Arhitectura tradițională - Construcții economice comunitare PDF Imprimare Email
Autor Ana Bârcă   
Miercuri, 29 Noiembrie 2017 20:55

arhitectura traditionala_-_constructii_economice_comunitare

Acele construcții care au funcții bine conturate, care nu pot fi ridicate în fiecare gospodărie și care sunt folosite de toate familiile din sat sau chiar și din alte sate, le numim construcții economice comunitare.


Cu abordarea instalațiilor de tehnică țărănească, care au premers tehnologiilor industriale, intrăm în zona proprietății și folosirii comune a unor amenajări constructive dotate cu mijloace de prelucrare a cerealelor – prin măcinare, a fructelor, a semințelor oleaginoase – prin presare și stoarcere (teascurile).

O altă categorie de instalații foarte căutate și folosite, uneori, nu numai de populația feminină locală, dar și de femeile din alte așezări mai îndepărtate este cea a prelucrării, spălării țesăturilor groase din lână (pivele sau dârstele și vâltorile sau ștezele). Un alt fel de instalație țărănească servea îndeletnicirii arhaice de separare a aurului prin zdrobirea în teascuri, a minereului aurifer și spălarea acestuia.


Punerea în funcțiune a acestor tipuri de amenajări necesita forța apei, a vântului, energia umană sau animală. Morile de apă și de vânt reprezintă instalațiile cele mai spectaculoase, în care legătura între toate componentele ansamblului demonstrează urmărirea unor principii simple, dar esențiale în acest univers al mișcării determinate de forțe hidraulice și eoliene.


Moara, deși aparținea unei anumite familii era adesea folosită de întreaga comunitate, proprietarul căpătând pentru servicii, o mică cantitate din făina rezultată după măcinare sau boabe. După recoltarea cerealelor, acestea trebuiau măcinate, ceea ce presupunea o respectare a rândului la măcinat. Cum în sat existau una sau două mori, iar familiile erau numeroase, țăranii stabileau zilele de măcinat. Uneori, din lipsă de timp, măcinarea cerealelor se făcea și pe timpul nopții.


arhitectura traditionala_-_constructii_econimice_comunitare

Cel mai vechi tip de moară acționată hidraulic este cea cu ciutură sau roată orizontală. Existau mori cu două, trei, patru sau chiar și cu șase ciuturi în zonele în care debitul și căderea apei era mare. Aceste ciuturi, izbite de forța apei, puneau în mișcare pietrele morii, măcinând astfel cerealele.

Au existat și mori numite plutitoare, instalate de-a lungul cursurilor de râuri mari (Someș, Siret, Dunăre), care foloseau de asemenea forța hidraulică a unor ape cu debit mare, dar cădere mică.

 

În zonele aride, fără cursuri de apă se foloseau, pentru măcinarea cerealelor, morile acționate de forța cabalină. Instalația de măcinat era protejată de o construcție de formă conică cu o învelitoare de stuf.


Morile acționate de vânt, foarte frecvente în Dobrogea, au fost construite la diferite mărimi, din lemn sau cu pereți de stuf, iar roata cu mai multe aripi, instalată pe una din fațade, stabilesc legătura cu ansamblul de măcinare. Unele dintre ele au un acoperiș conic, mobil, care împreună cu roata se orientează după direcția vântului.


 

În zonele cu potențial piscicol din Dobrogea sau în vecinătatea marilor lacuri din sudul României, întâlnim o construcție pescărească numită cherhana, folosită pentru depozitarea zilnică a peștelui și pregătirea acestuia spre a fi transportat la piețele târgurilor.

Pe lângă construcția propriu-zisă acest complex mai cuprinde ghețarul (o groapă săpată în sol până la 1metru și căptușită cu stuf, acoperită cu o învelitoare de stuf) ce avea ca scop depozitarea gheții folosită pentru conservarea peștelui.

Gheața era așezată pe timp de iarnă în straturi de 10-20 cm intercalate cu paie. Pe lângă ghețar, complexul piscicol mai cuprinde adăpostul temporar al pescarilor, cu bucătăria de vară.

 

 

arhitectura traditionala_-_anexe_gospodaresti_3

Știați că?


În vremea în care educația școlară era puțin răspândită și nu se formau învățători spre a învăța pe copii să scrie, să citească și să socotească, preotul a fost primul om care obișnuia să îndeplinească rolul de educator.


Pe lângă cunoștințele comune, el explica și faptele, descrise în cărțile bisericești, astfel încât primul loc în care copiii erau adunați spre instruire era tinda bisericii.


După ani, școala era în casa învățătorului care era și preotul satului? O cameră din casă era amenajată pentru a primi copiii din sat la învățătură? În urmă cu 150 de ani, școlile au devenit construcții de sine stătătoare din lemn, piatră sau cărămidă arsă.

 
Google bookmarkDel.icio.usTwitterFacebook
Author of this article: Ana Bârcă

Alte articole publicate de acest autor


Editura ACS

patrimoniu pentru copii

Arbore 14 mic pt site

Login Form



Subscribe Here

pentru a primi stirile paginarestaurarii.ro scrieti aici adresa voastra de email

Autori

Joomla Templates and Joomla Extensions by JoomlaVision.Com