AMBALAREA ŞI TRANSPORTUL PICTURILOR - partea a II-a PDF Imprimare Email
Autor Mirela Constantin   
Luni, 05 Iunie 2017 20:52

6

Transportul la mare distanţă a unei opere de artă de mare valoare

 

Câteva reguli de bază pentru transportul la mare distanţă a unei opere de artă de mare valoare, fiind prevăzută şi o perioadă mai îndelungată de păstrare a piesei în ambalaj:

 

1. Lucrarea va fi examinată în prealabil de un conservator cu experienţă pentru a evalua starea de conservare a lucrării şi dacă mutarea comportă riscuri.

 

2. Se vor compara condiţiile de microclimat între locul ei permanent de expunere (colecţie privată/locuinţă, galerie de artă) şi spaţiul unde trebuie transportată     (împrumut temporar unui muzeu, laborator de restaurare, institut de cercetare etc.).


3. Se va apela obligatoriu la o firmă specializată în acest gen de transport, care va construi o casetă/ladă, care să corespundă standardelor de siguranţă.


4. Caseta care conţine opera de artă este bine să fie inclusă într-o ladă de dimensiuni mai mari, cu un spaţiu generos între pereţi, care va fi prevăzut la colţuri cu tampoane din spumă sintetică pentru amortizarea şocurilor şi vibraţiilor (vezi fig. 1).


5. Caseta/lada exterioară trebuie să fie rezistentă, asigurată împotriva umidităţii şi a prafului printr-o închidere etanşă a capacului şi prin asamblarea perfectă a componentelor, fără spaţii sau decalaje, folosindu-se un adeziv şi şuruburi.


6. Capacul se va fixa cu şuruburi. Nu este recomandat să fie bătut în cuie cu pictura în interior; şocurile şi vibraţiile sunt extrem de periculoase chiar şi pentru un obiect rezistent.


7. Materialele de împachetare trebuie să fie stabile chimic. Cele mai recente sunt pe bază de spume sintetice concepute să nu interacţioneze cu materialele componente ale operei de artă. Diversele materiale folosite în perioadele anterioare – hârtie absorbantă, muşchi uscat, hârtie mărunţită, materiale textile etc. – chiar dacă au o lungă istorie, nu mai corespund standardelor actuale. Pentru protecţia împotriva umidităţii pictura se va ambala cu folie de polietilenă de bună calitate şi în prealabil cu un strat sau două de foiţă de hârtie cu Ph neutru.


8. Persoana care manipulează piesa va purta mănuşi de bumbac.


9. Pe ladă va fi marcată poziţia în care va fi transportată şi se va aplica simbolul pentru obiecte fragile.


10. Înainte de ambalare este necesară aclimatizarea ambalajului şi a obiectului în acelaşi spaţiu, pe cât posibil în condiţii apropiate de cele pe care opera de artă le va avea în noua locaţie. De asemenea se recomandă ca lada să nu fie deschisă imediat după sosire. Desfacerea ambalajului trebuie să fie treptată, iar dacă microclimatul este diferit, un specialist va stabili durata perioadei de aclimatizare în noul spaţiu.


 

Importanţa documentaţiei:


Aceasta trebuie să cuprindă obligatoriu:

- Descrierea detaliată a tehnicii, intervenţiilor ulterioare şi a stării de conservare, la care se ataşează fotografii de bună calitate, eventual şi un releveu al stării de conservare;

- Înregistrări ale microclimatului atât în spaţiul în care piesa este expusă permanent cât şi în spaţiul în care va fi mutată. Acestea sunt importante pentru stabilirea necesităţii aclimatizării şi a duratei acesteia.

- Verificarea periodică a condiţiei obiectului este utilă pentru identificarea la timp a modificărilor apărute şi pentru urmărirea evoluţiei lor. Consemnarea acestor modificări se poate dovedi inestimabilă pentru evidenţierea unor degradări apărute în timpul transportului/expunerii în alt spaţiu (foarte important pentru obţinerea asigurării în cazul unor deteriorări grave).

 

7Recomandări:

- Ca un rezultat al contactelor pe care un colecţionar le-a avut cu diverşi specialişti, sau în urma unor cursuri urmate, dacă este într-o anumită măsură familiarizat cu diverse tehnici şi materiale de pictură, acesta poate fi tentat să îţi trateze el însuşi obiectul. Este mai bine să nu o facă dacă îşi preţuieşte lucrarea.

Tratamentul sau transportul operelor de artă este un domeniu extrem de complex, în care toate intervenţiile au potenţialul de a produce daune (uneori ireversibile).


- Nu transportaţi pictura în portbagajul maşinii sau pe locurile din spate, deoarece nu poate fi controlată temperatura. Dacă nu aveţi alternativă şi este vorba de un transport local, scurt, fiţi sigur că lucrarea este bine ambalată în mai multe straturi de folie cu bule (care are atât rol de preluare a şocurilor cât şi de izolare termică pe termen scurt) iar hârtia nu atinge suprafaţa picturii.


8- Transportul în avion, chiar dacă s-a rezervat pentru casetă un loc pentru pasageri, poate fi şi el periculos. Se recomandă transportul în cală într-o ladă special construită după normele de siguranţă prevăzute pentru obiectele fragile, de valoare. Identificaţi faţa, versoul pachetului şi poziţia recomandată pentru transport (fig. 7, 8). Această ladă va fi verificată în zona cargo de către personalul aeroportului şi i se vor aplica abţibilduri cu simboluri care indică faptul că este necesară manipularea cu atenţie, evitarea şocurilor şi a vibraţiilor. Dacă ambalajul nu corespunde calitativ, puteţi avea surpriza ca preluarea obiectului să fie anulată.


- Cele mai comune situaţii când este necesară deplasarea obiectelor sunt acelea când trebuie expertizate/restaurate/expuse spre vânzare, în spaţii relativ apropiate. Dacă nu prezintă forme grave de degradare şi nu se are în vedere păstrarea în ambalaj un timp îndelungat, se pot confecţiona ambalaje din materiale care pot fi achiziţionate de pe piaţă:

 

- Placaj de lemn

- Stinghii din lemn de răşinoase

- Polistiren expandat

- Burete

- Spumă poliuretanică

- Foiţă pelur

- Folie de polietilenă cu bule

- Bandă de hârtie adezivă

- Şuruburi, mânere metalice, platbanduri

 

Dacă este prevăzut un transport în altă ţară iar lada este construită la standardul cerut însă cu mijloace proprii, aceasta va fi dusă la o firmă specializată în dezinfecţie şi va primi un certificat care o va însoţi pe tot parcursul drumului.

Dezinfecţia este o condiţie obligatorie în transportul internaţional.


Pentru completarea informației va rugam citiți și:

http://www.paginarestaurarii.ro/ro/conservare/intretinere-patrimoniu/512-partea-i-ambalarea-si-transportul 

http://www.paginarestaurarii.ro/ro/conservare/intretinere-patrimoniu/510-partea-iii-transport-opera-de-art

 

 

 

 
Google bookmarkDel.icio.usTwitterFacebook
Author of this article: Mirela Constantin

Alte articole publicate de acest autor


Editura ACS

patrimoniu pentru copii

Arbore 14 mic pt site

Login Form



Subscribe Here

pentru a primi stirile paginarestaurarii.ro scrieti aici adresa voastra de email

Autori

Joomla Templates and Joomla Extensions by JoomlaVision.Com