Axis Mundi PDF Imprimare Email
Autor dr. Nazen Peligrad   
Duminică, 22 Ianuarie 2012 15:54

1micaUnul dintre cele mai vechi simboluri din reprezentările vizuale a fost copacul, perceput ca un simbol al verticalităţii sau ca legătură între cer şi pământ.

În expoziţia de bază a Muzeului Municipiului Bucureşti (Palatul Suţu) se păstrează în stare bună o farfurie de ceramică de Iznik (fig. 1), având ca temă simbolică pomul vieţii. Obiectul datează din a doua jumătate a secolului al XVI-lea, fiind una din cele mai frumoase exponate din perioada amintită. Farfuria a fost descoperită în urma cercetărilor arheologice din zona Curtea Veche (anul 1969), pe Strada Soarelui nr. 7-10, coordonate de Aristide Ştefănescu şi Panait I. Panait .

Vasul a fost lucrat la roată, pictat şi glazurat. A trecut prin trei arderi pentru a ajunge în faza finală: semifaianţă uscată şi angobată, decorul cu pigmenţi, glazura aproape sticloasă ce indică o temperatură finală de ardere destul de ridicată .

 

fig2a

fig3

Ceramica de Iznik (în antichitate Nicaea, oraş cunoscut pentru primul sinod ecumenic din anul 325  şi pentru al doilea din anul 787 ) poate fi identificată după anumite indicii: pasta albă, cu tentă gălbuie şi curată, pereţi groşi, smalţ transparent cu o bază alcalină de plumb, strat uniform, gros rezistent la ardere.

Cromatica farfuriei este dominată de albastru, verde şi roşu (ultima culoare fiind introdusă în ceramica de la Iznik de olari armeni care au lucrat acolo în a doua jumătate a secolului al XVI-lea). Ceramica de la Iznik este diferită de tot ceea ce se făcea în acea epocă în Europa, demonstrând faptul că vasele otomane, datorită atelierelor locale au creat o ceramică cu un decor original, având importante calităti cromatice pe un fundal de un alb perfect.


Un rol aparte l-a avut şi ceramica chinezească care a influenţat stilul de ceramică safavid având un impact puternic asupra dezvoltării ceramicii de la Iznik. Până la mijlocul secolului al XVI-lea, ceramica de la Iznik a avut un limbaj abstract de motive florale (zambile, trandafiri, narcise, irişi, lăcrimioare şi tulpinile lor, fig. 2, 3, 4), păstrând o paletă limitată caracterizată de simetrie şi ritmuri subtile ale elementelor de limbaj: linie, punct, formă bidimensională, valoare şi culoare. Acest lucru s-a datorat climei umede şi a palatelor otomane cu vaste grădini cu specii diferite de flori.

fig4


Pomul vieţii este reprezentat pe întreaga suprafaţă a interiorului farfuriei într-o formă schematică, tratarea suprafeţelor cromatice este uniformă, arborele profilându-se pe un fundal alb, accentuând caracterul decorativ al compoziţiei. Dominanta cromatică este clar-obscur şi cald-rece. Arborele are flori, frunze şi elemente avimorfe situate simetric faţă de trunchiul copacului. Toate detaliile sunt conturate cu linie neagră, vibrată. Vârfurile crengilor sunt înmugurite.

O caracteristică a acestei compoziţii este simetria copacului faţă de axa centrală a spaţiului cromatic. Din tulpină ies frunze şi rădăcini albastre ajutând la echilibrul compoziţional al copacului. Marginea farfuriei este decorată cu mici motive florale aşezate pe un desen împletit, îmbogăţind aspectul ornamental al farfuriei. În urma săpăturilor de salvare din Bucureşti (2004), pe Calea Victoriei nr. 9 (Casele Văcărescu) şi nr. 37 B (Teatrul Naţional), a fost descoperit un lot de 28 de fragmente de ceramică orientală (24 sunt ceramică otomană, iar 4 sunt de ceramică modernă).

Ca mod de înţelegere stilistică este viabilă comparaţia cu arta sasanidă (fig. 5) şi moştenirea artei orientale pe teritoriul Mesopotamiei. Un astfel de exemplu îl reprezintă şi miniaturile din unele manunscrise arabe (fig. 5, 6, 7, 8, 9). Atât copacul de pe ceramica de la Iznik cât şi motivele vegetale din miniaturile orientale sunt imagini pur conceptuale, fantastice. Stilizarea şi exotismul caracterizează toate aceste motive vizuale orientale care se îndepărtează de imaginea reală, astfel plantele capătă forţa de reprezentare a unui copac. Simetria, precizia şi caracterul abstract cu care sunt construite motivele decorative (fig. 1, 2, 3, 4, 5, 6) sunt specifice imaginii islamice. Ilustraţiile bizantine ale lui Dioscoride , începând cu secolul al VII-lea, înclină spre o reprezentare către simplificare şi stilizare, iar cele musulmane merg mai departe metamorfozându-se, tinzând către un caracter abstract. 


fig5

fig6

fig7

fig8

fig9

fig10

Simbolismul acestui copac se regăseşte şi în iconografia creştină. Un exemplu este copacul lui Iisus de la catedrala din Chartres (fig. 10). Ciclul vieţii lui Hristos de pe faţada catedralei din Chartres din secolul al XII-lea prefigurează învierea Mântuitorului. Johnson  descrie pe larg aceste reprezentări iconografice deosebit de importante pentru cunoaşterea simbolurilor iconografice creştine.

O interpretare a acestei reprezentări ar putea să fie ideea că Isus însuşi este Pomul Vieţii, leacul păcatului şi al morţii. Desigur, astfel de exemple pot fi regăsite în locurile unde creştinismul s-a impus ca religie oficială, iar programele iconografice au cunoscut variaţii stilistice însemnate.


Tema arborelui are semnificaţii multiple, una dintre ele referindu-se la caracterul ciclic al evoluţiei cosmice: moarte şi regenerare, făcând totodată legătura cu cele trei niveluri ale cosmosului: cel subteran, datorită rădăcinilor adânci, suprafaţa pământului prin trunchi şi crengile de jos şi înaltul prin ramurile din vârf ridicate spre lumina cerului. Poate fi considerat un centru al pământului fiind numit şi Axis Mundi (Axa Lumii).


În diferite religii copacul a fost comparat cu scara lui Iacov, fiind stâlpul central în tradiţia iudeo-creştină, templul, casa sau coloana vertebrală a corpului omenesc, iar în tradiţia creştină se face corelaţia cu arborele crucii. Eliade  aminteşte despre literatura vedică menţionând urcarea individului pe o scară, asemeni unui stâlp sacrificial şi strigând din vârful lui: Am ajuns la Cer, la zei; am devenit nemuritor. Acest drum se numeşte dūrohana (urcare anevoioasă). Traseul ascensional poate fi asemănat cu  ascetismul adoptat de sfinţii stâlpnici din spaţiul creştin oriental (Simeon Stâplnicul, secolul al V-lea).

Toate aceste demersuri implică un traseu de iniţiere şi de purificare al individului în raport cu divinitatea. Scara se regăseşte şi în iniţierea mithriacă (scara, climax, simbolică avea şapte trepte, fiecare treaptă fiind făcută dintr-un material diferit: prima treaptă era de plumb şi corespundea cerului planetei Saturn, a doua din cositor (Venus), a treia din bronz (Jupiter), a patra din fier (Mercur), a cincea de aliaj monetar (Marte), a şasea din argint (Luna), a şaptea de aur (Soarele), a opta treaptă, după spusele lui Celsus, reprezintă sfera stelelor fixe, sfârşitul călătoriei iniţiatice). Acest tip de iniţere se întâlneşte şi în cultura şamanilor.


Pseudo - Hrisostomul descria arborele în a şasea omilie despre Paşte astfel: Nestrămutat reazem al universului, legătură a toate, sprijin a tot pământul locuit, împletitură cosmică, purtând în sine toată  pestriţătura firii omeneşti. Ţintuit cu nevăzutele cuie ale Spiritului, spre a nu se clinti din potivirea cu cele dumnezeieşti; cerul cu creştetu-i atingându-l, pământul cu picioarele-i întărindu-i şi, la mijloc, văzduhul întreg îmbrăţişând cu nemăsuratele-i mâini.


Prima menţiune în tradiţia creştină este prezentă în Facerea sau ca arborele Noului Legământ, regenerând omul.nÎn iconografia creştină apare frecvent imaginea crucii cu frunze (Arborele-Cruce) unde se poate identifica în despărţirea primelor două ramuri, simbolistica furcii şi a reprezentării ei grafice (litera y).


În ezoterismul ebraic se întâlneşte ideea arborelui răsturnat: Pomul vieţii se întinde de sus în jos, iar soarele îl luminează în întregime (Zoharul). În iconografia islamică Pomul Vieţii îşi înfige rădăcinile în ultimul cer şi-şi întinde crengile pe deasupra şi pe dedesubtul pământului. Acest simbol al unităţii ciclice îşi începe istoria în Vechiul Testament cu momentul căderii lui Adam, fiind şi semnul pe care Isus s-a răstignit (în Noul Testament având o conotaţie istorică).

În Roma imperială un pin tăiat (simbol al lui Attis) era aşezat pe Palatin la 22 martie pentru a sărbătorii Arbor Intrat.

Pentru iconomia creştină reprezentativ este textul lui Iesei: O mlădiţă va ieşi din tulpina lui Iesei şi un vlăstar din rădăcinile lui va da. Şi se va odihni peste el duhul lui Dumnezeu, duhul Înţelepciunii, duhul sfatului şi al tăriei, duhul cunoştinţei şi al bunei credinţe. Şi-l va umple pe el duhul temerii de Dumnezeu (Isaia, 11, 1-3). Fragmentul relevă venirea lui Isus Emanuel, însumând în această reprezentare arborele genealogic al poporului evreu. La Iacob avem scara al cărei vârf atinge cerul: „iar îngerii lui Dumnezeu se suiau şi se pogorau pe ea” (Facerea, 28, 12).


În Antichitate exista credinţa în cele şapte ceruri (iniţiatic sau postmortem). Se spune că Sfântul Petru a fost răpit până în al treilea cer pentru a transcede în fenomenologia ascensiunilor religioasă. În iconografia orientală arborele vieţii apărea pe sigilii cilindrice babiloniene (fig. 11).

 

fig11

 

fig14

fig12

Ritul ascensiunii se poate întâlni la toate popoarele antice în mituri, basme şi credinţe, fiind vorba de tipologii caracterizate prin aceeaşi putere de interpretare a unor coduri. Credinţele popoarelor din diferite epoci se rezumă la existenţa unor puteri superioare care au creat lumea, cu energii pozitive şi negative, şi lupta individului de a se apropia prin iniţieri anevoioase de divinitate, iar individul care reuşeşte este transmiţătorul fecundităţii, nevoia umană de a perpetua specia. Miturile şi mesajele euharistice nu au transmis nevoia de viaţă mai acut ca prin aceste ritualuri simbolice ascensionale.


În Vechiul Testament, în Geneză 3: 24 Dumnezeu a aşezat „în preajma grădinii celei din Eden şi a pus heruvimi şi sabie de flacără....”. În ierarhia îngerilor, heruvimii ocupă locul cel mai înalt care este format din şapte arhangheli şi serafimii ( îngeri cu două perechi de aripi, gardieni ai tronului lui Dumnezeu). În reprezentările timpurii ale heruvimilor, aceştia apar ca protectori ai sfântului arbore. Un exemplu revelator este şi placa din fier de la patul lui Hazael, rege al Damascului, datată din secolul al IX-lea î.Hr., păstrată la Luvru (fig. 13). Figuri înaripate se întâlnesc atât în Egipt cât şi în Asiria.


În Egipt, ele sunt feminine, având o funcţie protectoare din colţurile sarcofagelor regale din cea de-a 18 dinastie. În Asiria aceste personaje înaripate apără un copac sfânt sau o coloană (fig. 14), placă din fier din palatul regelui Ahab, c. 870 î.Hr. Pe un relief de la Susa (fig. 12), Ninhursag alături de spiritul pădurii încadrează cele şapte spice cosmice ale copacului vieţii .


Copacul stilizat apare ca simbol încă din arta mileniului al IV-lea în Mesopotamia, iar în mileniul al II-lea este întâlnit în tot Orientul Apropiat, inclusiv în Egipt, Grecia, dar şi în civilizaţia hindusă.  Formele schematice ale copacului vieţii atestate pe vasele de ceramică, sticlă din jurul anului 2400 î.Hr., prezentau o influenţă proto-elamită şi akkadiană.


Cele mai timpurii exemple din Egipt datează din secolul al XVI-lea, având o asemănare stilistică cu formele contemporane babiloniene, arborele apărând şi în mitul lui Osiris unde era asociat cu oraşul Biblos.  Ca element simbolic compoziţional mai poate fi întâlnit în iconografia creştină, evreiască, musulmană şi budistă. Începând de la mijlocul mileniului al II-lea s-a înregistrat o evoluţie stilistică a copacului sacru sub Tukulti-Ninurta I.


Forma copacului este caracterizată de „ghirlande” de conuri, rodii şi frunze de palmier înconjurând coroana şi/sau trunchiul. Răspândirea acestei forme simbolice s-a făcut cu înflorirea imperiului neo-asirian, putând fi identificat în tot Orientul Apropiat. Deşi au existat concomitent numeroase variaţii iconografice ale arborelui (fig. 16, 17) şi ale discului solar înaripat, ele au totuşi în comun câteva elemente: au trunchi cu o coroană din frunze de palmier fixate pe o bază de piatră şi înconjurate de linii care se intersectează, formând mici frunze de palmier, conuri şi rodii. De multe ori este încadrat de reprezentări umane, animaliere (asociate cu puterea sexuală şi instinctul animalic) sau figuri supranaturale, în timp ce un disc solar înaripat ocroteşte totul. Scena este dominantă de simetrie şi echilibru compoziţional. Discul solar se întâlneşte şi în arta mitană, dar cu altă semnificaţie ca la asirieni. Zeul din disc, de obicei, ridică mâna dreaptă pentru a binecuvânta, gest preluat şi în iconografia creştină, prin Dumnezeu Tatăl. Din cele mai vechi timpuri a fost ales ca simbol imperial pentru a reda ordinea lumii sau a-i înfăţişa pe regii Orientului antic ca bărbaţi perfecţi (bunăoară, regele Ashsurnasirpal, aşa cum se poate observa în iconografia parietală din palatul de la Calah).


 fig13 fig18

 

Interpretările ascunse ale arborelui vieţii erau cunoscute numai iniţiaţilor. Conduita morală a regelui legată de alegoria copacului o găsim în cartea lui Daniel 4, unde copacul alegoric este explicat prin conduita morală a regelui Nabucodonosor: „Mă uitam şi iată un copac în mijlocul pământului, înalt foarte. Copacul creştea şi era foarte puternic şi vârful lui ajungea până la cer şi se putea vedea până la capătul pământului. Frunzişul lui era frumos şi roadele lui multe, şi hrană pentru toţi se afla în el. Sub el căutau umbră fiarele câmpului, iar în ramurile lui îşi făceau cuiburi păsările cerului şi din el se hrăneau toate vieţuitoarele....iată un înger, un sfânt, se cobora din ceruri...şi a poruncit aşa: Doborâţi copacul şi tăiaţi-i crengile, scuturaţi frunzele lui şi împrăştiaţi roadele lui...iar butucul şi rădăcinile să rămână în pământ în legături de fier şi de aramă, în iarba câmpului!...inima lui să nu mai fie inimă de om, ci o inimă de dobitoc să-i fie dată şi şapte ani să treacă peste el!”. În acest context se poate vorbi despre funcţia duală a copacului în arta regală asiriană. Prin faptul că, pe de o parte, simbolizează ordinea divină a lumii menţinută de rege, dar şi de a-l prezenta pe suveran ca „Omul perfect”. Copacul ca simbol regal asigură legitimarea puterii regelui asupra lumii, dar şi poziţia lui ca conducător absolut al imperiului. Regele în Orientul Apropiat era considerat reprezentantul divinităţii pe pământ.


 

 

c

 

fig15a fig15b

S-a observat că în unele reliefuri regele ia locul copacului între geniile înaripate, el apărând ca o personificare umană a arborelui. Cu alte cuvinte, regele era imaginea adevărată a lui Dumnezeu. Astfel, se poate ajunge la conluzia că arborele avea dublă conotaţie în iconografia regală asiriană. Pe de o parte simboliza puterea divină menţinută de regele asirian, iar de pe alta însemna legitimarea regelui asirian ca un conducător suprem asupra lumii.

 fig16  

Copacul sefirotic sau al cunoaşterii (fig. 18) se regăseşte în practica şi teoria Kabalei. Acest copac este reprezentat prin numere de la unu la zece, corespunzând ordinii emanaţiei. Aceste numere corespund primelor litere din alfabetul ebraic. 

Acest copac este format dintr-un trunchi completat simetric de braţe orizontale aşezate trei în partea stângă, patru pe trunchi şi trei în partea dreaptă. Acest copac al cunoaşterii are dublă funcţie, fiind o parte a macrocosmosului, apărând ca un model al ordinii lumii divine, fiind şi imaginea lui Dumnezeu. Cele două tipuri de arbori prezintă asemănări stilistice şi simbolice (fig. 19).


În Biblia de la Rodan, secolul al VI-lea d.Hr., apare copacul vieţii asemănător cu cel asirian. Documentele din Mesopotamia datate din mileniul al II-lea î.Hr. vorbesc despre implicaţiile ezoterice ale simbolismului iconografic religios. Porter  susţine că acest copac este imaginea regelui în calitate de conducător militar, dar şi lansarea agriculturii în timpul lui Ashurnasipal II ca  economie a imperiului (fig. 15)


Înainte de a încheia, se poate spune că simbolismul religios a avut implicaţii de natură politică, socială şi economică specifice fiecărei epoci şi civilizaţii. Transmiterea directă sau indirectă a unor simboluri a constituit formarea unor ample compoziţii iconografice cu o dominantă hieratică. 


  fig17x

 

  Bibliografie selectivă:

 

- I. Barnea, O. Iliescu, Constantin cel Mare, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1982.

- Biblia, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2001.

- S. Brezeanu, Istoria Imperiului Bizantin, Editura Meronia, Bucureşti, 2007.

- J. Carswell, Iznik Pottery, British Museum Press, 1998.

- J. Chevalier, A. Gheerbrant, Dicţionar de simboluri, vol. 1, A-D, Editura Artemis, Bucureşti, 1994.

- C. Daniel, Civilizaţia asiro-babiloniană, Editura Sport-Turism, Bucureşti, 1981.

- N. Dinu, Ceramica otomană descoperită în Bucureşti. Cercetări arheologice de salvare din anul 2004, Cercetări arheologice în Bucureşti VII, Editura Agir, Bucureşti, 2007.

- M. Eliade, Tratat de istorie a religiilor, Editura Humanitas, Bucureşti, 2006.

- R. Ettinghausen, Les trésors de ľ Asie, La peinture arabe, Editions d΄ Art Albert Skira, Genève, 1962.

- S. Găcescu, Urări de bine din Orient,  Bucureşti – Materiale de Istorie şi Muzeografie, Vol. XIV, Muzeul Municipiului Bucureşti, 2000.

- F. Hitzel, M. Jacotin, Iznik, L’ aventure d’une collection, Museé National de la Renaissance, Paris, 2005.

- J. R. Johnson, The Tree ogf Jesse Window of Chartres: Laudes Regiae, Speculum, Vol. 36, No. 1, (Jan., 1961).

- C. Kepinski, L’ Arbre stylisé en Asie occidentale au 2 millénaire avant J.C., vol. 3, Paris, 1982.

- Gh. Mănucu-Adameşteanu, D.D. Ionescu, 58, Bucureşti: Punct Calea Victoriei nr. 9, şi str. Ilfov nr. 5, CCA, Campania 2004, CIMEC, 2005, p. 90-93.

- Gh. Mănucu-Adameşteanu, Teatrul Naţional din Bucureşti (1846-1947), cercetări arheologice, Bucureşti, Muzeul municipiului Bucureşti, 2005.

- S. Parpola, The Assyrian Tree of Life: Tracing the Origins of Jewish Monotheism and Greek Philosophy, JNES, Vol. 52, No. 3, (Jul., 1993).

- B. N. Porter, Sacred Trees, Date Palms, and the Royal Persona of Ashurnasipal II, JNEAS, Vol. 52, No. 2 (Apr., 1993).

 


 

Informatii despre autor:

dr nazen

Absolventă a Universităţii Naţionale de Arte din Bucureşti, Facultatea de Arte Plastice, Secţia Pictură (cursuri universitare si masterat), şi a Universităţii Bucureşti, Facultatea de Istorie (cursuri de doctorat), Dr. Nazen - Stefania Peligrad este in prezent muzeograf la Muzeul Municipiului Bucureşti.

Printre domeniile sale de studiu se numără istoria artei, cromatologia, istoria Romei antice, istoria Bizanţului şi istoria Orientului Antic.

A susţinut comunicări ştiinţifice şi a publicat articole în anuarul Muzeul Municipiului Bucureşti. A participat la diferite proiecte pe teme educative, pentru promovarea tinerelor talente şi pentru cunoaşterea oraşului Bucureşti. De asemeni, este membră a Uniunii Artiştilor Plastici din Bucureşti; a susţinut expoziţii personale de pictură, şi a participat şi la expoziţii de grup.


 
Google bookmarkDel.icio.usTwitterFacebook
Author of this article: dr. Nazen Peligrad

Alte articole publicate de acest autor


Editura ACS

patrimoniu pentru copii

Arbore 14 mic pt site

Login Form



Subscribe Here

pentru a primi stirile paginarestaurarii.ro scrieti aici adresa voastra de email

Autori

Joomla Templates and Joomla Extensions by JoomlaVision.Com