Patrimoniul pe înțelesul celor mici PDF Imprimare Email
Autor Laura Hangiu   
Joi, 10 Noiembrie 2016 09:44

Identitatea unei monument

14713085 1496128920403509_8614348700462481790_oPrivind un monument ne dăm seama că, deși la prima vedere ne pare asemănător cu alte construcții deja văzute, încetul cu încetul el se distinge fie prin dimensiune, formă, materialele folosite, decorații, scopul pentru care a fost construit. Să luăm exemplul Arcului de Triumf.

Cu toții știm ca este un monument, că are forma unei porți monumentale ce comemorează o victorie reprezentativă pentru țara în care este construit, ca poartă diferite inscripții și reprezentări simbolice ale victoriei. Dar urmărind elementele decorative, simbolurile și scenele sculptate, aflând de victoriile pe care le comemorează descoperim particularitățile fiecărui Arc de Triumf în parte și astfel, ne dăm seama cât de diferite pot fi monumentele, chiar și acelea care reprezintă același lucru.


Există numeroase astfel de edifcii înălțate în diferite părți ale lumii iar modul prin care le putem diferenția stă de fapt în abilitatea noastră de a observa detaliile, elementele decorative care le înfrumusețează. Doar astfel îi putem da identitatea prin care monumentul este recunoscut de toată lumea.

În imaginile de mai jos sunt ilustrate 6 arce de triumf din diferite părți ale lumii, fiecare purtând anumite inscrpții, elemente sculptate în piatră, scene victorioase. Găsiți asemănările și deosebirile dintre acestea.

1 Arcul_lui_Titus2 Arcul_lui_Constantin3 Arcul_de_triumf_din_Paris

4 Arcul_de_Triumf_Bucureti5 Arcul_de_triumf_Wellington_din_Londra6 Arcul_de_triumf_din_Barcelona

 

 

 
Google bookmarkDel.icio.usTwitterFacebook

Editura ACS

patrimoniu pentru copii

Arbore 14 mic pt site

Login Form



Subscribe Here

pentru a primi stirile paginarestaurarii.ro scrieti aici adresa voastra de email

Autori

Joomla Templates and Joomla Extensions by JoomlaVision.Com