În dialog cu monumentele. 40 de ani de restaurare ştiinţifică

Alegerea acestui moment nu este deloc întamplătoare. Cu 40 de ani în urmă, la mănăstirea Humor, se organiza primul şantier pilot din România pentru conservarea picturii murale.

Erau atunci invitaţi să participe tineri specialişti sau “învăţăcei” din România, alături de specialişti remarcabili din Italia. Experienţa specialiştilor străini şi seriozitatea tinerilor de la noi din ţară au fost elemente cheie în stabilirea unei metodologii de lucru adaptate particularităţilor picturilor murale din România. Practic, ceea ce până la acel moment se considera o activitate secundară ce revenea pictorilor, a devenit o disciplină în sine.

De atunci, principiile restaurării au evoluat, au fost testate şi folosite produse noi, metodologia de lucru s-a dezvoltat, au apărut mai multe centre de învăţământ.

Este timpul să vedem care a fost şi este parcursul restaurării în România şi care este drumul de urmat. În acest sens, în proiectul “În dialog cu monumentele. 40 de ani de restaurare” avem incluse următoarele activităţi:

● tur ghidat pentru turişti la 3 monumente importante din Bucovina (Sucevita, Arbore, Humor), desfăşurat în cursul lunii septembrie: http://acs.org.ro/ro/stiri-noutati-din-domeniu/328-tur-ghidat

● expoziţie itinerantă ce va avea ca puncte de oprire Muzeul Bucovinei şi monumentele incluse în proiect.

● şcoala de vară pentru studenţi: http://acs.org.ro/ro/stiri-noutati-din-domeniu/329-scoala-de-vara

● un workshop (pentru specialişti)

● prezentări în cadrul facultăţilor şi liceelor de profil

 

Proiectul cultural “In dialog cu monumentele. 40 de ani de restaurare ştiinţifică” este finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional 

Parteneri: CERECS Art S.R.L, Faber Studio S.R.L., Muzeul Bucovinei, Universitatea „George Enescu” din Iaşi.

afcn

sigle parteneri                                                                       


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *