Arhitectura tradițională - Anexele gospodărești PDF Imprimare Email
Autor Ana Bârcă   
Miercuri, 29 Noiembrie 2017 21:41

arhitectura traditionala_-_anexe_gospodaresti

Pe lângă casă, în gospodăria țăranului se întâlneau și alte construcții ce aveau un rol important în desfășurarea vieții acestuia, prin susținerea activităților caracteristice și a protejării avutului familiei.

 

După casă, șura cu grajduri este clădirea cea mai importantă din gospodărie. De cele mai multe ori șura – încăperea din mijloc, prevăzută cu două uși mari și una mai mică, legată de două grajduri, cu fânar în podul larg de deasupra, compun aceeași construcție. În șura propriu-zisă se depozitau uneltele gospodărești și în timpuri mai vechi se aranja un spațiu pentru scuturatul de boabe din snopii de secară, grâu. Această metodă arhaică de obținere a boabelor se executa manual, cu o unealtă simplă, numită „îmblăciu”, iar operația se numea „îmblătitul bucatelor” (Transilvania).

 

În gospodăriile țăranilor se remarcau construcțiile speciale pentru depozitarea unor recolte agricole. Porumbul în știuleți, se păstra în porumbare sau coșare, în pătule. Primele erau recunoscute ca un fel de coș mare, prin construcția de formă tronconică (evazată spre partea superioară) cu pereți împletiți din nuiele de alun, și învelitoare din draniță sau șiță. Acesta era așezat pe grinzi de stejar cioplite și îmbinate într-o ramă patrulateră, solidă, sprijinită pe bolovani mari la colțuri (Maramureș, câmpia Transilvaniei, podișul Moldovei).

 

În regiunile în care cultivarea porumbului se practica pe suprafețe mari, construcția numită „pătul” dezvolta dimensiuni deosebite și se suspenda pe piloni înalți (Muntenia, Oltenia), drept metodă de protejare a conținutului împotriva rozătoarelor. Pentru boabele de grâu, porumb sau orzul, existau coșuri din nuiele lipite cu argilă, păstrate în poduri, cămări și hambare. Acestea din urmă prezintă o construcție din lemn de fag sau stejar, bine închegată, care avea interiorul împărțit într-un fel de cutii largi, pentru separarea conținutului (Dobrogea, Muntenia de sud).

 

Cămara, în construcție separată de casă, are de cele mai multe ori o singură încăpere din lemn și este folosită pentru depozitarea alimentelor mai greu alterabile și a altor obiecte de îmbrăcăminte sau obiecte mărunte de uz casnic. Învelitoarea acoperișului poate fi realizată, în funcție de zonă, din paie de grâu călcate cu picioarele sau din lemn (draniță). De regulă, intrarea în cămară este apărată de intemperii, de o prispă mică.

 

Pivnița, în construcție independentă, de suprafață sau pe jumătate îngropată sub casă (sub pridvor), era folosită pentru depozitarea diferitelor vase cu băuturi obținute din struguri și alte fructe. Tot în pivnițe se păstrau și cartofii, sfecla furajeră, dovlecii. În urmă cu 100-200 de ani, pentru cartofi se amenajau gropi de păstrare, sub pardoseala de lut sau scândură, în tinda casei sau chiar în camera de locuit (Maramureș, Alba, Hunedoara).

 

Grajduri de dimensiuni reduse, din bârne de fag, brad, stejar sau ocoale din nuiele împletite pe schelet de pari, adăposteau animalele de talie mai mică – capre, oi. Cotețele pentru porci, păsări, de regulă în aceeași construcție, completau gospodăria din vatra satului, cea locuită permanent.

 

Apa potabilă o scoteau din fântâni care, în funcție de zonă și vechime, puteau utiliza pentru corpul fântânii un trunchi de copac scobit (atunci când sursa de apă se afla la o adâncime mică). Fântânile cu cumpănă au fost foarte răspândite în cazul celor puțin adânci, apoi fântâna cu roată și ghizduri de piatră sau cutii din bârne scurte, unele fiind închise într-o mică construcție din lemn, au împânzit satele. Fântâna ca loc de aprovizionare cu apă rămâne multă vreme o amenajare mai degrabă comunitară, deoarece o singură familie nu avea posibilitatea unor cheltuieli considerabile necesare la construirea unei fântâni proprii. Uneori se amplasa jumătate în curtea gospodăriei și jumătate în drum, pentru acces liber. Familiile unei părți de sat contribuiau la săparea, amenajarea și îngrijirea periodică a unei fântâni. Lângă fântânile (bunare) situate puțin în afara satului, se amenajau jgheaburi (bazine) din trunchiuri scobite, din piatră – pentru adăpat vitele, care se întorceau zilnic de la pășunile de lângă sat.

 

<< Început < Anterior 1 2 Următor > Sfârşit >>
(Pagna 1 din 2)
 
Google bookmarkDel.icio.usTwitterFacebook
Author of this article: Ana Bârcă

Alte articole publicate de acest autor


Editura ACS

patrimoniu pentru copii

Arbore 14 mic pt site

Login Form



Subscribe Here

pentru a primi stirile paginarestaurarii.ro scrieti aici adresa voastra de email

Autori

Joomla Templates and Joomla Extensions by JoomlaVision.Com