Patrimoniul pe înțelesul celor mici - Vizitând un lăcaș de cult (II) PDF Imprimare Email
Autor Laura Hangiu   
Vineri, 11 Noiembrie 2016 10:36

 

Fig.4 plan_stavroVizitând un lăcaș de cult

 

Trecând pragul bisericii ajungem într-o primă încăpere, pornaosul. Aici, în funcție de specificul perioadei în care biserica a fost construită întâlnim un anumit stil al picturii murale cu decorații mai mult sau mai puțin bogate, cu scene din sinaxar și, în zona inferioară, tabloul votiv ce-i înfățișează pe ctitorii bisericii. Sinaxarul este un calendar în care sunt descrise pe scurt viețile sfinților.

Spațiul pronaosului este deseori separat de cel al naosului fie printr-o serie de arce care se sprijină pe coloane, fie printr-un perete despărțitor.

Trecând de acest perete despărțitor, ajungem în cea de-a doua încăpere a bisericii, naosul. Aici observăm o lărgire a spațiului datorată nișelor semicirculare sau poligonale situate pe laturile de nord și sud ale bisericii. Ele sunt cunoscute sub numele de abside.

Pe zona centrală a naosului se ridică turla bisericii ce reprezintă cel mai înalt punct al construcției. Pe calota turlei este înfățișat întotdeauna Mântuitorul Iisus Hristos înconjurat de cete îngerești.  Pereții naosului sunt decorați cu scene din viața lui Iisus Hristos.


Ultima încăpere a bisericii, cea care se află dincolo de iconostas este altarul. Forma altarului este asemănătoare cu cea a abisdelor laterale (de nord și de sud), dar marea deosebire este că aici nu poate intra decât preotul și ajutoarele lui, spațiul fiind despărțit de naos printr-un perete decorat cu icoane, numit iconostas. În altar sunt pictate scene ale împărtășirii apostolilor. În mijlocul nișei se găsește masa altarului.


Acum, după parcurgerea întregului spațiu interior al bisericii ne putem face o imagine asupra elementelor decorative și structurale pe care le întâlnim într-un lăcaș sfânt. Haideți să urmărim planul unei biserici pentru a ne reaminti cum este ea împărțită. 


fig 1_tablou_votivFig.2 ___stavroFig.3 _stavro

 

Știați că:

Anul bisericesc nu începe la 1 ianuarie, data la care noi sărbătorim trecerea în noul an, ci cu data de 1 septembrie?

În trecut, ctitorii bisericii erau înmormântați în pronaos? De aceea, la unele biserici vedem lespezi de mormânt în pavimentul edificiului.

 

În piciorul mesei altarului se găsesc moaște (părți din trupurile sfinților)?

 

* veți găsi prima parte a acestui articol accesând urmtorul link:

http://paginarestaurarii.ro/ro/patrimoniu/patrimoniu-pentru-copii/489-vizitand-un-lacas-de-cult-1

 

 

 

 

 
Google bookmarkDel.icio.usTwitterFacebook

Editura ACS

patrimoniu pentru copii

Arbore 14 mic pt site

Login Form



Subscribe Here

pentru a primi stirile paginarestaurarii.ro scrieti aici adresa voastra de email

Autori

Joomla Templates and Joomla Extensions by JoomlaVision.Com