„Notiuni de chimia picturii”, autor Ioan Istudor

  •  

  • „Destinul prestigiosului investigator chimist, Domnul Ioan Istudor, este legat direct de avuţia culturală a României. Pe aceasta a servit-o de mai bine de 5 decenii, cu o devoţiune exemplară, încercată doar de frecvente şi greşite măsuri administrative şi mereu nerăsplătită. 

  • Chimistul şi deopotrivă conservatorul de monumente istorice, Ioan Istudor a dăruit în acest răstimp numeroase şi esenţiale informaţii ştiinţifice capabile să fundamenteze studiile arheologilor, istoricilor, istoricilor de artă şi arhitecţilor preocupaţi de cronologie, interpretare stilistică, iconografie sau de istoria propriu-zisă – miile sale de buletine de analiză, datele exacte oferite cu gentileţe, au contribuit la cele mai corecte soluţii şi măsuri din proiectele de restaurare, le-au adecvat pe acestea la realităţi de necontrazis.

  • Domnul Ioan Istudor a dat aşadar mereu celorlalţi – mai ales restauratorilor – din ceea ce înseamnă, incontestabil si sigur, “viaţa” monumentelor istorice, mecanismele ce dirijează în profunzime comportamentele materiei acestora. Prin ştiinţa Domniei Sale, piatra, cărămida, lemnul, părţile metalice, lianţii şi culorile, felul în care acestea asamblate sau individuale interacţionează în raport cu timpul, locul şi cu omul nu mai au secrete. Cele ce le-a desprins dintr-o cunoaştere directă, văzând şi revăzând cazurile – căci fiecare monument este un caz! -, le-a arhivat târziu şi cu multă acribie în pagini de carte. A preferat mai degrabă să ofere confraţilor şi semenilor săi, ca un adevărat magistru, din tezaurul său de experienţe punctând câte o opinie, confirmând un rezultat sau presupunere, servindu-i cu analize punctuale ca pe ceva de la sine înţeles. Nimic din orgoliile autoratului sau din primatul unui subiect nu este de întâlnit în opera sa. Da, opera, căci atunci când s-a decis, totuşi, să adune într-o lucrare rezultatele sale profesionale, a încheiat un adevărat tratat. Magistral ca profunzime de idei şi bogăţie de practici , un îndreptar şi o referinţă bibliografică totodată, o carte de folos comunităţii investigatorilor, restauratorilor şi conservatorilor contemporani dar şi generaţiilor care vor moşteni monumentele României”.

  • prof.univ.dr. Ioan Opriş despre cartea „Noţiuni de chimia picturii”


  • ACS 1 ACS 3 ACS 4 
    • Cartea se găseşte în Libăriile Cărtureşti, Dalles şi Elefant.ro

     

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *