Observaţii privind receptarea picturilor murale extrase PDF Imprimare Email
Autor Anda Dinică   
Marţi, 28 Decembrie 2010 00:00

10_andaStudiu de caz: Biserica Mănăstirii Cotroceni

Picturile murale sunt parte integrantă a spaţiului arhitectural, iar receptarea acestora se face în funcţie de cadrul pentru care au fost create. Relaţia ansamblului mural cu interiorul arhitectural este determinantă în reprezentarea şi perceperea imaginii de către privitor.

Cazul ansamblului mural de la Cotroceni a pus problema raportului dintre parte şi întreg, în condiţia în care o parte din întreg este nouă.




Introducere

După cum ne precizează însuşi numele, pictura murală acoperă cu scene şi diferite elemente decorative, suprafaţa peretelui. Concepută şi particularizată pentru fiecare spaţiu în parte, aceasta devine parte comună, inseparabilă de elementele de arhitectură.

Sub influenţa unor factori însă, pictura murală nu mai poate fi conservată în spaţiul pentru care a fost creată. În acest context, extragerea sa poate fi singura salvare, dar procesul în sine influenţează atât conservarea materiei, cât şi modul în care imaginea pe care o poartă este percepută de către privitor.

Acest aspect, particularizat pentru cazul bisericii mănăstirii Cotroceni a făcut subiectul lucrării de disertaţie a autoarei, Anda Dinică. Lucrarea „Studiu metodologic privind transpunerea pe un nou suport a picturilor murale extrase” a fost coordonată de prof. univ. dr. Dan Mohanu – UNArte 2010.



Biserica mănăstirii Cotroceni, evoluţia în timp

Luând ca reper râul Dâmboviţa, ce traversează oraşul, se poate spune că, undeva în apropierea acestuia, pe un deal, mai departe puţin de oraşul de atunci, s-au înălţat zidurile Mănăstirii Cotroceni. Numele ansamblului monastic provine de la denumirea unui vechi sat din apropiere, care exista pe acest loc încă din secolul al XVI-lea.

În apropierea satului, domnitorul Şerban Cantacuzino decide să ridice o biserică: „...chiar în acest loc am fost mîntuiţi den mîinile sîngeroşilor vrăjmaşi care voiau să ridice de pe pământ viaţa noastră” – aminteşte Cantacuzino[1]. Astfel zidirea a început în ziua de 29 mai, 1679. Mănăstirea Cotroceni a stârnit de la început admiraţia contemporanilor.

Repetatele transformări şi mai ales demolarea din 1893 a unor clădiri, pentru construirea noului palat, au dus la schimbarea aspectului incintei de la Cotroceni.

După zidire, biserica a beneficiat la interior de „tot felu de înfrumuşeţări” precum picturile murale realizate de pictorul al cărui nume avea să intre în istoria artei româneşti a veacului al XVII-lea şi al XVIII-lea. Este vorba de Pârvu Mutu, remarcabilul artist a cărui operă a reprezentat o adevărată înnoire a picturii muntene, biserica mănăstirii Cotroceni fiind al doilea lăcaş pe care acesta l-a pictat. Lucrările de refacere de la începutul secolului XIX au dus însă la o nouă zugrăvire a bisericii, cea a pictorului Pârvu Mutu dispărând complet.

Data înscrisă în limba greacă este data refacerii picturii murale, 1 mai 1806.

Tabloul votiv este reprezentativ, pentru însemnătatea documentară, prin imaginea egumenului Visarion, care a ţinut să fie înfăţişat purtând în mâini biserica aşa cum arăta după refacere, cu două turle, alături de Şerban Vodă, doamna Maria şi copiii lor.

09_anda12_anda06_anda
Biserica manastirii Cotroceni în timpul demolării şi în prezent, după refacere.

 

 

Atât martoră cât şi victimă a evenimentelor epocilor, încă de la înfiinţare, biserica mănăstirii Cotroceni a fost demolată în timpul regimului comunist la comanda lui Nicolae Ceauşescu în anul 1984[2], dispărând complet de pe harta capitalei, ca monument.

Din cauza condiţiilor de lucru şi asistenţei severe, impusă de dictator, nu s-au păstrat documente referitoare la demolarea bisericii. În speranţa salvării ansamblului pictural s-a format o echipă de pictori restauratori alcătuită din Ion Neagoe, Gabriela Stoian şi Viorel Grimalschi care au extras picturile murale, salvându-se aproximativ 60 mp de frescă.

Picturile murale extrase de la biserica mănăstirii Cotroceni în anul 1984, au fost supuse unui proces de conservare-restaurare care se desfăşoară şi în prezent, în cadrul Universităţii de Arte-Bucureşti, secţia de Conservare şi Restaurare.

Fragmentele de pictură transpuse deja pe un nou suport sunt expuse şi conservate în interiorul bisericii de la Cotroceni.

Problema care ne preocupă şi pe care o aducem în discuţie este cea a receptării de către privitor a acestor fragmente cu încărcătură istorică şi valoare estetică ce sunt izolate într-un spaţiu nou.

15_anda14_anda11_anda
Verso de fragment extras - fragment protejat de suport şi baking şi după îndepărtarea acestora.



Argumente pentru conservarea in situ a picturii murale

Picturile murale sunt parte integrantă a spaţiului arhitectural, iar receptarea acestora se face în funcţie de cadrul pentru care au fost create. Relaţia ansamblului mural cu interiorul arhitectural este determinantă în reprezentarea şi perceperea imaginii de către privitor.

Într-un spaţiu destinat unei funcţii, precum un lăcaş de cult, reprezentarea picturilor murale ce îmbogăţesc atât pereţii cât şi plafoanele, este influenţată de această funcţie. Astfel, într-o biserică, reprezentarea suprafeţelor pictate este una iconografică.

Spaţialitatea adaugă perceperii picturii murale elemente noi precum deformarea datorată perspectivei (zonele apropiate de privitor sunt mai intense iar cele îndepărtate se atenuează), unificarea sau anihilarea detaliilor (în zonele superioare ale unui spaţiu se percep doar formele mari ale picturii, detaliile aproape dispărând).

Deplasarea cât şi perceperea în acest cadru se face după o regulă prestabilită, care ţine, în primul rând de distribuţia şi forma spaţiilor. Astfel, în primul rând, ni se impune o parcurgere treptată a încăperilor, pornind de la pridvor şi până spre altar. Pe măsură ce ne deplasăm, avem capacitatea de a observa atât ansamblul arhitectural, cât şi ansamblul pictural suprapus scheletului arhitectural, desfăşurând astfel, simultan, două câmpuri de percepţie.

Simultaneitatea se bazează pe faptul că receptarea nu se face niciodată într-un singur sens, există o receptare a detaliilor, dar şi o difuză percepţie a ansamblului. Privitorul este capabil să observe detaliile pe care privirea le identifică, şi anume amănunte ce alcătuiesc chipul unui sfânt, dar în acelaşi timp, acesta sesizează într-o măsură mai mică şi zonele alăturate.

Spaţiul arhitectural este coerent şi indistructibil, iar problema întregului şi a părţii sunt aspecte esenţiale în receptarea imaginii. Prin comparaţie, putem face următoarea afirmaţie: coeziunea dintre unitatea de stil din opera literară şi opera muzicală este identică cu discursul coerenţei imaginii picturale. Există în acest întreg elemente repetitive care apar la intervale de timp bine definite, lucru des întâlnit şi în picturile murale.

O percepţie asupra unei imaginii se face şi în funcţie de consistenţa fizică a acesteia, de materia din care aceasta este compusă.



Pictura murală de la biserica mănăstirii Cotroceni

  13_anda

În cazul ansamblului mural de la Cotroceni putem discuta de materia operei de artă şi locul acesteia în procesul de restituire a imaginii. Amintim totodată că opera de artă are nevoie de materie ca să existe.

Fragmentele de pictură murală de la Cotroceni, scoase din contextul pentru care au fost create, supravieţuiesc individual, constituind în ansamblu o parte din imaginea monumentului. Fragmentele au fost extrase prin tehnica stacco, tehnică prin care stratul de culoare este preluat împreună cu suportul său pentru a se păstra particularităţile specifice tehnicii a fresco, precum giornatele sau denivelările straturilor suport.

Extragerea picturilor murale de la biserica Mănăstirii Cotroceni, a condus la procesul de conservare-restaurare şi implicit la transpunerea acestora pe un nou suport, unul diferit de cel original, dar care prin proprietăţile sale să ofere un avantaj pentru transpunerea particularităţilor unei picturi murale a fresco.

Un aspect al soluţiei de restaurare şi anume suporturile alese, au avut menirea de a impune o limită clară, în situaţia replantării, între instanţele istorice, între autentic şi neautentic şi anume pictura murală şi noul edificiu construit în tehnici noi şi cu materiale diferite faţă de cele tradiţionale. Astfel, suportul ales a putut oferi o distanţare între zid şi fragmentul de pictură murală şi datorită sistemului de panotare, iar prin chituirea şi texturarea marginilor vizibile ale suportului, s-a creat o continuitate, evitând întreruperea bruscă a marginilor.

O percepţie asupra unei identităţi murale este posibilă după reîntregirea imaginii iconografice şi după reaşezarea fragmentelor in situ.

Invocând principiul brandian conform căruia opera de artă e cea care condiţionează  restaurarea şi nu invers, nevoia unei percepţii asupra imaginii operei de artă ce poartă numele picturii murale de la biserica Cotroceni, a condus la justificarea efectuării intervenţiilor privind tratarea suprafeţelor ce capătă statut de tablou.

Fundamentul ştiinţific însă, al traversării imaginii picturale în făgaşul normal şi firesc, precum am menţionat mai sus, este condiţionat, în cazul ansamblului de la Cotroceni, de existenţa parţială a acestuia.

Principiile fundamentale ale restituirii imaginii se bazează pe compatibilitate, reversibilitate şi caracter distinctiv.

În cazul ansamblului mural de la Cotroceni, verso-ul fragmetelor au furnizat informaţii precum prezenţa înainte de extragere a unui strat de tencuială, posibil pictură murală. Acest lucru s-a putut observa prin „negativele” martelărilor, ca rezultat al pătrunderii mortarului de intonaco în zonele martelate ale tencuielii deja existente pe zid.

Astfel putem presupune că anterior exista un alt strat de pictură murală sau un strat de tencuială aplicat la un interval de timp înaintea picturii existente astăzi. De asemenea, pe suportul fragmentelor de pictură murală, pe verso-ul acestora se pot observa urme ale desenului pregătitor, urme ce dovedesc pregătirea suprafeţei de către meşteri, prin sugerarea desenului înaintea aplicării stratului de tencuială pentru pictura a fresco.

Pentru conservarea aspectului mural al verso-ului fragmentelor s-au păstrat zone care să ateste existenţa unui strat de tencuială precedent celui actual, prin efectuarea unor zone martor.

După intervenţia de restaurare, fragmentele au fost amplasate în noul edificiu, alcătuit din materiale noi şi diferite faţă de cele tradiţionale.

Ca şi în alte cazuri asemănătoare, intervenţia a fost condiţionată de starea reală a operei de artă. Cazul ansamblului mural de la Cotroceni a pus problema raportului dintre parte şi întreg, în condiţia în care o parte din întreg este nouă. Imaginea este receptată, de data aceasta fragmentar, dar sugerând totuşi întregul.

03_anda
02_anda
08_anda
indepartarea_paraloidului_1_anda
Imagini din timpul operaţiunilor de conservare-restaurare a
fragmentelor de pictură murală

 



[1] Gh. I. Cantacuzino – „Mănăstirea Cotroceni”, ed. Meridian, București 1968, p. 7

[2] Bucureşti – materiale de istorie şi muzeografie,  Muzeul Municipiului Bucureşti, p. 219

 


Date despre autor:

 

Anda Dinică este absolventă a masteratului în Arte vizuale şi a facultăţii de Istoria şi Teoria Artei, secţia conservare-restaurare din cadrul Universităţii Naţionale de Arte – Bucureşti. În prezent face parte din colectivul de conservare-restaurare al UNA.

 Experienţa în conservarea şi restaurea componentelor artistice şi-a dobândit-o pe şantiere coordonate de experţi în domeniu la Biserica Doamnei din Bucuresti (restaurare pictură murală), Biserica Mănăstirii Stelea din Târgovişte (restaurare ancadramente din piatră), Biserica Sf. Nicolae din Bălineşti (restaurare pictură murală), Muzeul de Istorie - fragmente de pictură murală extrase de la biserica Mănăstirii Argeş, Palatul de Justiţie (restaurare statui Storck - faţada Nord), Hotel Bulevard (restaurare pictură murală), Casa Ion Mincu (restaurare pictură murală), UNA - fragmentele de pictură murală extrase de la biserica Mănăstirii Cotroceni.

 Sesiuni de comunicari:  Atelier de lucru privind lucrările de conservare - restaurare ale componentelor artistice la monumente istorice, ediţia a 3-a, UNA, 2009.

 

13_anda
 
Google bookmarkDel.icio.usTwitterFacebook
Author of this article: Anda Dinică

Alte articole publicate de acest autor


Editura ACS

patrimoniu pentru copii

Arbore 14 mic pt site

Login Form



Subscribe Here

pentru a primi stirile paginarestaurarii.ro scrieti aici adresa voastra de email

Autori

Joomla Templates and Joomla Extensions by JoomlaVision.Com