnelor culturale intangibile, numite şi încadrate generic în patrimoniul imaterial.


În cazul acestora cultura şi educaţia de lung parcurs au un rol decisiv în a le înţelege mesajele şi a le respecta în vederea transmiterii lor pe mai departe. În ansamblul lor toate aceste însemne stau în directă legătură cu trecutul, adică cu istoria şi conduc prin practici culturale la respect pentru aceasta, la asumarea lor şi-n părţile pozitive şi-n cele negative.


 Multiperspectivitatea istorică ne explică în bună măsură cele mai adânci infuenţe şi de lungă durată asupra naşterii şi receptării însemnelor culturale. Unele sunt de natură politică – cele mai multe –, altele sunt economice, sociale, religioase. În cazul românilor le întâlnim pe toate, mai numeroase şi accentuate în anumite provincii şi mai puţine numeric ori relaxate în altele. Uneori sunt distribuite chiar pe trasee şi culoare culturale coincizând din vechime cu resursele naturale. Însemnele culturale îi diferenţiază pe aceştia – ca masă majoritară – de vecini, iar uneori chiar în interiorul provinciilor istorice şi aşezărilor mixte de ceilalţi. Conştient sau nu, masele şi-au însuşit conceptele şi evaluările elitelor, formulate şi difuzate constant de-a lungul secolelor. Aşa că există, - receptate însă gradual ca intensitate emoţională colectivă sau individuală – însemne culturale supreme constând din: locuri memoriale (ex. Podul Înalt, Războieni, Călugăreni, Şelimbăr, Alba Iulia, Iaşi, Bucureşti ş.a.) 

 

În privinţa monumentelor istorice din România – însemnele culturale cele mai frecvent evocate ca aparţinând memoriei mentalului colectiv, – conservarea lor legală, cuprinsă într-o reglementare juridică a fost formulată cu claritate chiar în Regulamentul privitor la monumentele publice din anul 1893. Acesta, în articolul 3 interzicea „orice fel de lucrări sau inovaţiuni prin cari s-ar atinge stilul şi formele vechi ale monumentului”, extinzând asupra proprietarului obligaţii clare: suportarea costurilor de restaurare iar în caz contrar exproprierea; accesul cercetătorului la monument şi „porţiunea de pământ din giurul monumentului, atât cât se va părea necesară pentru atingerea scopului ştiinţific urmărit”, incluzând chiar şi porţiunea „trebuincioasă comunicaţiunei cu trăsura la monument”(art. 4)

 

* Abstract și fragmente din articolul „Din nou despre conservarea însemnelor culturale”, Caietele restaurării 2016, p. 21 - 39

 
Google bookmarkDel.icio.usTwitterFacebook
Author of this article: Ioan Opriș

Editura ACS

patrimoniu pentru copii

Arbore 14 mic pt site

Login Form



Subscribe Here

pentru a primi stirile paginarestaurarii.ro scrieti aici adresa voastra de email

Autori

Joomla Templates and Joomla Extensions by JoomlaVision.Com