Ieud Deal: consolidarea generală a stratului pictural

Referindu-ne la tehnica “tempera” folosită la realizarea picturii murale pe suport de lemn trebuie avut în vedere că modul de execuţie al acesteia se deosebește de tehnica picturii în tempera folosită uzual la realizarea icoanelor. Acestea se deosebesc atât din punct de vedere constitutiv cât şi calitativ. În afară de calitatea şi modul de prelucrare al suportului, diferă şi concentraţia liantului din grund şi modul de aplicare al acestuia. Are loc o înlocuire a emulsiei de ou, folosită ca liant pentru pigmenţi, cu un clei animal în concentraţie slabă. Aceasta a dus la un mod diferit de aplicare a culorilor, precum şi la lipsa oricărui strat protector.


La biserica Naşterea Maicii Domnului grundul folosit ca strat intermediar între suport şi pelicula de culoare, conform buletinului de analize chimice[1], este constituit din gips şi are ca liant un clei de origine animală, într-o concentraţie slabă, de circa 3-5 %. Grosimea acestuia nu depăşeşte 1-2 mm, fiind aplicat într-un singur strat, foarte subţire şi întins neuniform pe întreg parietalul din lemn, inclusiv pe fâşiile de pânza lipite la interstiţiile grinzilor de lemn, pe nodurile sau pe fisurile acestuia.


desprinderi in doua ape si d oarbedesprinderi marginalepulverulente 2


 

2134


Valoarea artistică a picturilor murale din bisericile de lemn este incontestabilă, motiv pentru care se şi încearcă protejarea şi recuperarea ei prin acţiuni de conservare-restaurare. Din punct de vedere al manierei de execuţie însă, această tehnică prezintă câteva dezavantaje care o fac extrem de vulnerabilă la factorii de degradare.

Concentraţia slabă a liantului din stratul de grund şi culoare au dus în timp la pierderea coeziunii şi la slăbirea adeziunii la suport, acest fapt având ca efect desprinderea stratului pictural. Lipsa verniului reprezintă un alt dezavantaj pentru acest tip de pictură, deoarece permite depunerea prafului, a fumului şi a altor particule atmosferice.  

În cadrul bisericii de lemn din Ieud stratul pictural reuneşte degradări ca: o friabilitate generală ce a dus la o morfologie pulverulentă în unele zone, exfolieri, desprinderi sub formă de „acoperiş în două ape”, desprinderi oarbe şi marginale. Tot pe suprafaţa acestui strat poros şi friabil, cu caracter polar, se mai regăsesc zone cu depuneri grase, având caracter nepolar. Aceste degradări sunt efectul direct al viciilor de tehnică, coroborate cu acţiunea factorului uman şi a factorilor de mediu – umiditatea şi temperatura.

 

Tipul consolidării s-a stabilit în funcţie de starea de conservare a stratului pictural iar alegerea materialelor cu care s-a realizat operaţiunea a avut la bază principiile fundamentale ale conservării-restaurării prezentate de Casare Brandi şi dezbătut în cartea sa, Teoria restaurării. Ţinând cont de principiile compatibilităţii şi reversibilităţii materialelor introduse în operă, stabilirea metodei de realizare a operaţiunii de conservare generală s-a confruntat cu probleme destul de complexe din cauza restricţiilor impuse de aceste principii şi a tehnicii originale de execuţie.

Lipsa unui strat protector a permis realizarea unei consolidări „la rece” pe întreaga suprafaţă picturală ce se prezenta ca un strat poros şi friabil. Procesul a constat în reintroducerea în structura picturii a unei cantităţi de liant substituind calităţile liantului original care şi-a pierdut puterea de coezivitate şi adezivitate; materialul nou introdus în operă trebuind să fie un liant reversibil, pe cât posibil, şi compatibil cu cel original. Astfel s-a utilizat un consolidant organic natural – cleiul de peşte – preparat în soluţie apoasă de diverse concentraţii, în funcţie de grosimea şi de gradul de decoeziune pe care îl prezenta stratul pictural original.

 



 


pulverulente 3Soluţiile de clei s-au aplicat prin intermediul foiţei japoneze, la o temperatură puţin mai mare decât cea a mediului ambient. După presarea uşoară a suprafeţei prin intermediul unei folii de melinex, îndepărtarea surplusului de clei şi extragerea apei din structură s-a făcut prin alternarea unor comprese de hârtie absorbantă schimbate de mai multe ori, între presări. Această consolidare s-a realizat fără aport suplimentar de căldură exceptând temperatura soluţiei de clei încălzit. Cleiul încălzit asigură penetrarea straturilor subţiri de grund şi culoare până la suport şi duce astfel la refacerea aderenţei la suportul de lemn a stratului pictural, precum şi la refacerea coezivităţii particulelor de pigment din pelicula de culoare.

În unele cazuri operaţiunea s-a repetat, fiind necesar să se ţină cont şi de creşterea concentraţiei de clei prin adiţie, fapt care ar fi putut periclita stratul pictural prin apariţia contracţiilor la uscare, ideal fiind ca aceste contracţii să nu dezvolte o forţă mai mare decât forţa de adeziune a liantului.

Folosirea foiţei japoneze în cadrul operaţiunii de consolidare împiedică pierderea accidentală a unor fragmente din stratul pictural, pe parcursul întregului procedeu. Extragerea acesteia s-a făcut imediat după obţinerea efectului consolidant, în momentul în care era încă uşor umedă, prin rulare atentă, paralel cu suprafaţa picturii. Îndepărtarea foiţei după uscarea acesteia, ar prezenta riscul de strapare al stratului de culoare, parţial sau chiar total.

 

În situaţia în care foiţa japoneză se desprinde prea greu din varii motive se poate face o rehidratare a acesteia pentru a înlesni procesul de extragere. Atâta timp cât este încă umedă forţa adezivităţii dintre hârtia de protecţie şi stratul pictural este mai mică decât cea dintre stratul pictural şi suport. Urmează apoi operaţiunea de extragere a surplusului de umiditate. Presarea stratului pictural emoliat de cleiul cald se efectuează cu grijă şi cu o presiune moderată pentru a preveni deformarea stratului pictural şi prăbuşirea desprinderilor sau aplatizarea marginilor stratului pictural lacunar. Pentru a preveni apariţia tensiunilor în stratul pictural consolidarea generală s-a realizat pe întreaga suprafaţă a acestuia. Astfel s-a revenit peste replantări, s-a consolidat stratul pictural aplicat peste fâşiile de pânză interstiţiale, precum şi zonele cu depuneri grase şi tanini.

Concentraţia slabă a consolidantului nu a fost de natură să ancraseze depunerile slab aderente sau a celorlalte tipuri de depuneri ce urmau a fi îndepărtate după finalizarea operaţiunii de consolidare generală. În unele cazuri însă, consolidarea a dus şi la realizarea unei minime curăţări a depunerilor slab aderente: fum şi praf.[2]

În urma intervenţiilor de consolidare se reface coeziunea stratului pictural, împiedicându-se astfel pierderea, de cele mai multe ori irecuperabilă, a unui însemnat număr de fragmente.

 


[1] Buletin de analiză nr. 12 / 15.06.1998, realizat la laboratorul firmei „CERECS Art.” S.R.L. de către chimist Istudor Ioan, în cadrul proiectului de restaurare al bisericii de lemn Naşterea Maicii Domnului din Ieud-Deal, Maramureş.
[2] Operaţiune realizată conform proiectului de restaurare a bisericii de lemn Naşterea Maicii Domnului din Ieud-Deal, Maramureş, coordonată de restaurator expert doctor Postolache Luminiţa-Dana.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *