Intervenţii de conservare – restaurare a picturii murale din turla bolniţei Mănăstirii Brâncoveni

 

2

Intervenţii anterioare asupra monumentului:


Bolniţa, şi ea afectată de cutremurele secolului al XIX-lea a trecut prin intervenţii de consolidare. Despre cel puţin trei astfel de intervenţii avem informaţii certe mai mult sau mai puţin detaliate.

Aceste intervenţii au determinat în mare măsură starea de conservare în care a ajuns pictura murală a bolniţei până la actuala restaurare şi le vom prezenta aşa cum reies din documentele păstrate şi din observaţiile in situ.

 

1927 – Despre această intervenţie avem o informaţie documentară indirectă, singura de altfel, precum că la începutul secolului trecut Biserica Bolniţei (Paraclis) a Mănăstirii Brâncoveni a fost restaurată în 1927 de fosta Comisie a Monumentelor2.

 

1954 – 1964: intervenţii ample de restaurare ale întregului complex de la Mănăstirea Brâncoveni, inclusiv asupra bolniţei, mult mai bine reflectate prin documentaţia păstrată3.

În etapa 1958-1959 au fost efectuate intervenţii de restaurare arhitecturală la ambele biserici ale ansamblului, la chiliile din incinta mănăstirii şi la turnul de la intrare.

Pentru Bolniţă au fost prevăzute lucrări de consolidare la nivelul structurii de zidărie, refacerea acoperişului, refacerea pavimentului, a trotuarului din jurul bisericii şi restaurarea faţadelor. La interior s-au chituit lacunele extinse utilizându-se mortare de var – nisip sau var cu adaos de ciment, colorate în masă.

 

În vederea efectuării lucrărilor de consolidare, în proiectul iniţial se prevedea extragerea picturilor murale de la nivelul turlei, altarului şi a altor zone cu probleme de structură asupra cărora urma să se intervină. Pe parcursul acestor intervenţii, executantul lucrărilor, cu acordul proiectantului a dispus efectuarea unor extrageri ale picturilor murale în zona semicalotei altarului. Această intervenţie este menţionată într-o notă de şantier4 din care rezultă că pictorul Ştefan Constantinescu a extras, în anul 1959, o suprafaţă de cca. 3,50 m.p. de pictură care va fi păstrată cu mare grijă în incinta mănăstirii. Documentul este însoţit de schiţe cotate ale fragmentelor extrase. Din discuţiile purtate cu actuala Maică Stareţă, stavrofora Eufrosina, rezultă că aceste fragmente s-au pierdut în timp, din 1985 de când este la conducerea mănăstirii nu are cunoştinţă de existenţa acestora.

 

2006 – 2008 Intervenţii de consolidare structurală efectuate doar la exteriorul bisericii.

 

După montarea schelei pentru restaurarea picturii din turla bisericii s-a identificat o parte a intervenţiilor anterioare. Aici ne referim în primul rând la operaţiunile de chituire neglijentă a lacunelor extinse, însă apar şi alte operaţiuni la nivelul picturii despre care nu avem informaţii. Menţionăm în special atenuarea cromatică a lacunelor stratului de culoare sau a eroziunilor de la nivelul stratului suport.

9

 




Starea de conservare a picturilor murale:


Structura de zidărie

După îndepărtarea mortarelor necorespunzătoare din intervenţii anterioare au putut fi observate dislocări şi lacune ale structurii de zidărie situate în special la nivelul ferestrelor dar şi pe tamburul turlei. În părţile superioare ale ferestrelor au fost identificate zone de zidărie cu cărămidă nouă, neglijent, chiar deficitar pusă în operă, zidăria nouă nefiind întreţesută cu cea veche, uneori cărămizile noi aderând la zidărie doar prin mortarul utilizat.

La partea inferioară a ferestrelor, în afară de modul neglijent în care au fost efectuate intervenţiile anterioare (probabil ultima intervenţie), forma glafului original şi poziţionarea ferestrelor nu au fost respectate, astfel, aspectul pe care le-au căpătat ferestrele în intervenţiile anterioare alterează aspectul original al acestora.

 346

 

Stratul suport al picturii murale

lacune extinse ale tencuielilor stratului suport localizate în glafurile ferestrelor (pe aceste suprafeţe nu se păstrează nimic din pictura originală) şi circular la nivelul pereţilor verticali ai turlei. Localizarea acestor lacune circulare corespunde celor trei centuri perimetrale montate pentru consolidarea structurală a turlei. Aceste lacune par a nu fi rezultatul unei acţiuni voluntare aşa cum putem presupune despre lacunele situate în ferestre (unde limitele stratului suport original par a fi tăiate).

dislocări şi fisuri urmărind, de asemenea circular, la nivelul pereţilor verticali ai turlei, centurile perimetrale. Acestea pot fi observate inclusiv pe ambele mortare ale reparaţiilor, ceea ce sugerează apariţia fisurilor şi dislocărilor ulterior aplicării mortarelor de intervenţie.

desprinderi. Apar atât între suportul de zidărie, arriccio şi intonaco. Sunt localizate în special pe partea superioară a registrului Sfinţilor Prooroci şi în apropierea fisurilor şi dislocărilor stratului suport.

eroziuni ale stratului suport. Apărute datorită umidităţii de infiltraţie şi sub influenţa compoziţiei eterogene a mortarelor sunt localizate în partea superioară a registrului Sfinţilor Prooroci şi în mai mică măsură spre partea inferioară a turlei.

reparaţii necorespunzătoare. Mortare ce acoperă lacunele extinse şi eroziunile stratului suport, suprapunându-se parţial şi peste pictura originală.

Menţionăm că aceste reparaţii au fost realizate în mai multe etape de intervenţie, putându-se observa două mortare – unul colorat (corespunzând proiectului intervenţiei din ’58-64) şi un altul gri, ulterior, cu care sunt reparate fisurile primului sau acoperind integral alte lacune (posibil ulterioare) unde mortarul colorat nu poate fi observat. Totuşi, această ultimă reparaţie nu poate fi asociată intervenţiei din 2006 – 2008.

 

Stratul de culoare

depuneri. Sunt reprezentate de depuneri neaderente sau aderente, nu foarte consistente, care nu fac pictura ilizibilă, însă afectează aspectul general al picturii.

Deşi funcţia de bolniţă presupune o utilizare liturgică mai puţin intensă care ar putea explica lipsa depunerilor de gudroane, putem presupune că anterior intervenţiei cromatice de repictare (care va fi expusă mai jos) ar fi putut exista o etapă de îndepărtare a depunerilor.

suprapuneri de mortare pe bază de var sau cimenturi din intervenţii anterioare în strat masiv, scursuri sau stropi.

exfolieri şi pulverulenţe ale stratului de culoare. Apar pe întreaga suprafaţă afectând în special pigmenţii de pământ.

voaluri şi cruste saline. În urma analizelor chimice realizate de ing. chimist Ioan Istudor au fost identificaţi sulfaţi şi nitraţi în diverse proporţii în toate probele prelevate. Voaluri şi cruste saline consistente au fost observate în partea superioară, pe suprafeţele boltite ale turlei pe suprafeţele afectate de umiditatea de infiltraţie. O cantitate semnificativă de săruri a fost identificată şi în probele de mortare prelevate de pe celelalte suprafeţe ale turlei. Acestea urmau să apară pe suprafaţa picturii sub forma unor voaluri consistente în urma tratamentului cu carbonat de amoniu. Acest proces va fi prezentat mai pe larg puţin mai jos.

repictări. Aşa cum am mai amintit, aproape întreaga suprafaţă a primit un “tratament cromatic”, dar în special suprafeţele lacunare ale stratului de culoare şi zonele erodate ale stratului suport. Pentru această intervenţie s-a utilizat o gamă restrânsă de pigmenţi (ocru, negru, roşu şi accidental alţi pigmenţi) aplicaţi ca laviuri de culoare pură. Astfel, gama cromatică a picturii şi contrastele originale au fost alterate. Intervenţia nu a urmărit refacerea/repictarea unor detalii compoziţionale sau anatomice, ci reducerea contrastului valoric şi cromatic dintre suprafeţele cu pictură şi cele lacunare şi redarea sugestiei cromatice pe zonele unde stratul de culoare era în mare parte pierdut.

Momentul efectuării acestui tratament “estetic” este acelaşi cu cel al aplicării mortarelor colorate prezentate anterior.

lacune şi eroziuni ale stratului de culoare. Cel mai bine conservat registru, din acest punct de vedere, este cel al Sfinţilor Apostoli, cel mai degradat este cel al proorocilor şi Iisus Hristos Pantocrator, iar ceva mai bine conservat decât ultimele, registrul Cetelor Îngereşti.

 

După trecerea în revistă a stării de conservare se poate concluziona că, la turla bolniței Mănăstirii Brâncoveni, o însemnată parte a degradărilor ce afectează pictura din această zonă, este legată de intervenţiile anterioare asupra monumentului care şi-au propus consolidarea şi restaurarea sa.

Generalizând, se evidenţiază necesitatea unor intervenţii de restaurare în care să se aibă în vedere monumentul în ansamblul său, urmărindu-se integritatea sa structurală şi arhitecturală care trebuie pusă în valoare, inclusiv prin valorificarea componentelor artistice.

 




Intervenţii de conservare-restaurare a picturii murale

– îndepărtarea mortarelor necorespunzătoare din intervenţiile anterioare. Într-o primă fază au fost efectuate sondaje stratigrafice pentru identificarea câmpurilor reale acoperite cu pictură sau mortare originale. După această primă etapă de cercetare s-au decapat mortarele suprapuse picturii şi mortarelor originale, s-au degajat marginile elementelor originale şi s-au decapat mortarele suprapuse suprafeţelor lacunare extinse.

– replantarea fragmentelor dislocate sau înglobate în mortarele intervenţiilor anterioare. În măsura în care a fost posibil, fragmentele dislocate sau desprinse au fost readuse la planul picturii sau replantate, astfel încât să refacă acest plan. Este vorba în general de fragmente mici cu suprafaţa de câţiva centimetri pătraţi situate pe limita tencuielilor originale, mai ales în zona centurilor perimetrale.

– consolidarea stratului suport. S-a făcut prin injectarea de consolidanţi minerali de tip P.L.M. astfel încât să se obţină o reţea de puncte de ancorare, capabilă să susţină stratul suport şi să-i refacă adeziunea la zidărie fără a-i creşte în mod nejustificat greutatea.

– curăţirea depunerilor aderente şi semiaderente, a repictărilor şi a crustelor şi voalurilor saline. Deşi s-au făcut simultan, dorim a le prezenta succint pe rând, fiecare operaţiune solicitând adaptarea metodologiei de lucru şi lărgirea ariei materialelor şi mijloacelor utilizate.

 

Îndepărtarea depunerilor nu a adus nimic inedit, efectuându-se după o metodologie frecvent folosită – cea utilizând compresele cu carbonat de amoniu (înlocuit de apa alcoolizată pe elementele poleite de la nivelul Cetelor Îngereşti sau Pantocratorului), cu o precauţie sporită pe suprafeţele prezentând degradări ale adeziunii sau coeziunii stratului de culoare.

Îndepărtarea repictărilor, în special pe zonele erodate, s-a făcut mult mai dificil, fiind necesară menţinerea compreselor timp mai îndelungat, revenirea în etape succesive şi utilizarea unor mijloace mecanice mai agresive (radiere mai abrazive, pensule cu păr mai tare, uneori fibră de sticlă) pentru obţinerea unor rezultate optime. În urma îndepărtării repictărilor s-a recuperat stratul de culoare original, deşi pe unele suprafeţe acesta este păstrat insular în câmpuri lacunare extinse sau erodate.

O altă dificultate a fost reprezentată de prezenţa crustelor şi voalurilor de săruri. La nivelul suprafeţelor boltite au existat cruste şi formaţiuni cristaline consistente deosebit de dure, care nu au putut fi solubilizate sau cel puţin înmuiate prin curățirea cu carbonat de amoniu. Îndepărtarea lor s-a făcut parţial prin mijloace mecanice – până aproape de suprafaţa stratului de culoare, iar restul prin tratamente cu răşini schimbătoare de ioni, pentru zonele acoperite cu sulfați (conform buletinului de analize chimice)5.

 

Un fenomen care a adus un plus de dificultate a constat în apariţia unor voaluri consistente de săruri odată cu aplicarea compreselor cu carbonat de amoniu. Acestea, imediat după îndepărtarea compreselor, au putut fi îndepărtare eficient prin mijloace mecanice şi din ce în ce mai greu după trecerea unui interval de timp relativ scurt.

Astfel, compresele cu soluţie de carbonat de amoniu necesare pentru îndepărtarea depunerilor dar mai ales a repictărilor (pentru care apa alcoolizată sau solvenţii organici disponibili au fost ineficienţi), au adus spre suprafaţa picturii cantităţi însemnate de săruri, crescând dificultatea intervenţiei.

La o a doua aplicare a compreselor cu carbonat de amoniu cantitatea sărurilor aduse spre suprafaţă este semnificativ mai mică, pentru ca la a treia intervenţie să nu mai existe. Prin această operaţiune de curăţire a depunerilor şi îndepărtare a repictărilor s-a obţinut şi o extragere eficientă a sărurilor solubile, cel puţin din proximitatea suprafeţelor stratului de culoare.

– refacerea adeziunii stratului de culoare exfoliat. S-a făcut utilizându-se dispersia transparentă de caseinat de calciu, ca o operațiune premergătoare tratamentelor minerale care au urmat.

– tratamente minerale pentru refacerea coeziunii stratului de culoare şi a stratului suport. În urma analizelor chimice s-a determinat în stratul suport şi prezenţa nitraţilor. În acest context, pentru refacerea coeziunii stratului de culoare s-a recurs la aplicarea tratamentului cu oxalat de amoniu, conform cercetărilor şi metodologiei impuse de această situaţie.

– reconstituirea ferestrelor şi plombarea lacunelor profunde la nivelul zidăriei. După degajarea ferestrelor de mortarele intervenţiilor anterioare, fragmente de faşe roşii sau urme ale cărămizilor, mortarelor de rostuire sau tencuielilor originale observate, demonstrează că forma glafului actual şi înălţimea ferestrelor nu corespund celor originale. Deoarece dimensiunile ferestrelor actuale nu puteau fi modificate, am dorit, totuşi, marcarea dimensiunilor originale ale ferestrelor. S-a ajuns la un glaf a cărui formă deşi nu corespunde celei originale, marchează limita interioară a acesteia ajungând spre exterior să se articuleze la dimensiunea mai mică a ferestrei montată de restauratorul faţadelor.

Lacunele profunde prezente pe unele dintre ferestre au făcut necesară rezidirea unor părţi din zidărie sau plombarea la nivelul acesteia.

 

O altă observaţie făcută după degajarea mortarelor intervenţiilor anterioare este că forma ferestrelor a fost modificată în epocă. Iniţial acestea se terminau în partea superioară cu un arc în plin cintru, iar înălţimea lor era mai mare, continuând în partea inferioară până la torul de deasupra tamburului. Forma lor a fost modificată anterior efectuării picturii sau simultan cu aceasta.

– operaţiuni de prezentare estetică. Au cuprins operaţiuni de prezentare estetică a câmpurilor lacunare extinse, integrarea cromatică a lacunelor şi eroziunilor stratului de culoare şi integrarea cromatică a lacunelor stratului suport considerate reintegrabile.

Pentru câmpurile lacunare extinse s-au făcut teste de mortare din care s-a ales un eșantion colorat în masă cu textură, astfel încât câmpurile picturii originale să fie puse în valoare. Dificultatea a constat în diferenţa semnificativă dintre registrele picturii pe care circulau aceste lacune.

Lacunele şi eroziunile stratului de culoare au fost integrate în tehnica velatura, astfel încât contrastul pe care îl fac lacunele cu pictura originală să fie diminuat din punct de vedere valoric şi tonal şi astfel pictura originală să fie mai uşor lizibilă redându-i-se unitatea.

 

Lacunele stratului suport considerate reintegrabile au fost chituite cu mortar pe bază de var până la nivelul stratului de culoare şi integrate în tehnica tratteggio. Această intervenţie s-a făcut în etape. Pentru început s-au chituit şi integrat lacunele de mici dimensiuni (cu suprafaţă de câţiva centimetri pătraţi) şi fisurile, apoi eroziunile stratului suport (situate la nivelul portretelor proorocilor) care, deşi tehnica tratteggio permite reconstituirea elementelor de desen sau compoziţie, au fost integrate la nivelul unei patine cu o uşoară sugestie cromatică raportată la micile insule de culoare păstrate.

În acest moment lacunele alveolare care traversau registrul Sfinţilor Prooroci, considerate iniţial neintegrabile, s-au constituit în fonduri neutre, atenuate valoric şi cromatic, fiind integrate semnificativ în ansamblul picturii. În urma consultării unor comisii multidisciplinare compuse în principal din restauratori şi istorici de artă s-a considerat benefică aducerea uşor sub nivel a acestor lacune şi integrarea lor la nivelul unei patine, asemeni eroziunilor stratului suport chituite şi integrate anterior. Astfel, s-a redus din aspectul general lacunar al picturii turlei, punându-se în valoare pictura păstrată, unitatea şi continuitatea acesteia în raport cu suprafeţele lacunare.

 

În concluzia acestei prezentări trebuie precizat faptul că pe lângă degradările specifice trecerii prin timp a picturilor murale, o degradare majoră este cauzată de intervenţiile brutale efectuate la asigurarea stabilităţii structurale a bisericii, mai exact a execuţiei acestor lucrări. Acest fapt se datorează lipsei de respect faţă de componenta artistică, considerându-se mai importantă consolidarea bisericii, nerespectând astfel principiile de restaurare şi caracterul interdisciplinar al acestui domeniu.

 

1 Veniamin Nicolae, Ctitoriile lui Matei Basarab, Editura Sport–Turism, Bucureşti, 1821, p. 28.

2 Această informație este menționată în referatul semnat de arh. I. Balş (16 aug. 1954) pentru proiectul întocmit de serviciul tehnic al Arhiepiscopiei Craiovei (datat 7 aug. 1954) din Arhiva INMI, dosar nr. 1598, Mănăstirea Brâncoveni 1954-1964.

3 I. Balş (16 aug. 1954) Proiectul întocmit de serviciul tehnic al Arhiepiscopiei Craiovei (datat 7 aug. 1954) din Arhiva INMI, dosar nr. 1598, Mănăstirea Brâncoveni 1954-1964.

4 Arhiva Mănăstirii Brâncoveni, copie după o notă de şantier întocmită în anul 1958.

5 Ioan Istudor, Buletin de analize chimice Nr. 10/01.07.2010.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *