Studiu privind conservarea pigmentilor pe baza de cupru PDF Imprimare Email
Autor Maria Magdalena Drobota   
Miercuri, 29 Februarie 2012 00:00

bis transf azurit cauza Umiditate - Arbore fatada SudInteresul elaborării unei lucrări de cercetare referitoare la conservarea pigmenţilor pe bază de cupru a urmat un crescendo paralel cu experienţa acumulată pe şantierele de restaurare de pictură murală aflate în curs de desfăşurare la monumentele din nordul Moldovei (Biserica Mănăstirii Voroneţ, Biserica Monument Istoric Arbore, Biserica Sfântul Gheorghe a Mănăstirii Sfântul Ioan cel Nou din Suceava, Biserica Mănăstirii Moldoviţa).  În picturile murale ce acoperă atât interiorul cât şi exteriorul monumentelor menţionate se evidenţiază, nu doar prin întinderea suprafeţelor pe care sunt aşternuţi, ci şi prin preţiozitatea lor, pigmenţii de cupru: albastru azurit şi verde malahit.


Sensibilitatea acestor pigmenţii la temperaturi mari dezvoltate de incendii, acţiunea prelungită a umidităţii, medii acide ori alcaline, se traduce la nivelul vizualului prin alterări cromatice. Însă, din punct de vedere structural, au loc transformări chimice.

Tot din categoria alterărilor fac parte degradările cauzate de tehnicile deficitare în aplicarea acestor pigmenţi pe ud sau acţiunilor de restaurare necorespunzătoare.

Alterările accidentale produse în cadrul intervenţiilor de restaurare nici nu ar trebui puse în discuţie, deoarece acest fenomen, teoretic, nu ar trebui să se producă. Consider că, pentru a se evita o astfel de situaţie, ea trebuie cunoscută nu numai la nivel de axiomă, ci conştientizată prin înţelegerea fenomenelor ce au loc.

 

50241

Studiul elaborat are trei obiective aflate într-o strânsă interdependenţă:

1) Pornind de la principiul conform căruia în procesul de restaurare se intervine doar asupra materiei operei de artă, cunoaşterea datelor referitoare la tehnica de execuţie, stabilirea naturii liantului şi a pigmenţilor, însoţite de o analiză amănunţită a stării de conservare reprezintă cerinţe ce se impun ca esenţiale în activitatea restauratorului, înaintea oricărei intervenţii directe asupra operei de artă, am realizat un studiu pe eşantioane privitor la modalitatea de aplicare a pigmenţilor azurit şi malahit pe un suport de compoziţie asemănătoare celei întâlnite in situ (intonaco din var cu armătură de câlţi).

Pentru a avea o imagine clară asupra tehnicii de aplicare a pigmenţilor pe bază de cupru am realizat în laborator o serie de eşantioane cu pigmenţi[1] aplicaţi al secco şi al fresco


Pentru tehnica al secco, au fost testaţi următorii lianţi: apa de var, caseinatul de calciu, dispersia transparentă de caseinat de calciu, guma arabică, emulsia de ou, clei de gluten, clei de gelatină.

Eşantioanele realizate în tehnica al secco prezintă aspecte mult diferite de cel întâlnit in situ pe suprafeţele pictate cu pigmenţii azurit şi malahit, fapt evidenţiat atât printr-o simplă observaţie directă cât şi prin microscopie optică, teste microchimice, analize prin Spectrometrie în infraroşu cu transformantă Fourrier (FTIR)[2].

Rezultatele analizelor de specialitate efectuate pentru eşantioanele cu pigmenţi aplicaţi fără liant organic, pe strat de intonaco proaspăt, relevă că fixarea acestora s-a realizat prin prinderea pigmentului într-o reţea cristalină generată de transformarea hidroxidului de calciu în carbonat de calciu. Aceasta dovedeşte că pigmenţii pe bază de cupru pot fi aplicaţi al fresco.

 

 

 


Tehnica presupune doar găsirea momentului optim de aplicare al pigmenţilor: astfel, aplicat prea devreme pigmentul intră în reacţie cu varul transformându-se în oxid de cupru - ceea ce se traduce vizual prin înnegrirea pigmentului; aplicat prea târziu, pigmentul nu poate fi înglobat în totalitate în crusta de carbonat de calciu. În sprijinul rezultatelor obţinute pe eşantioane vin analizele efectuate asupra prelevărilor de pigmenţi din naosul bisericii Sf. Gheorghe a Mănăstiriirii Sf. Ioan cel Nou de la Suceava[3], care nu indică prezenţa lianţilor organici pentru straturile picturale compuse din azurit sau malahit, ci detectează carbonatul de calciu.


2) Al doilea obiectiv a fost direcţionat spre interacţiunea dintre pigmenţii pe bază de cupru şi produsele folosite curent în procesul de restaurare (studiu pe eşantioane). 

Pentru a evidenţia şi înţelege natura transformărilor ce pot fi iniţiate de acţiunea unor produse asupra pigmenţilor pe bază de cupru, am procedat la un studiu pe eşantioane cu pigmenţi aplicaţi al fresco. Pe eşantioane de pictură al fresco realizată cu pigmenţii albastru azurit şi verde malahit a fost testată acţiunea produselor curent folosite în procesul de restaurare (apa alcoolizată, preventol R80 în soluţie apoasă, carbonatul de amoniu, oxalatul de amoniu, hidroxidul de bariu, dispersia transparentă de caseinat de calciu, Syton X30, Primal E330, Paraloid B72) folosind diverse concentraţii ale soluţiilor şi timpi de expunere diferiţi.

Observaţiile efectuate cu ochiul liber şi la microscop ca şi rezultatele analizelor fizice şi chimice vin să accentueze unele informaţii privind selectivitatea folosirii unor produse în tratamentele aplicate suprafeţelor pictate cu pigmenţi pe bază de cupru.

Astfel, pentru operaţiunea de îndepărtare a depunerilor, din gama de solvenţi cunoscuţi singurul care poate fi folosit fără efecte adverse este apa alcoolizată. Carbonatul de amoniu, prin ionul amoniu, descompune pigmenţii sensibili la mediul bazic, puterea de descompunere fiind potenţată de timpul de contact şi de concentraţia soluţiei.

Acelaşi ion amoniu este prezent în componenta activă a biocidului Preventol, dar sub formă de sare complexă (săruri cuaternare de amoniu), în care ionul amoniu nu îşi semnalează agresivitatea asupra pigmenţilor pe bază de cupru.

 Alterarea cromatică este bine evidenţiată în cazul oxalatului de amoniu, care, pus în contact cu pigmenţii azurit şi malahit, determină transformarea chimică a pigmenţilor în oxalat de cupru (mooloit). Ionul amoniu este cel implicat în reacţia de descompunere a pigmenţilor azurit şi malahit, fenomen tradus la nivelul vizibilului prin colorarea în albastru a compresei aplicate (reacţia este bazică şi formează o sare complexă solubilă în apă).

 


Un alt produs mineral folosit pentru consolidarea picturilor murale este hidroxidul de bariu. Caracterul bazic al acestuia nu îl recomandă pentru tratamentul suprafeţelor sensibile chiar şi în mediu mai puţin alcalin. Acţiunea sa asupra pigmenţilor de cupru este evidenţiată prin descompunerea chimică a acestora până la formarea oxidului de cupru de culoare neagră. Aspectele legate de metodologia de aplicare, punctează faptul că tratamentele minerale reclamă exigenţe referitoare la concentraţia soluţiei, grosimea şi uniformitatea compresei, timpul de contact al soluţiei cu suprafaţa, gradul de absorbţie al peretelui.       

Dispersia transparentă de caseinat de calciu este un mediu bazic care, deşi ar fi de aşteptat, nu produce alterări cromatice pigmenţilor azurit şi malahit. Pe lângă caracterul alcalin, acest fixativ poate fi inclus şi în categoria produselor ce deţin mediu proteic. După cum am mai semnalat, pigmenţii pe bază de cupru au tendinţa de a genera reacţia biuretului atunci când întâlnesc un mediu proteic. Totuşi, în acest caz, reacţia nu are loc, explicaţia ar putea fi pusă pe seama gradului de puritate al pigmenţilor utilizaţi.

6

21

23

16

22

Referitor la tratamentul de consolidare cu răşini sintetice, acestea nu determină modificări structurale pigmenţilor pe bază de cupru dar, deoarece de cele mai multe ori schimbă, în timp, optica suprafeţei pictate, întrebuinţarea lor este limitată. În plus, astfel de tratamente sunt ireversibile şi, mai mult decât atât, compoziţia acestora este mult diferită de cea a substratului original.

De fapt, orice tratament de consolidare presupune acest factor al ireversibilităţii; singura alternativă pentru diminuarea acestui inconvenient este alegerea unui consolidant care să aibă o structură chimică asemănătoare suprafeţei tratate, pentru ca, în timp, modificările înregistrate de către acesta să se poată adapta procesului de îmbătrânire naturală a picturilor. Un astfel de consolidant este Syton-ul, curent folosit pentru impregnarea tencuielilor decoezive, care răspunde testului de compatibilitate prin componenta silicică. În momentul actual, aplicarea unui astfel de tratament suprafeţelor pictate nu este încă suficient studiată pentru a putea fi pusă în practică.

Varianta ce răspunde pozitiv testului de compatibilitate ar fi cea a folosirii fixativilor minerali, dar cum în gama produselor existente nu găsim un produs neutru din punct de vedere al pH-ului, aplicarea lor asupra pigmenţilor pe bază de cupru nu este indicată.


3) În urma investigaţiilor făcute în situ (Biserica Mănăstirii Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava), din rezultatele obţinute în urma analizelor fizice şi microchimice aplicate prelevărilor efectuate de pe suprafeţe a căror aspect indicau alterarea cromatică a pigmenţilor reiese formarea naturală a oxalatului de calciu. Acest fenomen îl găsim menţionat în articolele de specialitate[4] ca fiind prezent pe monumentele din piatră aflate în centre cu grad mare de poluare atmosferică şi înregistrat de regulă la exteriorul acestora. Acidul oxalic este solubil în apă, alcool, eter; face parte dintre acizii carboxilici dar, spre deosebire de aceştia, are o mare afinitate pentru calciu, fier, sodiu, magneziu şi potasiu, cu care formează săruri mai puţin solubile numite oxalaţi. În industrie, oxalaţii şi acidul oxalic sunt folosiţi ca agenţi de epurare (în industria farmaceutică), agent de înălbire a textilelor, în industria lemnului, pentru tratamentul metalelor la îndepărtarea ruginei, tratamentul apei reziduale şi echilibrarea radiatoarelor autovehiculelor.

Pe de altă parte, responsabile de formarea oxalatului de calciu pe suprafeţele monumentelor pot fi şi o anumită categorie de microorganisme (anumiţi fungi din specia Aspergillius) capabile să sintetizeze acid oxalic; acesta, în prezenţa calciului, se transformă în oxalat de calciu.

Formarea naturală a oxaltului de calciu este considerată a fi benefică, acesta fiind un ecran protector al suprafeţelor. Starea de conservare bună a pigmenţilor pe bază de cupru de pe suprafeţele picturale, acolo unde s-a semnalat prezenţa oxalatului de calciu, se datorează cel mai probabil faptului că acest produs mineral s-a format pe baza unor compuşi care nu includ ionul amoniu.

 

Cercetările întreprinse de către ing. chimist Ioan Istudor descoperă pentru pictura murală exterioară a monumentelor din nordul Moldovei prezenţa unui liant organic în stratul de culoare realizat cu albastru azurit. Dăinuirea acestor picturi de-a lungul veacurilor este rezultatul exigenţelor tehnice şi cunoaşterii materiei pusă în operă.

 

Sensibilitatea la alcalinitatea varului a pigmenţilor pe bază de cupru şi provocarea aplicării lor într-o pictură murală exterioară lansată pictorilor acelor vremuri, i-a determinat pe aceştia să găsească o soluţie ingenioasă. Acel moment optim, despre care vorbeam la început, de aplicare în frescă a pigmenţilor pe bază de cupru, devine greu de controlat în conţiile de la exterior, unde, chiar dacă stratul de tencuială este de cele mai multe ori mai gros decât la interior, evaporarea este mult mai rapidă.

Studiul (prezentat aici pe scurt) include, cel puţin pentru pictura murală interioară a bisericilor, posibilitatea aplicării pigmenţilor albastru azurit şi verde malahit în tehnica al fresco. Rezultatul eşantioanelor referitoare la aceasta tehnică sunt susţinute într-o oarecare măsură de rezultatele buletinelor de analiză referitoare la compoziţia stratului pictural din naosul Bisericii Mănăstirii Sfântul Gheorghe a Mănăstirii Sfântul Ioan cel Nou din Suceava. Aici, albastrul azurit şi verdele malahit nu au fost aplicaţi cu lianţi proteici; analizele de specialitate indică în stratul de culoare prezenţa carbonatului de calciu – liantul picturilor realizate al fresco.

Cât despre partea de argumentare ştiinţifică a efectelor nedorite ce pot surveni în cazul aplicării unor tratamente defectuoase, aceasta se adresează rigurozităţii atitudinii restauratorului în faţa operei de artă. 
 

Notă: Articolul sintetizează o amplă lucrare de cercetare întreprinsă pe parcursul a doi ani de studii master (2004-2006), dezvoltate în cadrul secţiei de Conservare-Restaurare a Universităţii Naţionale de Artă Bucureşti. Parcursul acestui studiu a fost susţinut în permanenţă de coordonatorul lucrarii – prof.univ.dr. Oliviu Boldura. La capitolul susţinere trebuie să adaug şi contribuţia colegilor care şi-au alocat timp şi bunăvointă în acest sens. Lucrarea s-a bucurat de sprijinul Laboratorului de chimie al secţiei de Conservare-Restaurare şi al ing. chimist Ioan Istudor, al dr. Olimpia Hinatmatsuri Barbu şi a dr. Geo Niculescu. Aprecierea rezultatelor a condus la publicarea unui extras în Revista Monumentelor Istorice, numerele 1-2, 2007, anul LXXVI, după prezentarea temei specificate în sesiunea de comunicări organizate la Institutul de Istoria şi Teoria Artei, precum şi în cadrul Atelierului de lucru organizat de Ministerul Culturii şi Cultelor prin Secretariatul Comisiei de componente artistice a Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice - 2007.



 

[1] Pigmenţii albastru azurit şi verde malahit au fost achiziţionaţi de la fondul plastic Saint Martin din Paris, firma producătoare: Laverdure (firmă franceză de preparare şi comercializare a pigmenţilor istorici). Sistem de prezentare: pahare cu filet din material plastic şi capacitate de 100 grame, din care masa de pigment – 25 grame pentru azurit şi 50 grame pentru malahit.

 [2] Analizele prin spectrometrie FTIR s-au realizat în laboratorul Naţional de Cercetare în Domeniul Conservării şi Restaurării Patrimoniului Cultural Naţional Mobil, iar testele microchimice şi examinarea lor la microscopul optic s-au efectuat în Laboratorul de chimie, Secţia Conservare-Restaurare, Universitatea Naţională de Arte, Bucureşti.

 [3] Timpul alocat studiului prezentat m-a determinat să restrâng aria de cercetare in situ, drept pentru care mi-am canalizat atenţia asupra unui monument reprezentativ .

[4] Prof. univ. dr.  Ioana Gomoiu, curs Etiopatogenie, UNArte Bucuresti; Marco Del Monte and Cristina Sabbioni, A study of the patina called „sciabatura” on imperial roman marbles, în Studies in Conservation, 32 (1987); Maurro Matteinni, Arcangelo Moles, Sabino Giovannoni, Un sistema protettivo minerale per le piture murali a base di calcio ossalato: proposta di un metodo e verificare analitiche , în OPD RESTAURO Revista dell`officcio delle Pietre Dure e Laboratori di Restauro di Firenze, nr.6/ 1994.


 
Google bookmarkDel.icio.usTwitterFacebook
Author of this article: Maria Magdalena Drobota

Alte articole publicate de acest autor


Editura ACS

patrimoniu pentru copii

Arbore 14 mic pt site

Login Form



Subscribe Here

pentru a primi stirile paginarestaurarii.ro scrieti aici adresa voastra de email

Autori

Joomla Templates and Joomla Extensions by JoomlaVision.Com