Lemnul în edificiile de sfârşit de secol XIX PDF Imprimare Email
Autor Lector univ. dr. Ioan Darida   
Miercuri, 06 August 2014 22:54

 

copertaPrintre consideraţiile cu privire la conservarea patrimoniului construit de secol XIX – vizând marile edificii-monument, în special din a doua jumătate a secolului, trebuie să menţionăm o componentă constructivă importantă – lemnul. Este perioada unui avânt fără precedent în dezvoltarea urbanistică şi edilitară a oraşelor noastre. Este perioada în care despre lemn – ca material constructiv se poate afirma că a trăit ultima sa perioadă benefică – „intervalul” dintre tradiţie şi modernitate, dintre meşteşugul unei civilizaţii a lemnului în care nobleţea lui a polarizat energii şi sentimente şi industrializare, cea a cărei consecinţă a fost serializarea şi mai târziu – deplorabil – kitsch-ul.

Calamităţile naturale din prima parte a secolului XIX – cutremurele, incendiile şi inundaţiile – au impus introducerea unor măsuri radicale în construirea clădirilor.

Normele de construire prevenitoare de incendii se vor succeda în deceniile trei, patru şi cinci, ele impunându-se cu dificultate, dezvoltarea oraşelor, înmulţirea programelor arhitecturale, nevoia cetăţenilor fiind mai mare decât posibilităţile financiare pe care le aveau. Astfel, prin actul din 4 mai 0823 se prevedea ca «„toate ....câte s-au ars să fie datori stăpânii a le face zid...cei ce vor...voi să-şi facă...boltite de zid...iar cei care nu le va da mâna...să şi le facă cu tavan bagdadin”. În 1836, pentru prima dată, se vor elabora regulile pentru confecţionarea cărămizilor pentru construcţii şi sobe. Problema va fi însă considerată nerezolvată şi în 1846, şi în 1851, când se cere ca fiecare cărămidă să poarte marca meşterului şi pecetea sfatului orăşenesc, care să-i ateste calitatea.»[1]

În 1831 – reflex al Regulamentului organic – va fi votată prima legislaţie privind supravegherea construcţiilor oraşului: „Aşezământ pentru înfrumuseţarea oraşului Bucureşti”. În acest sens vor apărea diverse comisii edilitare şi servicii de control a avizării şi construirii edificiilor. Prin toate aceste demersuri, ca şi prin preluarea modelelor europene de mai târziu se impune construirea din piatră în care zidăria trece în prim plan, lemnul fiind utilizat la acoperiri şi în diverse combinaţii cu fierul. Acoperişurile vor păstra în continuare elementele tradiţionale: astereala, cleştii, căpriorii, grinzile şi stâlpii, contrafişele, coamele, cosoroabe şi juguri vor fi construite din lemn.

În arhitectura populară tradiţională conceperea unor acoperişuri înalte, cu pante mari, a fost impusă de climatul nostru aspru, cu ploi, zăpezi, frig şi călduri excesive. Coşurile trebuia să străbată aceste acoperişuri şi treceau până peste linia coamei.

312 Extragere si replantare elemente decorative nord 27


<< Început < Anterior 1 2 3 Următor > Sfârşit >>
(Pagna 1 din 3)
 
Google bookmarkDel.icio.usTwitterFacebook
Author of this article: Lector univ. dr. Ioan Darida

Editura ACS

patrimoniu pentru copii

Arbore 14 mic pt site

Login Form



Subscribe Here

pentru a primi stirile paginarestaurarii.ro scrieti aici adresa voastra de email

Autori

Joomla Templates and Joomla Extensions by JoomlaVision.Com