|
Nordul Moldovei este o regiune care ne duce inevitabil cu gândul la numărul impresionant de biserici medievale, la statornicia credinţei tradusă în ample programe iconografice desfăşurate pe pereţii acestor biserici într-o desăvârşită pictură a fresco, la pitorescul peisajului şi nu în ultimul rând la farmecul aşezărilor: gospodăriile ţărăneşti, casele tradiţionale şi obiceiurile locului. Mai puţin cunoscut este faptul că în vecinătatea câtorva monumente se găsesc sub formă de ruină mărturiile parcursului istoric şi artistic care a condus la desăvârşirea stilului moldovenesc în artă. Cercetările arheologice întreprinse la bisericile-monument istoric pun în valoare de cele mai multe ori temeliile unei mai vechi construcţii folosite ca loc de amplasament. Schimbarea locului de amplasare a bisericilor se făcea, de regulă, doar în cazurile în care acesta nu mai corespondea cerinţelor noii construcţii, ori terenul nu mai asigura stabilitatea necesară. În acest sens avem drept exemple ruinele din vecinătatea Mănăstirilor Probota şi Moldoviţa.
|
||
  |
Prima atestare documentară a unui aşezământ monastic ne spune că în 1398 exista la Probota o mănăstire cu hramul ”Sfântul Nicolae” într-o poiană de pe malul Şomuzului. Mănăstirea a fost mutată tot pe valea unui pârâu la o dată necunoscută, fiind apoi refăcută de Ştefan cel Mare pentru a servi ca loc de îngropăciune pentru mama domnitorului – Oltea Doamna. La urcarea pe tronul Moldovei, Petru Rareş decide ridicarea unei necropole voevodale la Probota (1530) dar alege pentru ctitoria sa platforma dintre pâraie, un loc sigur, ferit de alunecări de teren şi strămută aici mormintele din vechea biserică afectată de mişcările tectonice. Astăzi, ruinele bisericii din vale, aflate pe malul apei, în spatele caselor din apropierea mănăstirii sunt uitate de oameni şi ascunse de vegetaţie. Mai bine păstrate sunt ruinele primei biserici a Mănăstirii Moldoviţa înălţată de către Alexandru cel Bun în 1410 pe marginea pârâului ce poartă numele localităţii. Actuala biserică de la Moldoviţa este ctitorie a lui Petru Rareş. Acesta alege locul noii ctitorii la o oarecare distanţă de vechiul amplasament nu doar din motive de stabilitate a terenului, ci mai ales datorită proporţiilor ample ale ctitoriei sale în raport cu cea a strămoşului său. |
|
 |
||
|
Venind din epoci şi mai îndepărtate, dar rămase în anonimat sunt şi ruinele aflate la cca. 100 de metri de Biserica Monument Istoric din Volovăţ (1500-1502), ridicată de Ştefan cel Mare în locul bisericii de lemn a lui Dragoş Vodă (1351-1353) pe care o mutase la Putna. Ruinele datează din secolul al XIV-lea şi marchează planul bisericii construită de boierul Giurgiu de la Volovăţ. Fundaţiile vechii biserici au fost descoperite pe la jumătatea secolului trecut şi au fost decopertate în 2004; în momentul de faţă starea de conservare reclamă capriciile vremii şi a vremurilor. Cu siguranţă şirul exemplelor de acest fel nu se întrerupe aici, dar din puţinul expus realizăm că şi pietrele pot vorbi. Informaţiile pe care le deţin sunt foarte importante. De ce le tratăm cu indiferenţă? |
||