Arhitectura traditională - Casa din sat PDF Imprimare Email
Autor Ana Bârcă   
Miercuri, 29 Noiembrie 2017 23:01

arhitectura traditionala_-_casa_din_sat

Dincolo de ușa casei pe care o închidem în urma noastră, ajungem într-un spațiu comun, folosit de toți locuitorii și trecători ocazionali. Același lucru se întâmplă și la sat, doar că acolo, limitele sunt puțin diferite, mai întinse decât cele din aglomeratul oraș.


Forma satului corespunde reliefului în care acesta s-a format și a evoluat. Satele compacte, cu gospodării unele lângă altele, se întâlnesc de-a lungul văilor râurilor mari și în câmpiile largi, cele răsfirate, pe colinele de sub munte, iar cele risipite în zonele montane.


Satul nu înseamnă numai casele. Casa de locuit face parte dintr-o gospodărie care reprezintă spațiul familial, iar ceea ce se află dincolo de gard și poartă este un spațiu folosit de toată așezarea și putem să-l numim spațiu comunitar. Țăranii aveau, în afara zonei locuite, cunoscută sub numele de „vatră”, terenuri pe care le cultivau în funcție de relief, acestea fiind cunoscute sub numele de „moșia” satului. Aici mergeau zilnic, uneori și în anotimpul friguros, pentru a-și desfășura activitățile care să le asigure traiul.


Stabilirea hotarelor satului era făcută, pentru început, de către primele familii stabilite pe un teren sau care dobândeau locuri de așezare prin donații regale. Practici arhaice, conțin acte rituale de întemeiere a vetrei și hotarelor unui sat. Membrii unor asemenea sate erau legați prin relații de rudenie, solidaritate și bună vecinătate. Acești întemeietori de sate foloseau semne naturale ale microgeografiei locale pentru a face cunoscute limitele fiecărei așezări. Pârâuri, movile, văi, pietre mari, prăvălite din munte, copaci foarte bătrâni, deveneau puncte de orientare pentru recunoașterea poziției satului.


Generațiile de vârstnici completau însemnarea hotarelor în zonele cu activități economice – agricultura, creșterea animalelor, cu amenajări specifice trebuincioase zilelor de muncă la câmp, cum ar fi fântânile, colibe folosite sezonier (temporar) sau grajduri pentru animale pe înălțimile cu pășuni. Documentele vechi de sute de ani, scrise cu mâna, pe piei de animale sau pe hârtie, adună mărturiile istorice de dezvoltare a unor sate, fie cu locuitori liberi, fie sub cârmuirea vreunui boier sau domn.

 
Google bookmarkDel.icio.usTwitterFacebook
Author of this article: Ana Bârcă

Alte articole publicate de acest autor


Editura ACS

patrimoniu pentru copii

Arbore 14 mic pt site

Login Form



Subscribe Here

pentru a primi stirile paginarestaurarii.ro scrieti aici adresa voastra de email

Autori

Joomla Templates and Joomla Extensions by JoomlaVision.Com