Abordarea complexă şi formativă a restaurării picturii murale PDF Imprimare Email
Autor Theo Mureşan   
Miercuri, 23 Octombrie 2013 11:21

1-Palazzo Oneto di Sperlinga - Palermo- Proiect Leonardo

... si restaura solo il materiale dell’opera d’arte...”

(Cesare Brandi, Teoria del restauro)

... si restaura solo quello che si conosce...”

(Umberto Baldini, Teoria del restauro e unita del metodo, vol. I)

... il <> di un opera d’arte...”

(Umberto Baldini, Teoria del restauro e unita del metodo, vol. II)


Primele informaţii privind restaurarea, la noi în ţară, apar în anul 1698 când la Biserica Sfântul Nicolae din Scheii Braşovului, un pictor pe nume Radu este solicitat să repare portretul voievodului Mihai Viteazul din tabloul votiv1 folosindu-se cuvântul reparaţie, aceasta fiind terminologia epocii.2



Istoricul Alexandru Odobescu (1834-1895) este primul care organizează un recensământ ştiinţific al monumentelor istorice de la noi din ţară, cu această ocazie realizându-se numeroase copii ale picturilor murale în special tablouri votive. Având ca primă sarcină elaborarea unei arhive documentare istorice, această acţiune care s-a derulat pe teritoriul Ţării Româneşti şi al Moldovei a pus în evidenţă şi probleme privind starea de conservare a picturilor murale cercetate. Prin înfiinţarea Comisiei Monumentelor Istorice în anul 1892, acţiunea de restaurare a monumentelor a fost stimulată provocând şi o cristalizare progresivă a unei concepţii unitare în ceea ce priveşte acţiunea de salvgardare a patrimoniului cultural naţional.


Alegerea lui Nicolae Iorga ca preşedinte al Comisiei Monumentelor Istorice a fost de o foarte mare importanţă pentru restaurarea din România. Autoritatea ştiinţifică a marelui istoric s-a impus într-o manieră fericită în lucrări de restaurare, crescând respectul tuturor specialiştilor pentru întreţinerea patrimoniului artistic. Sub patronajul lui Nicolae Iorga şi cu ajutorul unor personalităţi marcante (George Balş, Nicolae Ghica Dudeşti), Comisia Monumentelor Istorice a reuşit, în perioada dintre cele două războaie mondiale, să restaureze numeroase monumente, şi, în acelaşi timp, să stabilească un sistem de afişare a problemelor propriilor activităţii de restaurare în general. Respectul pentru monument în întreaga sa totalitate explică şi atenţia acordată picturilor murale.


În anul 1955 a fost aprobată o nouă listă a monumentelor istorice, stabilindu-se în acelaşi timp şi obligaţii legale privind conservarea patrimoniului arhitectural. În aceeaşi perioadă au apărut atribuţiile unor organisme privind coordonarea lucrărilor de cercetare, evidenţă, proiectare şi punere în practică a restaurării monumentelor istorice şi a altor bunuri culturale. Necesitatea restaurării cu prioritate a monumentelor afectate de distrugerile războiului şi persistenţa timp de câteva secole a purismului arhitectural, explică de ce, pentru o perioadă de timp, atenţia restauratorilor a fost dirijată de preferinţa spre aspectul arhitectonic, neglijând calitatea de document istoric complex a monumentului. De o manieră surprinzătoare, sarcina restaurării monumentelor a rămas pentru mult timp în grija unui organism administrativ ce nu dispunea de nici un mijloc propriu pentru a putea organiza activităţi de restaurare a picturilor murale. În aceste condiţii putem uşor înţelege de ce restaurarea picturilor murale a avut un caracter fortuit în funcţie de iniţiative izolate şi utilizând ateliere improvizate.

Schimbarea acestei situaţii se face în anul 1968 când apar şantierele de la Biserica Mănăstirii Cozia respectiv Biserica Parohială Crâscior, organizate de pictorii Constantin Blendea şi Traian Trestioreanu. În afara rolului formativ pe care l-au avut aceste şantiere menţionate, Comitetul de Stat pentru Cultură şi Artă a decis, de asemenea, să înceapă şi o restaurare sistematică a picturilor murale, primul obiectiv important fiind Biserica din Strei pentru care a fost solicitat pictorul Nicolae Sava în anul 1970.2CULTURA 2000 Saving Sacred Relics of European Medieval Cultural Heritage - conferinta interna ional  Gura Humorului-2006




Răspunzând unei solicitări adresate de către Direcţia Monumentelor Istorice Centrului Internaţional de Studii pentru Conservarea şi Restaurarea Bunurilor Culturale din Roma, UNESCO a organizat o misiune de cercetare privind starea de conservare a principalelor monumente medievale din Moldova, Transilvania şi Ţara Românească, misiune din care au făcut parte importanţi specialişti străini precum: Raymond Remaire, Paul Philippot, Paolo Mora şi Gerry Thomson. Ca rezultat al acestei vizite de lucru s-a organizat în vara următoare un şantier pilot la Biserica Mănăstirii Humor şi la Biserica Neagră din Braşov. Beneficiind de participarea unui important număr de specialişti străini ca Laura Sbordoni Mora, Paolo Mora, Paul Philippot, Helmut Scholz, Fredreich Buchenrieder, Emerich Mochapp, Zbigniew Majcherovicz, Jacqueline Brukhardt, Maria Pia Gazzola, Carmen dell Valle, Claudia Cornaggia, şantierele şi punctele de lucru organizate în 1971 au constituit un mijloc de formare a restauratorilor români din care menţionăm: Gheorghe Ciobanu, Traian Trestioreanu, Ion Neagoe, Irina Mardare, Tatiana Pogonat. Trebuie menţionat, de asemenea, preţiosul ajutor al inginerului chimist Ioan Istudor.

În acelaşi an pictorul Constantin Blendea, devenit un bun restaurator cu experienţă, face un curs de specializare la Roma. Un moment particular important în istoria acestui prim şantier a fost analiza finală a lucrărilor, discuţiile fiind conduse de profesorul Paul Philippot. Dezbaterea ocazionată de închiderea primului şantier pilot de la Humor a fost organizată cu participarea tuturor restauratorilor care au lucrat efectiv pe şantiere, şi a mai multor specialişti români.


3WORKSHOP RESTAURARE-FLORENTA 2008-FUNDATIA ROMUALDO DEL BIANCO 4WORKSHOP RESTAURARE-FLORENTA 2008-FUNDATIA ROMUALDO DEL BIANCO 1 1

A fost o şcoală de înaltă responsabilitate, bazată pe metode ştiinţifice şi pe înţelegerea rolului colaborării interdisciplinare în opera restaurării. Fără participarea efectivă a tuturor specializărilor necesare, activitatea de restaurare risca să devină o acţiune subiectivă, profund nocivă pentru opera de artă tratată. Programul de activitate stabilit cu această ocazie are ca scop constituirea şi dezvoltarea unui grup de acţiune complex (restauratori, pictori, istorici de artă, chimişti), care să acţioneze pentru punerea în evidenţă a ansamblurilor picturilor murale şi consemnarea atentă a stării lor de conservare pentru intervenţii de urgenţă şi pentru executarea de restaurări mai ample, în primul rând la şantierul pilot de la Humor.

S-a acordat o atenţie particulară formării de noi restauratori la principala « pepinieră » ce a fost organizată la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din Bucureşti, aceasta generând un proces de asimilare a experienţei specialiştilor în cercetare din învăţământul superior şi colaborarea cu instituţii de profil din străinătate într-un sistem interdisciplinar. Putem astfel vorbi de un număr de specialişti din domeniul conservării şi restaurării picturilor murale: Marius Rădulescu, Matei Lăzărescu şi Casian Labin care au făcut între timp şi stagii de specializare la Roma.


O nouă echipă de specialişti de la centrul din Roma sosesc pentru analiza lucrărilor de la Humor: Laura Sbordoni Mora, Paolo Mora, Paul Philippot, organizandu-se o sesiune ştiinţifică la care au fost invitaţi restauratori, conservatori, arhitecţi, istorici de artă, tocmai pentru a combate concepţia veche a restaurării cu “uşile închise” în numele căruia misterul ce învăluia restaurarea făcea imposibilă critica intervenţiilor nocive pe opera restaurată.


8CONFERINTA DE CONSERVARE-RESTAURARE YOCOCU 2012-ANTWERPEN-BELGIA 

 



9atelierul de conservare-restaurare - UADRestaurarea a avut un parcurs sinuos până să devină o disciplină matură cu principii bine stabilite, capabile în orice împrejurare să asigure conservarea şi punerea în lumină a picturilor murale. Principiile restaurării contemporane reuşesc, prin împrumutarea unor comportamente din ştiinţe adiacente, complementare şi conexe, să ofere o multitudine de date din punct de vedere istoric, artistic şi tehnic. Adoptând în primul rând un principiu din medicină “primum non nocere” s-a făcut primul pas spre conservarea siturilor monumentelor, operelor de artă în general, aşa cum au fost ele transmise în timp şi de a nu întreprinde intervenţii sau tratamente neadecvate ce duc la distrugerea materialelor constitutive.


Momentul decisiv în restaurare este aprobarea principiului pluridisciplinarităţii în hotărârea intervenţiilor sau tratamentelor, ce presupune o echipă complexă, interdisciplinară, care analizează proiectul de intervenţie, eliminând astfel tratamente abuzive sau doctrine puriste ce au dus la distrugerea ireversibilă a monumentelor şi a picturilor murale în special. La noi în ţară, fiind cunoscute cazurile zguduitoare de dărâmare şi reconstrucţie fantezistă de la Biserica Sf. Dumitru din Craiova, Biserca Sf. Nicolae Domnesc din Iaşi, Biserica Mitropolitană din Târgovişte sau intervenţii incisive de reamenajare brutală şi aleatorie cum sunt la Biserica Episcopală din Curtea de Argeş sau la Biserica Trei Ierarhi din Iaşi, la Bisericile Sf. Nicolae din Popăuţi şi Sf. Gheorghe din Hârlău.


După al Doilea Război Mondial în Europa, specialiştii în activităţile de restaurare se desprind de teoria puristă ce nu ţinea cont de contextul istoric cultural şi încep să considere un monument sau o operă de artă în întregul său, inclusiv timpul care s-a scurs de la momentul creării lui până la noi. Corectarea si completarea cartelor la congrese precum “Congresul Internaţional al Arhitecţilor din 1964” unde se pun bazele documentului cunoscut sub numele de “Carta de la Veneţia” şi unde se introduc principiile de conservare bazate pe conceptele de autenticitate, importanţa menţinerii contextului istoric şi fizic al unui sit sau al unei clădiri, monumentele ajungând să fie considerate atât opere de artă, dar şi dovezi istorice. Circulara care difuza “Charta del Restauro” din anul 1972, legifera articolele conţinute, acesta fiind, de fapt, şi momentul declanşării pe plan mondial al restaurării conforme cu normele expuse de Cesare Brandi în cunoscuta sa carte “Teoria restaurării”, punându-se bazele restaurării ştiinţifice ce ţine cont de materia şi unitatea potenţială a operei de artă, de instanţa istorică şi instanţa estetică, de spaţiul operei de artă, de restaurarea preventivă şi problema falsului în restaurare.


Conceptul de restaurare a evoluat, în timp, de la restauratorul care îşi ţinea secrete tehnicile de intervenţie şi folosea o serie de proceduri aplicate automatic, nestudiate amănunţit, la o persoană specializată care priveşte procesul de restaurare din mai multe perspective (istorică, estetică, ştiinţifică) şi, apoi, aplică tehnica după riguroase cercetări şi colaborări cu profesionişti din diferite domenii: chimie, biologie, istoria artelor, arhitectură, fizică etc. Restauratorul trebuie să fie capabil, în realizarea propriei activităţi, să identifice tehnicile potrivite pentru studierea operelor, să înţeleagă şi să interpreteze informaţiile obţinute prin utilizarea acestor tehnici. Din punct de vedere analitic, un bun restaurator este acela care reuşeşte să extragă maximum de cunoştinţe dintr-o operă de artă observată cu ochiul liber şi să folosească tehnicile de cercetare ştiinţifice potrivite şi accesibile (în ceea ce priveşte timpul de analiză, costurile analizei, utilitatea reală a folosirii acestor tehnici)3.


11Sucevita-2004altar 112Biserica M. Humor- turla-2008

 

 


 

10Bursa Erasmus - Palermo 2010- studentiRestaurarea ca ştiinţă în domeniul universitar în România, a apărut ca urmare a Fenomenului Humor şi are ca element catalizator activitatea multiplă a profesorului Vasile Draguţ, atât ca istoric de artă, director al Direcţiei Monumentelor Istorice cât şi ca rector al Institutului de Arte Plastice Nicolae Grigorescu din Bucureşti, unde pune bazele temeinice ale unui departament comun, în acea vreme, cu arta monumentală. Studenţii sau învăţăceii de la Humor devin formatorii, profesorii multor generaţii de restauratori de pictură murală pe şantiere cât şi în învăţământul superior. În acest nou cadru instituţional, preluând experienţa “Humor”, se pun bazele abordării ştiinţifice a acestui domeniu sensibil şi complex: conservarea şi restaurarea picturilor murale conform principiilor internaţionale. Formarea cuprinde atât metodologii acceptate, principii, dar şi precizarea particularităţilor picturilor murale de pe diferite zone geografice.


Anii ‘90 au dus la apariţia unui departament de conservare-restaurare de sine stătător în cadrul Academiei de Arte din Bucureşti ce se va transforma în Universitatea Naţională de Arte Bucureşti, dar şi la apariţia unor noi centre de învăţământ superior în cadrul Universităţii de Artă şi Design Cluj-Napoca - Facultatea de Arte Plastice cât şi în cadrul Universităţii de Artă „George Enescu” Iaşi  - Facultatea de Arte Vizuale şi Design, în conservarea picturilor murale. Noii formatori având la bază atât şantiere de conservare-restaurare pictură murală din Nordul Moldovei cât şi studii superioare promovate în cadrul departamentului de conservare-restaurare Bucureşti, cu profesori ce s-au format pe şantierul pilot de la Humor, având o activitate susţinută în continuare, întărită de specializări la ICROM Roma şi OPD Florenţa.

Una dintre misiunile secţiei de conservare şi restaurare din Cluj-Napoca a fost de la bun început o menţinere a legăturilor cu secţia „mamă” de la Bucureşti şi cu şantierele de restaurare din Nordul Moldovei, pe ambele planuri ţinându-se cont de importanta contribuţie a profesorilor Oliviu Boldura şi Dan Mohanu în diseminarea şi perpetuarea principiilor corecte privind conservarea şi restaurarea în România. În acelaşi timp, formatorii cât şi studenţii din cadrul secţiei de la Cluj, au în vedere specializări, vizite de documentare şi workshopuri cu alte şcoli şi instituţii de conservare-restaurare internaţionale: ICOM, ICROM, OPD Florenţa, ISCR Roma (cunoscut sub numele de ICR până în anul 2008). Fundaţia Romualdo del Bianco, Accademia di Belle Arti, Macerata, Accademia di Belle Arti e del Restauro, Palermo, Accademia di Belle Arti, Bari, Academia de Arte Frumoase Cracovia, École Supérieure des Arts “Saint Luc” Liege etc. Conştientizând misiunea deosebită a acestui învăţământ superior s-a încercat armonizarea curriculei universitare atât la nivel de licenţă cât şi de master, între cele trei universităţi formatoare de restauratori în domeniul conservării-restaurării picturilor murale, dar şi o permanentă sincronizare cu centrele internaţionale din domeniu, cunoscute în întreaga lume ca fiind cele mai importante pentru conservarea şi restaurarea picturilor murale: ICROM, OPD, ISCR.


Armonizarea numărului şi tipurilor de cursuri şi trecerea la sistemul european de credite transferabile a fost, de asemenea, impusă şi de programul de schimburi europene universitare (Erasmus - Leonardo) ducând la mobilităţi şi plasamente atât a formatorilor cât şi a studenţilor, în acest mod asigurându-se o permanentă corelare a învăţământului românesc în conservare-restaurare cu cel european. Preluând principalele obiective ale lui Carlo Argan şi Cesare Brandi, fondatorii ICR Roma care au dorit crearea unei noi profesii – “restauratorul ştiinţific”, secţia de conservare-restaurare şi-a stabilit ca în formarea complexă a restauratorului să apară atât abilităţi aplicativ-tehnice cât şi cunoştinţe de ordin teoretic pluridisciplinar ce presupun cunoaşterea produselor de intervenţie şi modul lor de utilizare. În cercetarea universitară contemporană, restauratorul, în desfăşurarea propriei activităţi, îşi dezvoltă capacităţi ce îi permit individualizarea, găsirea tehnicilor ideale disponibile pentru studiul operelor de artă şi interpretarea critică a informaţiilor obţinute prin tehnicile de analiză folosite.


5workshop formativ privind conservarea si restaurarea bisericilor de lemn pictate din jud. Cluj-Romania6MATCONS 2011-CRAIOVA7CONFERINTA INTERNATIONALA DE RESTAURARE-LIOV-UCRAINA-2012 1




Formarea complexă în conservare-restaurare cuprinde atât cursuri teoretice cât şi activităţi practice ce au ca scop prezentarea tuturor metodologiilor de conservare-restaurare cât şi a metodelor de investigare specifice fiecărui domeniu abordat. Prezentarea istoriei teoriei generale a restaurării, a metodologiilor de intervenţie şi a investigaţiilor fizico-chimice şi biologice, şi mai ales a cauzelor de degradare ce sunt cuprinse în planul de învăţământ, duc la o pregătire teoretică, generală şi mai apoi specifică fiecărui domeniu al restaurării.

În studiul universitar actual, programa urmăreşte dezvoltarea unor valori fundamentale ce oferă studenţilor posibilitatea de a-şi dezvolta potenţialul devenirii unor conservatori-restauratori profesionişti independenţi, corelaţi la valorile profesionale actuale. Această actualitate impune cunoaşterea de către student a terminologiei specifice domeniului, uzitat la nivel internaţional. Legislaţia ce ţine de patrimoniul cultural trebuie, de asemenea, asimilată în perioada studiului universitar odată cu principiile şi conceptele specifice domeniului, actualizate în diferite congrese internaţionale în conservare-restaurare conform contextului estetico-istoric general şi cultural. Desigur, la baza studiului universitar în domeniul conservării-restaurării stă cu precădere posibilitatea studentului de a identifica materialul ce constituie obiectul de artă, procesul de degradare suferit de acesta şi conceperea unui plan metodologic în urma analizelor de laborator pe materialul constitutiv al obiectului.


Studiul conservării-restaurării în anii academici asigură, în mare măsură, dezvoltarea aptitudinilor studentului de a manevra aparatura specifică laboratorului de restaurare. Dobândirea tehnicilor non-invazive de analiză a operei de artă, fac cu atât mai pregnantă pentru student, ideea identităţii obiectului de artă şi necesitatea protejării acesteia prin intervenţii minime. Respectarea originalului şi constanta raportare la contextul estetic şi istoric în care opera a fost creată, e parte evidentă din demersul analizei preliminare. Acest aspect impune, de asemenea, consemnarea fiecărei etape în restaurarea obiectului artistic, restaurarea însăşi fiind parte din istoricul obiectului şi din ceea ce Umberto Baldini numea „il tempo-vita di un`opera d`arte”. Cercetarea şi practica în domeniu în învăţământul actual românesc se bazează pe impunerea, în conştiinţa viitorului restaurator, a valorii intrinsece a obiectului artistic, acest lucru fiind şi în mare parte subordonat unei consistente culturi vizuale dar şi teoretice a istoriei artei. Nu în ultimul rând, studentul ce urmează să devină un restaurator competent, trebuie să îşi aleagă în mod conştient profesia şi să deprindă tipul de responsabilitate pe care îl implică această profesie, cât şi capacitatea conştientizării consecinţelor intervenţiilor lui asupra obiectelor de artă.


Şcoala românească de conservare-restaurare, prin formatorii ei, impune rigorile critice şi autocritice în conservarea şi restaurarea operelor de artă, conform principiilor a doi mari teoreticieni şi fondatori ai unor şcoli de restaurare la Roma (Cesare Brandi) şi respectiv Florenţa (Umberto Baldini): se restaurează materia operei de artă doar dacă ai informaţii şi abilităţi respectând instanţa istorică şi estetică.


13Expozitie -conservare-restaurare

1 Meteş, Ştefan, Zugravii bisericilor româneşti în Anuarul CMI, secţia pentru Transilvania, 1926-1928, Cluj, 1929, pag 115.

2 Colloque sur la conservation et la restauration des peintures murales, Suceava, Roumanie, juillet, 1977, p. 7.

3 Aldrovandi, A., Picollo, M., Metodi di documentazione e indagini non invasive sui dipinti, Ed. Il Prato, Padova, 2003, p. 5.

<< Început < Anterior 1 2 3 4 5 Următor > Sfârşit >>
(Pagna 1 din 5)
 
Google bookmarkDel.icio.usTwitterFacebook
Author of this article: Theo Mureşan

Editura ACS

Muzeul Ascuns

Arbore 14 mic pt site

patrimoniu pentru copii

Arbore 14 mic pt site

Login Form



Subscribe Here

pentru a primi stirile paginarestaurarii.ro scrieti aici adresa voastra de email

Autori

Joomla Templates and Joomla Extensions by JoomlaVision.Com