Aspecte privind reconstituirea unor etape de refacere a picturii Bisericii Icoanei din București PDF Imprimare Email
Autor Gabriela Ștefăniță   
Marţi, 05 Decembrie 2017 15:50

 

reconstituirea unor_etape_de_refacere_a_picturii_Bisericii_Icoanei_

Restaurarea tâmplei de zid de la Biserica Adormirea Maicii Domnului a fostului Schit din Vii, Goleştii Badii, din Topoloveni, Argeş, s‑a încadrat într‑un complex de intervenţii de conservare şi restaurare a tuturor componentelor artistice, lucrări ce s‑au desfăşurat din vara anului 2011 până în iarna anului 2015.

Încă de la începutul lucrărilor, echipa de restauratori s‑a confruntat cu numeroase dificultăţi datorate stării avansate de degradare în care se găsea atât monumentul, cât mai ales tâmpla de zid, aceasta suferind cele mai însemnate pierderi de materie originală.

Scopul final al acestei intervenţii a fost acela de a restaura, conserva, recupera şi  pune în valoare aspectul original al monumentului. Scopul final al acestei intervenţii a fost acela de a restaura, conserva, recupera şi  pune în valoare aspectul original al monumentului.




 

Aspecte privind reconstituirea unor etape de refacere a picturii Bisericii Icoanei din București - abstract, Caietele restaurării 2017, p. 184 - 195

 

 
Google bookmarkDel.icio.usTwitterFacebook
Author of this article: Gabriela Ștefăniță

Alte articole publicate de acest autor


Editura ACS

patrimoniu pentru copii

Arbore 14 mic pt site

Login Form



Subscribe Here

pentru a primi stirile paginarestaurarii.ro scrieti aici adresa voastra de email

Autori

Joomla Templates and Joomla Extensions by JoomlaVision.Com