Restaurarea picturilor murale, istorie personală

 

 

4 vasi

Împreună cu toţi studenţii din Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din Bucureşti, sub coordonarea domnilor profesori Dan Mohanu, Oliviu Boldura, Nicolae Sava şi a altora, pe care acum nu mi-i amintesc, am extras 120 de metri pătraţi de pictură murală din Biserica Mănăstirii Văcăreşti…

 

Întâmplarea a făcut ca undeva după anii 90 să lucrez la restaurarea acestor fragmente…

E un paradox, noi am extras acele fragmente de pictură, noi am ajuns să le restaurăm…

Am lucrat apoi la restaurarea fragmentelor extrase de la Biserica Mănăstirii Cotroceni, fragmente care au avut norocul să fie reamplasate în biserica reconstruită.

 

Rămân la povestea celor două monumente distruse pentru a dezvolta puţin acest subiect.

Consider că este foarte important ca atunci când un tânăr începe să îşi desăvârşească educaţia profesională să poată accesa informaţii teoretice şi experienţă practică pe şantiere unde într-adevăr se respectă toate principiile care guvernează acest domeniu. Rigoarea, respectul, disciplina de lucru cred că sunt nu doar obligatorii ci şi de neconceput atunci când e vorba de patrimoniul naţional.

Am încercat, lucrând 20 de ani în cadrul Universităţii Naţionale de Arte să transmit şi colegilor mei mai tineri cunoştinţele şi experienţa acumulată de-a lungul anilor. Este greu să motivezi un tânăr într-o lume atât de mercantilă dar nu imposibil, ei au nevoie de curaj şi de îndrumare, au nevoie să fie promovaţi pentru că, până la urmă, ei vor fi cei care vor reprezenta viitorul restaurării româneşti.

 

Au fost cei mai frumoşi ani pentru mine şi nu regret nimic din tot ceea ce am făcut, poate doar că nu am făcut şi mai mult decât atât. M-am bucurat de colegi extraordinari, de studenţi pe care nu i-am uitat niciodată, de întâmplări frumoase, de bradul de Crăciun de la institut, de tombola cu mici cadouri, de zilele de naştere ale tuturor celor de acolo, de muşcatele din ferestre…

Cred în final că am ales ce mi s-a potrivit şi că mă număr printre cei care merg fericiţi la lucru în fiecare zi doar pentru că au o meserie care le place…

11 lucru

Conferinţa care a avut loc în nordul Moldovei mi-a demonstrat că e nevoie pentru unitatea de breaslă ca oamenii să se vadă mai des, să comunice mai mult, să îşi poată împărtăşi din experienţele profesionale pentru că doar aşa vom fi mai puternici şi vom reuşi să stopăm acest fenomen periculos care practic permite oricui să fie restaurator.

A fost o experienţă extraordinară, am văzut prezentări care mi-au captat atenţia şi care mi-au demonstrat încă o dată că restaurarea românească a ajuns la maturitate.

 


Restaurarea fragmentelor de pictură murală de la Biserica Mănăstirii Văcăreşti

 

Mănăstirea Văcăreşti – scurt istoric

 

foto 10 Tablou votivPiatra de temelie a ansamblului monastic de la Văcăreşti este aşezată de Nicolae Mavrocordat care, între 1716 – 1724, construieşte biserica, stăreţia, casa domnească şi primul zid de incintă cu turn de intrare, trapeza, cuhnii şi chilii. În anul 1721 mănăstirea este înzestrată cu obiecte de cult şi închinată Sfântului Mormânt de la Ierusalim. În 1923 se deschid şi vor funcţiona în cadrul mănăstirii o şcoală grecească şi o tipografie. Tot aici exista şi biblioteca domnitorului, considerată cea mai mare şi mai completă din Europa acelei epoci.

Pe durata domniei lui Constantin Mavrocordat este ridicat paraclisul, pe latura dinspre răsărit, precum şi cea de-a doua incintă cu un turn de intrare.


Complexul Văcăreşti este cel mai mare ansamblu monastic românesc (extins pe o suprafaţă de 18.000 m.p.) considerat “cea mai importantă realizare a arhitecturii româneşti din secolul al XVIII-lea”. Biserica este construită după un plan treflat, cu patru turle, având 42 m. lungime şi 17 m. lăţime. Suprafaţa pictată în tehnica a fresco ocupa peste 2.000 m.p., şi alături de coloanele şi ancadramentele din piatră sculptată, bogat ornamentate, era un adevărat muzeu de artă medievală românească.

În anul 1848 mănăstirea devine penitenciar, păstrând şi funcţia de mănăstire până în anul 1863 când locaşul de cult este dezafectat.

Deşi între anii 1974-1977 demarează un proiect amplu de restaurare, în 1984 este luată decizia surprinzătoare de demolare a monumentului; până la începutul anului 1986 mănăstirea a fost demolată în întregime. Doar o mică parte din pictura murală (aproximativ 120 m.p.) a fost salvată de la distrugere, prin operaţiunile de extragere.

        

Extragerea picturilor murale

 

Demolarea mănăstirii a avut loc între 2 decembrie 1984 şi 15 decembrie 1985, iar extragerea fragmentelor de pictură s-a desfăşurat în condiţii improprii, la sfârşitul anului 1895, în biserica fără turle, sub riscul prăbuşirii zidurilor.

Restauratorii au optat pentru extragerea prin metoda stacco –detaşarea stratului pictural împreună cu suportul său de tencuială care păstrează caracteristicile picturii a fresco– urme de sclivisire, incizii, pontate, sau giornate, reliefuri, precum şi amprenta zidăriei pe revers. Această metodă permite detaşarea unor suprafeţe ample de pictură, scenele de dimensiuni mari putând fi extrase întregi.

 

Pentru extragerea prin metoda stacco se utilizează un facing care are rolul de a susţine şi proteja pictura pe durata extragerii. Facing-ul a fost constituit dintr-un strat de clei animal pensulat pe suprafaţa stratului de culoare, peste care s-a aplicat un strat de hârtie pelur, apoi un strat de tifon (cu rol de armătură) şi unul de pânză de cânepă (cu rol de susţinere). Facing-ul a fost aplicat pe suprafaţa fiecărei scene ce urma să fie extrasă. În partea superioară, facing-ul era fixat pe zid prin intermediul unei baghete rezistente din lemn, care trebuia să susţină întreaga greutate a fragmentului. Marginile laterale şi cea inferioară au fost incizate pentru a putea fi introdusă lama lungă cu ajutorul căreia fragmentele au fost detaşate de pe zid.

 

În momentul detaşării fragmentului acesta era fixat pe un panou provizoriu de susţinere care ii asigura stabilitatea pe durata transportului şi chiar în decursul procesului de restaurare.


NASTEREAfoto 9 Intalnirea lui Avraam cu Melchisedec


Etapele metodologice ale procesului de restaurare

7 backing

Fragmentele extrase necesită noi suporturi care să le susţină şi să le asigure o bună stabilitate. Greutatea fragmentelor trebuie să fie cât mai redusă pentru a fi uşor de montat pe noile suporturi, şi pentru a nu ridica probleme la transport şi expunere. S-a degroşat o parte din stratul de tencuială şi reversul fragmentului a primit stratul backing constituit dintr-un strat de mortar cu rol de egalizare a suportului, un strat de tifon aplicat cu un adeziv pe bază de caseinat de calciu, şi un strat de pânză de sac pe care s-a aplicat ulterior şasiul lemnos de susţinere, cu ajutorul unor benzi din pânză de sac, fixate cu caseinat de calciu pe backing.

După încheierea operaţiunilor executate la nivelul suportului picturii, fragmentul poate fi detaşat de pe panoul care l-a susţinut de la extragere până în acest moment.


Tratamentul de biocidare este necesar în cazul tuturor fragmentelor deoarece, din cauza condiţiilor nefavorabile de depozitare, componentele organice din facing au fost afectate de dezvoltarea a diferite microorganisme. Îndepărtarea facing-ului prin metoda cu aport redus de apă– cu ajutorul generatorului de aburi se realizează astfel: suprafaţa facing-ului se acoperă cu o folie groasă din polietilenă pentru a forma un spaţiu prin care aburul fierbinte circulă, încălzind suprafaţa şi umezind-o prin condensare, suficient cât să permită emolierea cleiului îmbătrânit. Cantitatea de apă cu care suprafaţa fragmentului intră în contact este astfel redusă la minim, iar rezultatele acestei operaţiuni sunt optime.


Pentru emolierea unei suprafeţe de aproximativ 1 m.p. este necesară menţinerea facing-ului în contact cu aburul fierbinte minim 10 minute. Dacă zona aflată în lucru ridică probleme în sensul emolierii mai lente a cleiului, operaţiunea de menţinere a suprafeţei în contact cu aburul poate fi repetată până la obţinerea rezultatului dorit.

Îndepărtarea pânzei se face începând cu ultima bucată de pânză aplicată înainte de extragere, pornind de la colţul ei, dinspre centrul fragmentului, către margini, prin tracţiune uşoară, paralelă cu suprafaţa, pentru a nu produce desprinderi suplimentare ale stratului de culoare de pe suportul său, continuând apoi cu fâşia următoare (în ordine inversă aplicării lor).

Îndepărtarea stratului de tifon a constituit cea mai dificilă operaţiune de acest gen din cauza absenţei suportului picturii pe o suprafaţă foarte extinsă. O parte din suportul original existent era fracturat şi desprins de backing ceea ce a îngreunat considerabil desprinderea tifonului de pe hârtia pelur strapată şi umezită care avea o coeziune foarte slabă. Există zone relativ mici ale facing-ului unde hârtia pelur lipseşte sau este vizibil subţiată, probabil ca rezultat al reacţiilor metabolice ale microorganismelor existente la nivelul facing-ului.


5 calin 6 calin


Îndepărtarea facing-ului prin metoda emolierii cu abur fierbinte este o metodă foarte eficientă, mult mai rapidă decât cea utilizată anterior (îndepărtarea surplusului de clei de pe suprafaţă prin spălare cu apă caldă şi bureţi, menţinerea suprafeţei timp de cel puţin 15 minute sub comprese fierbinţi– improvizate din pungi perfuzoare, încălzite la plita electrică, pe baie de apă– urmată de înlăturarea elementelor textile).


Detaşarea stratului de culoare împreună cu cel de hârtie pelur este necesară acolo unde acesta şi-a pierdut aderenţa la suport şi necesită refixarea, dar mai ales în vederea reconstituirii zonelor care lipsesc din stratul suport al picturii. Această operaţiune necesită fracturarea controlată a facing-ului şi plierea acestuia acolo unde există suportul rigid pentru a permite accesul la zonele lacunare. Reconstituirea suportului picturii s-a realizat prin chituirea cu mortar de var a zonelor lacunare în straturi succesive.


8 lucru9 lucru10 lucru


Pentru fixarea stratului de culoare am utilizat Paraloid B72 dizolvat în acetonă în concentraţii diferite: pentru impregnarea suportului am pornit de la o concentraţie de 5%, cu aplicaţie în straturi succesive, mărind concentraţia soluţiei la 10% şi 20%. Pentru impregnarea stratului de culoare aflat pe facing am utilizat concentraţii de 10% şi 20%.


După impregnarea stratului de culoare şi a suportului am umezit facing-ul de pelur pentru a-l detensiona şi am colat cele două suprafeţe. Pentru obţinerea unei aderenţe crescute am presat suprafaţa şi am menţinut-o sub comprese calde timp de 15-30 minute.

Îndepărtarea hârtiei pelur după fixare necesită emolierea suprafeţei cu apă caldă şi comprese fierbinţi pentru a dizolva adezivul de extragere şi a înlesni îndepărtarea facing-ului cu ajutorul bisturiului. Surplusul de clei rămas pe suprafaţă după îndepărtarea hârtiei se îndepărtează cu ajutorul unui burete moale cu apă caldă, bine stors.


Îndepărtarea surplusului de fixativ de pe suprafaţa stratului de culoare se realizează după uscarea acesteia prin aplicarea unor comprese cu acetonă prin hârtie absorbantă– în cazul cantităţilor mari de fixativ– sau prin curăţare locală cu un tampon de vată şi acetonă.


12Pandantiv detaliu13Pandantiv


Operaţiunea de reintegrare cromatică se poate realiza în mai multe maniere: tratarea lacunelor prin tente neutre, pentru a le estompa, tratarea prin sugerarea vagă a formelor în lacune în care reconstituirea este imposibilă, reconstituirea imaginii acolo unde este posibil, prin metoda tratteggio.


Fragmentele extrase de la Văcăreşti aparţin în cea mai mare parte Muzeului de Istorie a Bucureştilor, care nu dispune, din nefericire, de spaţiu suficient pentru depozitarea şi expunerea lor, fapt care duce la o degradare lentă a fragmentelor, acestea fiind depozitate în spaţii improprii, cu microclimat instabil.


Universitatea Naţională de Arte unde în prezent sunt încă în curs de restaurare câteva fragmente se loveşte de aceeaşi situaţie, având în vedere că imobilul este în curs de consolidare, iar mare parte din spaţiile destinate secţiei de restaurare au fost dezafectate temporar.


Sugerăm ca în viitorul apropiat această problemă a spatiilor de expunere şi depozitare să nu mai fie resimţită atât de acut, întrucât iniţiativa construirii unui muzeu al bisericilor dispărute ar trebui să aibă în vedere toate fragmentele de pictură (şi nu numai de pictură murală) extrasă din bisericile care au fost demolate, pentru valorificarea şi păstrarea lor în condiţii optime.


16ornament floral

 

* Articolul face parte din „Caietele restaurării. Humor 2012”, Editura ACS, pp. 74-85

** Imaginile aparțin autorului

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *