Arhitectura de pământ – Casa de șes PDF Imprimare Email
Autor Ana Bârcă   
Miercuri, 29 Noiembrie 2017 22:33

 

arhitectura de_pamant_-_casa_de_ses

Cu câteva sute de ani în urmă, călători din alte țări, vin cu diferite prilejuri în Țările Române. Citind descrierile lor, aflăm despre existenţa importantă a pădurilor de foioase și a caselor din lemn în satele de șes (câmpie) din Banat, Oltenia, Muntenia, Moldova.


Chiar şi în Dobrogea, unde câmpia este cât vezi cu ochii, unde fluviul Dunărea, cu brațele locuite ale Deltei, se întâlnește cu Marea Neagră, existau păduri de stejar, ulm, salcâm, vişin sălbatic sau păr pădureţ, păduri ce au furnizat lemn pentru o parte din construcțiile țărănești.


În secolul al XIX-lea tăierea extinsă a copacilor din pădurile mari, curățarea, prin foc, a zonelor cu tufișuri, arbuști, efectuate în vederea obţinerii terenurilor pentru agricultură, au schimbat peisajul natural și au condus la dispariţia treptată a construcţiilor din lemn. Se vor dezvolta locuinţele cu pereţi de pământ, material care va prezenta o altă înfățișare a arhitecturii, mult diferită de cea a lemnului. O altă cauză care a determinat răspândirea construcțiilor de locuințe din pământ, a fost aceea a existenței unor oameni mai puțin avuți (înstăriți), care au utilizat materiale puţin costisitoare, iar casele se făceau mai mici.


Tehnicile cunoscute în folosirea pământului drept material preferat pentru construire sunt următoarele :


1. Schelet din stâlpi şi grinzi, structură de rezistență cu o umplutură de nuiele împletite, pe orizontală sau verticală sau cu stuf în mănunchiuri şi lipit totul cu pământ. Construirea pereţilor din împletitură de nuiele pe schelet de furci şi pari, a reprezentat o tehnică constructivă specifică unităţilor geografice de câmpie şi podiş, dar această tehnică a pătruns şi în acele zone ale arhitecturii din bârne, unde despăduririle s-au făcut foarte de timpuriu.


În aceeaşi structură se poate aşeza numai umplutură de pământ, într-un amestec cu paie. Astfel de construcţii cu pereţi din mai multe feluri de materiale, nu au propriu-zis o fundaţie sau un soclu. În Dobrogea, arhitectura pe structură de lemn cu umplutură de mănunchiuri de stuf şi ceamur sau numai din ceamur şi chirpici, s-a dezvoltat cu precădere, fiind folosită de către toate populaţiile care au convieţuit pe acest teritoriu. De regulă, pentru construcţia casei se pregătea o platformă de nisip şi piatră, peste care se punea o cantitate mare de pământ, apoi se clădeau pereții.

Lemnăria pentru tâmplărie şi şarpanta acoperișului se aducea din zonele împădurite mai mult sau mai puţin depărtate şi se mai cumpăra din târguri. Pentru o astfel de arhitectură s-au confecţionat învelitori din materiale uşoare – snopi de trestie, stuf sau din olane fabricate și arse în cuptoare. Acoperişul era în patru ape, cu muchiile rotunjite sau în două ape cu două timpane triunghiulare de scândură.

 

2. Clăditul pereţilor cu furca, este un arhaic și simplu procedeu;

 

3. Baterea pământului, cu maiul (lutul pregătit într-un amestec cu alte materiale), între două scânduri (în cofraj) este un procedeu mai perfecţionat.


Succesiunea lucrărilor, începând cu prepararea lutului şi terminând cu zidirea pereţilor era identică în câmpia de vest a Transilvaniei, Lunca Dunării sau Dobrogea şi Moldova. Procedeele de pregătire ale pământului cu diverşi lianţi (paie, pleavă, rămășițe de la melițatul cânepii) şi frământarea lui, nu presupun tehnologii complicate, dar felul de amestecare şi curăţarea de impurităţi se fac cu cea mai mare grijă. Construcţiile din acest fel de material, nu au fundaţie. Se alegea un teren cât mai drept cu putinţă, care se curăţa de vegetaţie până la o adâncime de cca. 10 cm şi pe care se trasează apoi conturul locuinţei. Pentru pereţi se sapă şanţuri adânci de aproximativ 50 cm, în care se bate pământ până la nivelul solului. Pentru a mări rezistenţa zidului, la colţurile clădirii se puneau lemne sau nuiele. O variantă a acestei tehnici, prezentă în Moldova, nordul Dobrogei şi în sudul Munteniei, constă în clădirea pereţilor tot din pământ, dar fără cofraj de lemn. Uscarea zidurilor este o operaţie care se face treptat, pe straturi, cu intervale de timp între ele. Finisarea pereţilor începe cu operaţia de îndreptare – de cioplire a lor. Ușile și ferestrele sunt decupate în grosimea zidurilor, marcate prin prăjini de lemn introduse în timpul lucrului. Tencuirea pereţilor, la exterior cât şi la interior, se face prin aplicarea a 2-3 straturi de lut mai fin şi netezirea cu o unealtă simplă. Pereții unor astfel de case capătă o tărie egală cu a zidurilor de cărămidă.

 

<< Început < Anterior 1 2 Următor > Sfârşit >>
(Pagna 1 din 2)
 
Google bookmarkDel.icio.usTwitterFacebook

Editura ACS

patrimoniu pentru copii

Arbore 14 mic pt site

Login Form



Subscribe Here

pentru a primi stirile paginarestaurarii.ro scrieti aici adresa voastra de email

Autori

Joomla Templates and Joomla Extensions by JoomlaVision.Com