Ieud Deal, biserica de lemn: pânzele interstițiale – aspecte ale tehnicii originale și a metodologiei de conservare

Știau că spațiile interstițiale rămase libere, vor constitui un factor de degradare rapidă a picturii murale pe care aveau în plan să o realizeze. De asemenea aveau cunoștință de faptul că acoperirea spațiilor interstițiale constituia un factor esențial în prevenirea pătrunderii în interiorul bisericii a curenților de aer, a apelor pluviale, a viețuitoarelor de mici dimensiuni, insectelor, a oricărui element exterior ce ar fi putut să perturbe starea fizică a ansamblurilor de pictură. Astfel, pânzele interstițiale au fost practic un element de izolare a încăperii față de factorii climaterici exteriori, o protecţie a picturii faţă de mişcările fibrei lemnoase.


Una din particularitățile constructiv-decorative din biserica de la Ieud, o constituie șirul relativ îngust de bolți mici semicilindrice ce se întălnesc atât pe peretele de nord cât și pe cel de sud în naos și pronaos. Ele amintesc de arhitectura occidentală a bisericilor din perioada goticului târziu, care au navele laterale boltite. Fiind realizate din structuri de lemn complexe, s-au întâlnit numeroase pânze aplicate pe viciile tehnice de execuție, dar mai ales la numeroasele zone de îmbinare și joncțiune. Pânzele de pe aceste suprafețe au necesitat un tratament de conservare mai atent și mai minuțios în ceea ce privește reașezarea lor în locurile de origine, însă identic din punct de vedere metodologic cu intervețiile care s-au realizat în restul bisericii, metodologie ce urmează a fi descrisă în cele ce urmează.


4-Panza interstitiala desprinsa si rasucita3-Panza desprinsa-sfasiata8-Desprindere marginala a panzei


II. Aspecte privind necesitatea pânzelor interstițiale ca elemente tehnologice a picturii murale pe suport de lemn

Scopul principal pentru care au fost aplicate pânze la îmbinările bârnelor de lemn, a fost acela de a pregăti suprafața murală pentru a primi stratul de preparație și ulterior decorația pictată. Pânzele interstițiale sunt elementele tehnologice esențiale în redarea continuității picturii murale pe suportul de lemn. Acoperind locurile de îmbinare a lemnului, s-a obținut o suprafață murală continuă, neîntreruptă de viciile constructive ale suprafeţei perețiilor. În plus, pânzele interstițiale au reprezentat în concepția meșterilor, un mod de prevenire a proceselor de deteriorare imediată a picturii murale. Aceștia, au anticipat formele de degradare ale picturii murale, date de modificările dimensionale ale lemnului, suprafețele murale cele mai expuse care ar fi fost supuse deteriorării, fiind chiar locurile de îmbinare a lemnului.


Din cauza faptului că locurile de îmbinare ale bârnelor de lemn probabil nu prezentau aceeași morfologie constructivă, unele bârne fiind mai neglijent prelucrate, altele poate că aveau formă neregulată, îmbinarea nu s-a realizat în mod egal pe întreaga suprafață parietală; spațiile interstițiale fiind astfel mai largi sau mai înguste. Acesta a fost unul din motivele pentru care meșterii populari au aplicat pânzele, în fașe continue sau fragmentate, în funcțe de mărimea suprafețelor ce trebuiau acoperite. În unele locuri au alipit chiar și câte două rânduri de pânze, în alte locuri fiind suficientă o singură fașă de pânză pentru asigurarea suprafeței.

Din punct de vedere al tehnicii de lipire a pânzelor pe suprafețele lemnului, nu au fost identificate elemente tehnologice speciale. Observațiile vizuale ale suprafeței și a formelor de deteriorare a pânzelor, nu au pus în evidență indicii care să sugereze un procedeu tehnic elaborat. De altfel, această metodă tehnică a fost preluată din tehnica realizării icoanelor, unde panourile de lemn alcătuite din două sau mai multe blaturi, sunt asigurate în locurile de îmbinare, prin aplicarea de material textil, cu ajutorul unei substanțe cu proprietăți adezive.

În cazul bisericii de la Ieud, cel mai probabil, pânzele au fost aplicate pe suprafața lemnului cu ajutorul unui adeziv de origine animală, un clei care să asigure aderența mecanică a materialului textil pe suprafața lemnului. Cleiul cu care s-a realizat acest procedeu a fost probabil preparat după rețete preluate din erminii, care erau foarte bine cunoscute de meșterii populari, dovadă că acesta a fost suficient de rezistent și de elastic ca să susțină materialul textil chiar și pe suprafețele înclinate ale bolților și timpanelor din altar și naos.


 



6-Desprindere a panzei-bolta perete nordIII. Factori și forme de degradare – acțiunea destructivă asupra materialelor pânzelor interstițiale

Factorii de deteriorare care au acționat inevitabil asupra elementelor constructive de lemn, au afectat și pânzele interstițiale. Fluctuațiile de umiditate și temperatură au fost cele mai active în acest sens, materialul textil și adezivul cu care au fost aplicate, suferind fenomene de deteriorare specifice. În plus, factorii de deteriorare biologici și antropici, au contribuit la accelerarea proceselor de deteriorare a pânzelor interstițiale, inițiate de umiditate și temperatură.

Microclimatul specific zonei Maramureșului, caracterizat de diferențe foarte mari de umiditate și temperatură între anotimpuri, între zi și noapte, chiar și pe parcursul zilei, a influențat crearea și modificarea valorilor relative de microclimat din interiorul bisericii de lemn prezentate în acest studiu de caz. Aceste modificări, au dus la apariția unor fenomene de deteriorare specifice elementelor constructive de lemn, care implicit au avut repercursiuni asupra pânzelor interstițiale.


Umiditatea a determinat deteriorarea adezivului cu care au fost lipite pânzele, precum și modificări dimensionale ale materialului textil. Fluctuațiile de temperatură au provocat contractări și dilatări repetate ale fibrelor textile, care în timp s-au micșorat. Fibrele au fost supuse în repetate rânduri unor procese de oxidare, devenind fragile, casante și lipsite de elasticitate. În plus, depunerile de praf, fum și acumulările proteice provenite de la insecte, animale și oamenii care au pătruns în interiorul bisericii, au accelerat procesul de degradare atât a cleiului cât mai ales a fibrelor textile. Factorul antropic a acționat destructiv în partea inferioară a încăperilor bisericii, unde pânzele interstițiale au fost agățate sau sfâșiate în mod accidental.

Rezultatul acțiunii destructive a factorilor de deteriorare constă în formele de degradare identificate înainte intervențiilor de conservare-restaurare.


9-Desprinderi ale panzei-boltite perete sudDegradările fizice ale pânzelor interstițiale includ desprinderile acestora de pe suprafața pe care se aflau, având ca rezultat dislocarea și pierderea de fragmente a picturii murale. Modificările dimensionale ale pânzei, s-au produs în special în locurile în care apa provenită din mediul exterior, sau condensul, au acționat direct asupra fibrelor textile, fiind observate micșorări ale pânzei. Sfâșierile s-au produs în locurile unde pânzele erau desprinse în margini, capetele firelor fiind expuse; astfel, prin agățarea capetelor firelor și acțiunea mecanică puternică, pânzele s-au desprins şi s-au sfâșiat. Lacunele identificate s-au produs fie ca rezultat al acțiunii intenționate a oamenilor (prin inserarea de cuie sau alte elemente metalice în pereți), fie datorită liliecilor care s-au agățat de pânze, producând prin activitatea lor biologică o întreagă serie de degradări.


Degradările fizico-chimice ale pânzelor interstițiale includ procesul de oxidare a fibrelor textile precum și denaturarea adezivului cu care au fost aplicate. Fenomenul de oxidare a pânzei, se referă pe scurt la procesul de oxidare a celulozei din structura internă a materialului textil, ceea ce determină pierderea proprietăților caracteristice. Depunerile de praf, fum, depuneri proteice de origine animală sau umană, au constituit un factor de degradare care e posibil să fi declanșat procesul de oxidare a fibrei textile. Acumulările de materiale organice diverse pe suprafețele textile, au acționat destructiv asupra structurii chimice a celulozei, prin pH-ul diferit al materialelor,având ca rezultat scindarea macromoleculei polizaharidului. Fibrele textile au devenit puternic brunisate, rigide, casante. În plus, pentru că pânzele au fost impregnate cu substanțe proteice, fenomenul descris este corelat cu denaturarea substanțelor respective care accelerează procesul de oxidare.

Degradarea fizico-chimică a adezviului se referă la degradarea și pierderea proprietăților substanței respective. În cazul de față, pentru că în tehnica originală a fost utilizat un clei de natură animală, deteriorarea colagenului din compoziția chimică a acestuia a rezultat cu pierderea proprietăților adezive. Modificările repetate ale valorilor de microclimat au constituit un factor de stres mecanic care a acționat asupra cleiului din pânze. Cleiul a fost supus unor procese de gonflare și contractare repetate, care au redus treptat elasticitatea materialului precum și solubilitatea lui. Chiar dacă la momentul observării stării de conservare a pânzelor nu a fost identificat un fenomen activ de biodeteriorare, nu este exclusă posibilitatatea ca acesta să fi existat într-un moment precedent. Biodeteriorarea cleiului ar fi contribuit semnificativ la pierderea proprietăților adezive și la reducerea solubilității sale.



 


13-Inteventie de conservare-aplicarea adezivului pe panzaIV. Intervenții metodologice de conservare a pânzelor interstițiale

Intervențiile asupra acestor elemente s-au rezumat practic la intervenții de conservare. Nu au fost înlocuite pânzele care lipseau, iar cele care au fost total desprinse, au fost reaplicate pe suprafața lemnului, în locul din care au provenit. Intervențiile de conservare au cuprins operațiuni de îndepărtare a depunerilor de pe materialul textil, redarea flexibilității parțiale a pânzelorși reaplicarea lor pe perete. Toate aceste intervenții s-au efectuat numai după încheierea operațiunilor de completare a spațiilor interstițiale dintre bârnele lemn.

Îndepărtarea depunerilor de pe materialul textil s-a realizat cu instrumente de curățare: vată de bumbac, bastoncini, pensule, bisturiu, pensetă, și cu substanțe de curățare. Substanțele de curățare au fost alese în funcție de tipul de depuneri ce s-a dorit a fi îndepărtat. Eliminarea depunerilor a fost un factor cheie în asigurarea operațiunii de reaplicare pe suprafața originală. Hidratarea fibrelor textile a fost o intervenție necesară, pentru pânzele desprinse. Din cauza poziției verticale în care s-au conservat o bună perioadă de timp, după desprindere, prin pierderea apei din structura fibrelor, pânzele s-au contractat și s-au răsucit căpătând formă elicoidală. În vederea reaplicării lor pe suprafața murală, această nouă formă a pânzelor trebuia remediată. Cu ajutorul unor soluții slabe de clei animal, aplicate prin pensulare și tamponare pe partea inferioară a pânzei, s-a produs rehidratarea fibrelor textile până la saturație, după care a fost posibilă readucerea lor în formă dreaptă, formă apropiată de cea originală. Acest lucru a facilitat aplicarea lor pe perete, fiind posibilă manipularea pânzelor în vederea realizării operațiunii.


Relipirea pânzelor pe perete s-a efectuat utilizând o soluție de clei animal, un alt tip de clei față de cel utilizat în procesul de rehidratare, un clei cu proprietăți adezive mai bune, cu o elasticitate optimă, suficientă cât să suporte eventualele modificări date de fluctuațiile de microclimat. Cleiul, cu o temperatură și concentrație adecvată, a fost aplicat prin pensulare pe partea inferioară a pânzelor, precum și pe suprafața lemnului. Apoi pânzele au fost așezate în poziția originală după care a fost aplicată presiune pe suprafața respectivă. Prin presare, s-a asigurat aderența completă a pânzei pe suprafața lemnului, presiunea fiind menținută suficient timp cât să permită cleiului să devină suficient de adeziv pentru a menține pânzele pe suprafața lemnului. Excesul de clei care a ieșit prin marginile pânzei, a fost imediat îndepărtat prin absorbția lui într-un tampon de vată înmuiată în apă fierbinte. Este necesară menţiunea că, soluţiile apoase de clei au primit în compoziţie un conservant care să asigure şi să preîntâmpine un eventual proces de biodeteriorare .    


După încheierea operațiunilor descrise, au fost efectuate verificări periodice în vederea evaluării stării de conservare a suprafețelor pe care s-a intervenit și eventual reluarea operațiunii acolo unde a avut mai puțin succes. Deoarece condițiile de microclimat din interiorul monumentului, sunt în neconcordanță cu standardele de conservare a elementelor de material textil cu strat de pictură, pe un suport de lemn, este previzibilă reapariția în viitor a formelor de degradare mai sus descrise. Dacă valorile de microclimat se păstrează la un nivel cât mai stabil, iar modificările se produc lent, atunci conservabilitatea pânzelor interstițiale va fi asigurată mai mult timp.


11-Indepartarea depunerilor de diverse tipuri15-Aplicarea adezivului-clei animal16-Presarea suprafetei dupa relipire 1


V. Concluzii

Pânzele interstițiale reprezintă așadar elemente tehnologice originale ale tehnicii picturii murale pe suport de lemn, fiind elemente care conferă un plus de originalitate tehnică ansamblurilor murale. Acestea demonstrează în același timp priceperea și cunoștințele vaste ale meșterilor populari, privind tehnica de execuție a picturii pe suport de lemn. Intervențiile de conservare-restaurare ale pânzelor interstițiale, trebuie realizate cu precauție, ținând seama de compoziția mixtă a materialelor ce se găsesc pe suportul textil, dar mai ales având în vedere protejarea picturii ce se găsește pe aceste elemente; reamplasarea lor în locul original fiind esențială pentru redarea continuității picturii murale.

Conservarea activă și preventivă a acestor elemente tehnice constituie un act important în prevenirea pierderii autenticității și valorii cultural-istorice a picturii murale din interiorul monumentului, păstrând caracterul specific epocii în care s-a realizat ansamblul de picturi murale.

 

Bibliografie

ALLIATA DI VILLAFRANCA C. –Restauro dei dipinti e tecniche pittoriche. Quattrosoli, Palermo 1962.

BABOS A., –Medieval wooden churches of Maramureş (Final Degree Project at Lund University, School of arhitecture), Ed. Lund, Analele 1995.

BRANDI.C.; Teoria restaurării; edit. Meridiane, București, 1996

BRATU POP A. – Pictura murală maramureşeană, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1982.

BRĂTULESCU V. –Biserici din Maramureş, în BCMI, XXXIV, 1941.

CENNINI. C. Il libro dell Arte, Pozza Nerri, Vicenza, 1992.

CREMONESI P., L’uso dei solventi organici nella pulitura di opere policrome, collana “i Talenti” , ed. Il Prato 2000.

GRECEANU E. – Tipologia bisericilor de lemn din zona centrală a Transilvaniei, în Monumente Istorice Studii Restaurare, Bucureşti 1969.

ISTUDOR I. Noțiuni de chimia picturii; ACS Colecția Științific, ediția a III-a, București, 2011

LORUSSO. S.; Conservazione e trattamento dei materiali contituenti i beni culturali; Pitagora Editrice Bologna, Bologna, 2000.

MATTEINI.M. MOLES A.; La chimica nel restauro: i materiali dell’arte pittorica. Firenze, Nardini Editore, 1989

POSTOLACHE D.; Tehnica de execuție a picturilor murale din bisericile de lemn românești, în Caietele Restaurării, Editura ACS, București, 2013.

SANTACESARIA.A. –I fattori di degrado dei supporti lignei dipinti; Restauro dei dipinti su tavola vol.I., Nardini Editore, Regione Eimilia-Romagna, 1999.

UZIELLI L. –Danni causati ai dipinti su tavola da vriazioni termoigrometriche, e loro prevenzione-Conservazione dei dipinti su tavola, Nardini Editore, Firenze, 1992

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *