Biserica Sf. Nicolae din Coşula, Botoşani. Restaurarea picturii murale Imprimare
Autor Carmen Solomonea, Maria - Magdalena Drobotă   
Vineri, 28 Octombrie 2016 12:49

Naos general_dupaÎn vremea lui Petru Rareș, bucurându-se de aprecierea domnitorului, vistiernicul Mateiaș, înalță la Coșula în anul 1535 o biserică închinată Sfântului Nicolae.

Biserica Mănăstirii Coșula se aseamănă prin planul de construcție (triconc cu abside laterale decroșate), simplitate și eleganță cu ctitoriile ștefaniene de la Pătrăuți și Sfântul Ilie din Suceava. Compartimentarea interiorului în cele trei încăperi: altar, naos și pronaos este evidentă și la exterior. Astfel, pereții drepți ai fațadelor sunt cei ai pronaosului, naosul este marcat de absidele laterale. Acestea, împreună cu absida altarului sunt subliniate de firide elegante deasupra cărora străjuiește un șir de ocnițe ce încinge întreaga biserică până pe fațada de vest. Același sistem este folosit și la decorarea turlei care încoronează naosul bisericii.

Interiorul bisericii a fost împodobit cu pictură murală în 1538. La exterior, fațadele păstrează urmele primei decorații, fiecare ocniță din partea superioară și intradosul fiecărei firide era subliniată cromatic printr-o imitație de asize de cărămidă. Câte o ocniță astfel decorată flanchează în partea superioară a fațadei de vest fragmentul de pictură murală aparținând reprezentării iconografice a Judecății de Apoi, zugrăvită ca și la Pătrăuți pe latura de vest, cu intrarea în biserică.


Imagine de_ansamblu_exteriorReparațiile întreprinse de-a lungul timpului la nivelul fațadelor au distrus o parte din decorul original iar păstrarea acestui fragment de pictură se explică prin adăugarea pe la jumătatea secolului al XIX-lea a unui pridvor pe latura de vest, pictura fiind protejată astfel doar în zona ascunsă în podul noii construcții. Odată cu adăugarea pridvorului, s-a construit pe latura de sud în zona absidei altarului o clădire anexă pentru păstrarea veșmintelor și a altor odoare liturgice. În aceeași perioadă interiorul bisericii a suferit o serie de reparații și modificări și a primit o nouă pictură realizată, după moda vremurilor, în culori de ulei. Din seria modificărilor structurale se remarcă decuparea zidului dintre naos și pronaos până la un nivel care a permis deschiderea unei arcade generoase, intervenție care nu doar a modificat aspectul inițial al construcției ci a făcut să se piardă informația prețioasă pe care o oferă tabloul votiv amplasat de regulă pe peretele de vest al naosului.

Pentru a reda aspectul inițial al bisericii, pridvorul, împreună cu veșmântăria adăugată pe latura de sud a absidei altarului au fost demolate într-o etapă de restaurare parcursă într-o etapă de restaurare a Direcției Monumentelor Istorice în cea de a doua jumătate al secolului al XX-lea. Tot în această etapă s-a redat acoperișului forma clasic moldovenească, înlăturând forma de bulb folosit pentru turle într-o epocă de inspirație rusă.



Exterior

Intervențiilee conservare și restaurare a picturii murale

Pictura murală interioară dezvoltă conceptul medieval decorativ în maniera specifică epocii care acoperă întreaga biserică – altar, naosul cu turla, pronaosul şi fațadele exterioare, conform tradiţiei postbizantine moldoveneşti de la mijlocul secolului al XVI-lea. Pictura murală similară stilistic, tehnic și iconografic picturilor de la Moldovița și Humor, reprezintă partea cea mai valoroasă a întregului ansamblu istoric de la Coșula. Înainte de restaurarea recent încheiată, repictările în maniera specifică secolului al XIX-lea și problemele de conservare produse de aceste acțiuni, denaturau grav aspectul şi valoarea picturii originale, de asemenea făceau ilizibilă înţelegerea programului iconografic.


Biserica a suferit numeroase intervenţii în timp la nivelul arhitecturii și picturii: repictări în secolul XIX (1858) care au acoperit complet pictura veche, intervenţii neautorizate şi neadecvate, apoi încercări de eliminare agresivă a repictării în secolul XX și de curăţare a picturii originale, reparaţii grosiere executate în diverse maniere şi cu diverse materiale incompatibile cu cele vechi. Degradări masive au fost generate de umiditatea infiltrată prin acoperiș până după mijlocul secolului XX, când s-au desfășurat lucrări de restaurare a arhitecturii. La momentul intervențiilor actuale de restaurare s-a constatat că întreaga suprafață murală era acoperită de depuneri dense de praf, fum, gudroane și repictări, care în trecut nu au permis observarea calităţii şi a caracteristicilor acesteia. Pictura din intradosul ferestrelor, scenele de la baza turlei naosului, partea superioară a pronaosului și arcele altarului au suferit degradări extinse, pierderi parţiale, sau în cazul semicalotei altarului degradarea severă a peliculei de culoare.

Cercetarea preliminară s-a realizat pe toate suprafeţele murale ale interiorului, pe faţada vestică și paramentul bisericii.


La exterior s-au iniţiat numeroase sondaje stratigrafice pentru a stabili intervenţiile succedate în timp, materialele constitutive ale tencuielii care provenea de la intervenţia de restaurare a arhitecturii din perioada 1978-1986 și pentru identificarea suprafețelor cu decoraţie murală originală conservată; s-au realizat o serie de teste de curăţire/fixare/consolidare a fragmentelor de primă decoraţie și a picturii conservate pe fațada vestică.


Exterior ansabluExterior decapariExterior decapri


Altar -_detaliu_curatire

La interiorul bisericii cercetarea detaliată a suprafeței murale a fost esențială pentru stabilirea stratigrafiei originale și selectarea metodelor eficiente de eliminare a repictărilor, de curățire, particularizate pentru zonele abordate, în fiecare etapă a intervenției. Aspectele stratului de repictare și starea de conservare diferențiată a suprafețelor picturii au determinat ordinea impusă de priorități pentru derularea intervențiilor de restaurare, în vederea stopării degradărilor.

Pe suprafeţele acoperite de stratul de repictare în tehnica uleiului care datează din 1858 s-au realizat sondaje pentru identificarea picturii originale. Îndepărtarea stratului de pictură a secco aderent peste pictura din secolul al XVI-lea s-a efectuat prin aplicarea soluţiilor în comprese. S-a utilizat carbonatul de amoniu (în concentrații stabilite pe baza testelor), apa distilată și apă demineralizată, alcoolul etilic, realizându-se concentrațiile optime pentru eliminarea stratului de repictare. Pentru eliminarea completă a porţiunilor foarte aderente ale stratului de repictare (pigmenții galben și albastru în special), s-a revenit local cu comprese aplicate cu timpi mai lungi de reacţie pe suprafață şi s-a intervenit în asociere cu mijloace mecanice (diverse bisturie, pensule cu păr semidur).


Unele suprafețe ale picturii originale (semicalota altarului, lunetele de la baza turlei, registrele de la baza pereților din altar, naos și pronaos) erau acoperite cu un strat de preparație alb și dur, peste care a fost realizată repictarea. Acest strat compact și foarte aderent care acoperea degradările picturii originale a necesitat operațiuni minuțioase pentru solubilizare și decapare.

O situație aparte a fost identificată pe semicalota altarului care prezenta două straturi de repictare, ambele în tehnica uleiului din secolul XIX, suprapuse peste pictura din secolul al XVI-lea. Fiecare strat de repictare reprezenta câte o compoziție diferită. Primul strat ce acoperea pictura originală reprezenta scena Încoronării Fecioarei, iar cel de-al doilea sugerează imaginea Sfintei Treimi (realizată probabil la un interval de timp după primul strat).


S-a avut în vedere conservarea și restaurarea unor zone/scene, ca martori ai picturii a secco din 1858, care consemnează din punct de vedere estetic aspectul istorico-documentar al intervenţiei de repictare în spiritul epocii, respectiv mijlocul secolului al XIX-lea (Pantocratorul și semicalotele absidelor în naos, scene cu Sinoadele Ecumenice în pronaos). S-a efectuat curățirea și consolidarea zonelor solzite ale picturii conservate. Îndepărtarea repictării și totodată conservarea unor arii semnificative ale acestui strat a constituit una din principalele provocări profesionale ale restaurării picturii de la biserica din Coșula. S-a urmărit prin intervențiile de restaurare recuperarea coerenței imaginilor iconografice și punerea în valoare a celor două picturi diferite stilistic (de secol XVI și respectiv XIX).

Pronaos -_detaliu_curatarePronaos -_inaintePronaos -_dupa

Interior naos_Pantocrator_n_ulei_cete_ingeresti_in_fresc

Intervențiile de curățire a stratului de culoare original au presupus revenirea repetată cu soluții în comprese (compatibile cu compoziţia şi starea pigmenților) pentru a degresa suprafețele afectate de liantul gras provenit din repictare și eliminarea depunerilor fixate. Pe ariile picturii originale afectată de umiditatea care s-a infiltrat în trecut prin învelitoarea degradată a acoperișului (partea superioară a bisericii și baza turlei) și care a generat săruri solubile, voaluri opace şi cruste saline, s-au efectuat prin metode fizico-mecanice asociate cu cele chimice (apă distilată/demineralizată în straturi de hârtie japoneză și comprese cu celuloză), evitându-se zonele de instabilitate a stratului de culoare. Pe zonele sensibile, cu exfolieri sau pulverulenţe, s-au aplicat comprese, revenind etapizat până la eliminarea totală a voalurilor saline sau a crustelor durizate.

Consolidarea stratului de culoare pulverulent a fost necesară pe o serie de suprafețe delimitate din naos, altar și pe fațade. S-a optat pentru tratamentul cu hidroxid de bariu, aplicat diferenţiat pe elemente compoziţionale ţinând seama de compoziţia pigmenţilor, respectând timpul de aplicare a compreselor şi condiţiile de microclimat necesare reacţiei.

Porțiuni ale turlei, altarului şi baza pereţilor din pronaos erau acoperite de reparaţii conținând gips, var şi ciment care au produs abraziuni, lacune superficiale și profunde de diverse dimensiuni. Unele acopereau traseul sistemului electric (care traversează registrul cu sfinți Mucenici în pronaos și cu sfinți Militari în naos) sau intervenții la arhitectura interioară și exterioară produse în ultimele două secole (demolare parțială a peretelui dintre naos și pronaos, închidere sau modificare nișe, ferestre, uși, introducere/desființare sobe). Aceste acțiuni au produs în același timp fracturi și desprinderi ale straturilor de preparații de pe zidărie, ceea ce a impus realizarea unor intervenții necesare stabilizării ariilor afectate precum: impregnarea marginilor friabile cu silicat de etil sau o răşină de tip acrilic, adaptate la gradul de decoeziune prezent; asigurarea provizorie, apoi tivirea marginilor desprinse ale frescei și ale stratului primei decorații cu mortare de var tip arriccio. Pentru ariile picturii unde s-au identificat desprinderi, refacerea aderenței stratului de frescă la zidărie s-a realizat utilizând consolidanţi de natură minerală pe bază de var hidraulic compatibili cu structura preparației (produsul PLM A, M, AL, I), prin injectare punctuală. În cazul desprinderilor grave a fost necesară confecționarea unor proptele sau contraforme care să susțină porțiunile de frescă până la stabilizarea acestora, situații de acest gen au existat atât la pictura interioară cât și la decorația exterioară a bisericii.


Îndepărtarea mortarelor de reparație aderente care acopereau stratul de culoare rezistent a fost posibilă după ce în prealabil s-au aplicat comprese (cu apă distilată și hârtie japoneză) pentru reducerea rezistenței mecanice, prin degroșări succesive cu mijloace mecanice. Eliberarea picturii originare din secolul XVI prin eliminarea reparațiilor și repictării a însemnat recuperarea unor mari suprafețe, practic necunoscute până la momentul restaurării actuale, de asemenea aspectul exterior cu caracteristicile medievale ale bisericii.

Curăţirea lacunelor și a fisurilor de diversele impurităţi, depuneri şi pulberi de mortare neaderente a fost efectuată folosind pensule, perii și prin aspirare controlată. Pe traseul fisurii din axul peretelui vestic atât la interior cât și pe fațada vestică a bisericii, s-au introdus sonde pentru injectarea consolidantului în profunzimea zidului.

În timp, fațadele bisericii au fost acoperite de văruieli suprapuse iar îndepărtarea lor s-a executat mecanic, eliminând succesiv din grosimea straturilor respective până la limita suprafeței și a stratului de culoare al primei decorații. Pentru fixarea unor arii mici ale pigmenților argiloși pulverulenți din pictura fațadei vestice a fost aplicată o soluție de silice coloidală cu concentrații reduse în apă distilată + alcool. Voalurile rămase în urma îndepărtării văruielilor s-au solubilizat aplicând comprese. Suprafețele paramentului și a picturii de pe fațada vestică au acumulat depuneri de pulberi atmosferice care s-au fixat sub acțiunea umidității ambientale. Curățirea depunerilor a constat în aplicarea etapizată a metodelor chimice optime, intervenind mecanic cu bureţi acrilici de diverse densităţi.

Procesul de conservare și restaurare a picturilor murale interioare și exterioare, a paramentului din acest monument ctitorit în epoca de forță a arhitecturii și artei din Moldova, a constituit o problematică complexă și o provocare pentru restauratori, care au recuperat un ansamblu mural ascuns timp de 160 de ani sub repictările din secolul al XIX-lea.


Pict in_ulei_si_p_al_fresco_absida_sud

Prezentarea estetică

Obținerea unui ansamblu echilibrat și unitar din punct de vedere estetic a constituit o adevărată provocare atât pentru interior cât și la nivelul fațadelor bisericii.

De la început se menționează faptul că abordarea estetică se referă nu doar la acea intervenție finală care vizează integrarea lacunelor stratului de culoare ori ale stratului suport al picturii. Majoritatea operațiunilor efectuate în cadrul procesului de restaurare include o componentă estetică. Astfel, criterii estetice determină nivelul de curățare al picturilor murale interioare și exterioare, îndepărtarea repictărilor cât și modalitatea de abordare a spațiilor lacunare. Suprafețele care nu au pictură murală sau a căror pictură s-a pierdut ridică de asemenea problematica prezentării estetice. Zonele lipsă ale stratului suport sunt completate de regulă cu un mortar pe bază de var. Chiturile realizate trebuie să răspundă unor exigențe de ordin estetic prin alegerea calităților materiale a agregatelor care influențează nuanța cromatică a chituirii și prin imprimarea unei texturi care să poziționeze intervenția în planul secundar lăsând originalului primul plan.

În cazul de față, câmpurile lacunare extinse de la nivelul fațadelor au fost tratate astfel încât prin cromatică și textură să se asigure punerea în valoare a decorațiilor firidelor realizată din imitații de cărămidă, cât și a fragmentelor din suportul original păstrate. Fațada de vest a primit de asemenea același tip de tratament pentru lacunele neintegrabile, realizându-se astfel armonizarea intervenției într-o viziune unitară de tratare a fațadelor.


Unicul fragment de pictură murală figurativă exterioară prezent pe fațada de vest a fost tratat din punct de vedere estetic conform criteriilor uzuale aplicate picturilor murale. Astfel, lacunele stratului de culoare au fost estompate cu griuri alese în funcție de dominanta cromatică a suprafeței iar lacunele integrabile ale stratului suport au fost chituite la nivelul stratului de culoare și integrate în tehnica tratteggio.

Naos-N _inainteSf Teodori_inainte_de_integrareSf Teodori_dup_integrare

Pentru a anula luciul caracteristic acestui tip de integrare realizat pe chituiri sclivisite a fost studiată și aplicată, într-o manieră generalizată atât la exterior cât și la interior, integrarea în tehnica tratteggio pe chituri texturate prin răzuire. Integrările astfel realizate se deosebesc față de cele clasice prin materialitate și optică: integrările sunt mate iar aspectul împrumută din vibrația trecerii timpului peste materia originală.


Interior naos_turla_integrare

În interior, pe lângă aspectele de prezentare estetică întâlnite la exterior a apărut o problematică inedită rezultată ca urmare a păstrării pe unele suprafețe a repictării realizate în culori de ulei. Punerea în valoare a picturilor originale prin îndepărtarea repictărilor a fost posibilă doar pe suprafețele în care, sub stratul de pictură în ulei, pictura în frescă se păstrează integral.

Îndepărtarea repictărilor de pe suprafețele cu strat de culoare original bine conservat și păstrarea repictărilor pe suprafețele în care pictura originală nu se mai păstrează a fost dezbătută în comisii de specialitate și apreciată ca fiind o atitudine firească, ce vine în întâmpinarea istoricității monumentului. În cazul de față a existat și o a treia situație în care sub stratul de repictare s-a constat că există pictură murală originară păstrată discontinuu.

Raportat la întregul ansamblu s-a decis ca pentru aceste suprafețe să fie păstrată repictarea. Prin urmare, la nivel de prezentare estetică a repictărilor în ulei ne confruntăm cu două situații: integrarea picturilor în ulei realizată pe suport nou și integrarea lacunelor peliculei de culoare suprapuse picturii originale. În cazul repictărilor pe suport nou, lacunele peliculei de culoare au fost integrate în maniera ton în ton aplicată de regulă picturilor în ulei. Pentru integrarea repictărilor sub care se află strat de frescă original s-a decis estomparea lacunelor cu griuri obținute din amestecul culorilor de apă pentru a nu afecta stratul de culoare aflat sub repictare.


Diversitatea tehnicilor de integrare abordate nu fragmentează suprafețele tratate, ci, dimpotrivă, le ajută să se susțină reciproc. Intervenția de prezentare estetică a fost particularizată în funcție de caracteristicile fiecărei  suprafețe, raportând fiecare detaliu la o viziune globală a întregului ansamblu. Astfel, eroziunile și lacunele stratului de culoare așternute în frescă au fost estompate cu o patină care pare o țesătură fină inserată în spatele picturii. Întreruperile accidentale date de lacunele stratului suport au fost anulate printr-o țesere de linii care continuă desenul și cromatica suprafeței din care fac parte. Lacunele neintegrabile au primit la rândul lor chituri a căror tonalitate și textură armonizează trecerile dintre frescă și repictare ori se așează ca un suport ce vine să susțină și să pună în valoare pictura originală.

 

 
Google bookmarkDel.icio.usTwitterFacebook
Author of this article: Carmen Solomonea, Maria - Magdalena Drobotă