Prima atestare documentară a unui aşezământ monastic ne spune că în 1398 exista la Probota o mănăstire cu hramul ”Sfântul Nicolae” într-o poiană de pe malul Şomuzului. Mănăstirea a fost mutată tot pe valea unui pârâu la o dată necunoscută, fiind apoi refăcută de Ştefan cel Mare pentru a servi ca loc de îngropăciune pentru mama domnitorului – Oltea Doamna.
La urcarea pe tronul Moldovei, Petru Rareş decide ridicarea unei necropole voevodale la Probota (1530) dar alege pentru ctitoria sa platforma dintre pâraie, un loc sigur, ferit de alunecări de teren şi strămută aici mormintele din vechea biserică afectată de mişcările tectonice. Astăzi, ruinele bisericii din vale, aflate pe malul apei, în spatele caselor din apropierea mănăstirii sunt uitate de oameni şi ascunse de vegetaţie.
Mai bine păstrate sunt ruinele primei biserici a Mănăstirii Moldoviţa înălţată de către Alexandru cel Bun în 1410 pe marginea pârâului ce poartă numele localităţii. Actuala biserică de la Moldoviţa este ctitorie a lui Petru Rareş. Acesta alege locul noii ctitorii la o oarecare distanţă de vechiul amplasament nu doar din motive de stabilitate a terenului, ci mai ales datorită proporţiilor ample ale ctitoriei sale în raport cu cea a strămoşului său.
|