Satul tradițional – numele PDF Imprimare Email
Autor Ana Bârcă   
Miercuri, 29 Noiembrie 2017 23:21

 

satul traditional_-_numeleNumele satului indică faptul dacă în sat au locuit oameni liberi, care aveau terenuri proprii, părți de pădure și pășuni montane. Atunci denumirea satului reprezintă numele familiei întemeietoare, a diferitelor nume vechi apărute în limbă, sau cuvinte ce descriu felul reliefului, forme vegetale sau animale întâlnite în zonă.

Denumiri foarte diferite și expresive ca Întregalde, Colțu Pietrii, Făget, Izvoarele, Valea Nucarilor, Valea Largă, Valea Rea, Joseni, Băbeni, Pietroasele, Stejaru, Gura Râului, Lupăiești, Voivodeni, Breb, Sălciua, Ieud, fac cunoscute pe scurt, locuri străbătute de ape, locuri însemnate de câte un neam de oameni sau locuri înveșmântate în legende.


Satele foste de iobagi, ce aparțineau unui nobil, boier sau chiar unei mânăstiri mari, erau recunoscute prin numele familiei care formase așezarea. Unele dintre așezările țărănești s-au format prin stabilirea oierilor transilvăneni refugiați din zone ca cea a Brașovului, Rucărului sau Branului în regiunea de deal din Prahova.

Acestea sunt așa-numitele sate de „ungureni”. Apoi, legile de împroprietărire a unor categorii de țărani, în secolul XIX, cum erau veteranii de război sau oamenii tineri – „însurățeii”, vor da naștere unor așezări în județe din sudul și estul țării.


Multe denumiri de sate s-au schimbat în decursul timpului, în acord cu transformări economice, sociale sau prin preluarea numelui unei personalități originară din acea localitate, recunoscută la nivel local, național sau chiar european. De exemplu satul Rudăria din județul Caraș - Severin, își schimbă numele în cel al lui Eftimie Murgu, născut acolo și devenit o personalitate istorică, care susținea educația școlară și definirea românității în Transilvania secolului XIX. Satul Avram Iancu de pe cursul superior al Arieșului, recunoaște prin alegerea acestui nume, faima acestui avocat – apărător al drepturilor românilor în revoluția din 1848 din Transilvania.


În zonele puțin înalte, de câmpie, unde pădurile de foioase dispăruseră de mult, lemnul era greu de procurat, dar cu ocazia târgurilor, țăranii din satele Munților Apuseni vindeau diverse obiecte gospodărești cioplite în lemn, grinzi pentru construcții, șindrilă pentru învelitorile caselor, șurilor, piese de mobilier. „Moții”, cum erau numiți locuitorii din așezările rurale de la izvoarele râului Arieș, erau recunoscuți pentru confecționarea manuală și comercializarea în toată țara, a vaselor din doage, folosite la prelucrarea și conservarea produselor obținute din lapte, dar mai ales a celor de capacitate mare, foarte căutate pentru varză pusă la murat, pentru dospit fructele ce se pregăteau pentru țuică. Existau și meșteri care făceau case din lemn la comandă și apoi le vindeau, dar aria de comerț a moților era mai limitată pentru case, căci construiau și meșterii din alte zone cum ar fi Maramureș, Harghita.

 
Google bookmarkDel.icio.usTwitterFacebook
Author of this article: Ana Bârcă

Alte articole publicate de acest autor


Editura ACS

patrimoniu pentru copii

Arbore 14 mic pt site

Login Form



Subscribe Here

pentru a primi stirile paginarestaurarii.ro scrieti aici adresa voastra de email

Autori

Joomla Templates and Joomla Extensions by JoomlaVision.Com