Ieud Deal. Operaţiunile de conservare – restaurare ale suportului de lemn

Folosirea unui material perisabil, cum este lemnul, a constituit de la început o predispunere la degradare, fibra lemnoasă fiind influenţată atât de factorii interni, cum sunt capacitatea de a absorbi şi de a elimina apă sau factorii externi de mediu, care au generat în timp modificări volumetrice având ca efect mărirea spaţiilor interstiţiale, fisurarea şi torsionarea lemnului.
Interesul pentru materialele şi sistemul de construcţie al monumentului îşi are justificarea în prezentarea tipurilor de degradre şi în consecinţă, a intervenţiilor de conservare-restaurare efectuate asupra lemnului. Astfel, se constată esenţa lemnoasă moale a bârnelor groase constituite din lemn de brad[1] aşezate pe o talpă de stejar. Pereţii sunt alcătuiţi din trunchiuri de lemn cioplit[2] îmbinate la colţuri în coadă de rândunică şi formând cununi orizontale, după aşa-numitul sistem „Blockbau”. [3]

Cu toate că structura de rezistenţă şi acoperişul au o mare importanţă în conservarea picturii şi a întregului ansamblu, analiza degradărilor şi a intervenţiilor efectuate au vizat doar lemnul ce constituie suport pentru pictură, în speţă, doar grinzile pereţilor interiori. Conservarea şi restaurarea structurii de rezistenţă şi a acoperişului au fost realizate de o altă categorie de restauratori, intervenţiile fiind consemnate în câteva memorii tehnice deţinute de arhivele INP. Degradarea acoperişului în repetate rânduri a constituit o cauză majoră privind conservarea întregului monument. Durata de viaţă a şindrilei utilizată la sistemul de acoperire nu depăşeşte decât rareori 25 de ani[4], calităţile de etanşeizare după acestă perioadă fiind extrem de reduse, conduc la pătrunderea apelor pluviale în interior şi prin aceasta la deteriorări ale întregului ansamblu.
Ca desfăşurare cronologică a degradărilor monumentului, s-au produs în primul rând, cele provocate de uscarea lemnului sau de fluctuaţiile microclimatului; acestea au avut ca efect fisurarea, torsionarea şi distanţarea grinzilor de lemn; mai târziu s-a dezvoltat pe unele zone atacul biologic ce a condus la fragilizarea suportului.
Privind ordinea de aplicare a operaţiunilor de conservare-restaurare, s-au efectuat în primul rând, operaţiuni de tratare şi stopare a atacului biologic, precum şi consolidarea lemnului fragilizat; au urmat apoi intervenţiile de obturare a spaţiilor interstiţiale, a fisurilor şi completarea lacunelor din suport.

În ceea ce priveşte degradarea biologică, în interiorul monumentului s-au identificat două categorii majore de biodeteriogeni care au afectat integritatea suportului de lemn, acestea fiind insectele xilofage şi coloniile de fungi; prin acţiunea lor, acestea au cauzat fragilizarea structurii lemnoase. Observarea zonelor afectate din bolta poliedrică[5] a fost posibilă după montarea schelei în naos, în 2007. În acel moment – s-a constatat prezenţa unui atac fungic inactiv, dispus pe interfeţele grinzilor din jumătatea inferioară a scenei Adam şi Eva ispitiţi de şarpe; au fost afectate toate straturile componente ale zonei menţionate: lemn, pânză, grund şi culoare.
Prin aspectul uscat al suprafeţei şi prezenţa fisurilor specifice, s-a ajuns la concluzia că atacul biologic era inactiv, fapt confirmat şi de către biologul de specialitate. Operaţiunile necesare pentru combaterea acestui tip de degradare au fost: tratarea efectului prin consolidarea, septizarea şi eliminarea zonelor fragilizate. Astfel, s-a recurs la o îndepărtare a fragmentelor degradate ireversibil, până la nivelul părţii sănătoase a lemnului. Problematica impusă de tratamentul acestei zone a fost consolidarea lemnului, completarea lacunei şi conservarea stratul pictural din proximitate, evident cel care se mai putea salva.

3. Naos peretele de vest  fisurarea lemnului5. atac xilofag23. Naos p. Sud Spatii de comunicare cu exteriorul 2



12 a.Completarea lacunelor produse de insecteConsolidarea lemnului a presupus stabilizarea structurală a fragmentelor biodegradate, nu doar de atacul fungic, ci şi de atacul insectelor xilofage aparţinând unor specii diferite, prezent la nivelul solului – în pronaos şi altar, dar şi în partea superioră a bolţii naosului. Operaţiunea a fost realizată cu consolidanţi specifici, avându-se în vedere faptul că insectele şi fungii produc degradări de tipuri diferite.

S-a constat prezenţa unor categorii diferite de insecte xilofage, identificate în funcţie de forma şi dimesiunile orificiilor de zbor: una din cele două specii a produs un atac evidenţiat pe suprafaţa parietalului prin orificii de zbor cu un dimetru cuprins între 2-5 mm; celaltă specie, evidenţiată pe peretele de sud al pronaosului, s-a dezvoltat la nivelul interstiţiilor bârnelor, afectând prin activitatea vitală, suportul de lemn dar şi făşiile de benzi textile. Lacunele lemnului produse de insecte au fost tratate, degresate şi completate cu lemn vechi pentru a oferi spaţiului un mediu constant prin obturarea golurilor, fără a permite circulaţia maselor de aer din exterior către interior. Ambele specii de insecte xilofage a căror atac a produs fragilizarea lemnului, nu mai sunt active, fapt care a rezultat din analiza morfologiei grămăjoarelor de rumeuş prezent în catităţi reduse şi de testul de aderenţă.
Cu toate acestea a fost efectuat un tratament de biocidare preventivă realizat prin injectarea şi aplicarea unor comprese cu biocid, efectuate înainte de intervenţia de consolidare a lemnului.
Tratamentul de consolidare a fost realizat prin introducerea consolidantului în profunzime, evitându-se atingerea picturii. În unele cazuri, în care suprafaţa înconjurătoare prezenta pictură, acesta a fost protejată în prealabil cu foiţă japoneză şi hârtie pelur.

O altă problemă pusă de stărea de conservare a structurii lemnoase întâlnite în biserica Naşterea Maici Domnului a fost distanţarea spaţiului interstiţial, creat în urma uscării lemnului şi deci a deplasării bârnelor. Spaţii mai puţin profunde şi de diverse mărimi s-au mai produs şi ca urmare a fisurării bârnelor pe axul median, efect direct al uscării. Crearea acestor spaţii s-a evidenţiat în toate cele trei încăperi ale construcţiei: absida altarului, naos şi pronaos, înşiruite pe axa est-vest. Cauza fisurării lemnului a fost indusă şi de intervenţiile necorespunzătoare anterioare constând în introducerea unor cuie sau a altor elemente metalice, acestea parcurgând stratul pictural până în interiorul suportului. În urma extragerii elementelor metalice, zona respectivă, ce prezenta orificii şi fisuri, a fost completată cu lemn vechi, modelat după forma lacunelor.

9. Naos peretele de sud tratament de biocidare 19. Naos peretele de sud tratament de biocidare 210.  Naos peretele de sud imagine din anul 2007 dupa indepartarea unor parti degradate

Cele mai mari spaţieri şi fisuri create în suport au fost întâlnite în naos, unde construcţia pe nord şi sud, a impus diverse îmbinări ale structurii arhitecturale utilizate în realizarea unor extinderi ale suprafeţei la sol; acestea au fost acoperite cu „denticuli” şi „tăvănuţe”, constituindu-se în forme volumetrice decorate cu pictură. Astfel bolta naosului supraînălţat este aşezată pe un sistem de grinzi şi console în retragere, ceea ce contribuie la amplificarea spaţiului parterului[6]. Modul în care au fost concepute volumele sub formă de aripi zimţate desfăcute, în cazul „denticulilor” din partea superioară, este strâns legat de arhitectura monumentului ce subliniază aceste elemnente ale construcţiei. Tehnica şi ornamentica întâlnită în biserica de lemn din „Ieud-Deal”, asemănătoare cu cea folosită la casele de lemn din zonă, presupune folosirea unor masive elemente de construcţie, de unde survin forme de degradare ample, uneori neregulate, generând o anumită complexitate a intervenţiilor la suport.

10. Naos peretele de sud imagine din anul 2007 dupa indepartarea tutur partilor degradate11.  Naos bolta - sud Completarea cu lemn a lacunei suportului



20.Completari cu lemn 1. 1Prezenţa denticulilor cu rol dublu – funcţional şi decorativ – se remarcă la nivelul superior al nasoului, în schimb, supralărgirea spaţiului de la parter a creat şirul de „tăvănuţe” din noas şi din pronaos. Meşteşugirea acestor forme particulare constă în degroşarea concavă răsturnată a unor bârne longitudinale din componenţa structurală a construcţiei. Condiţiile de mediu au creat fisurări în interiorul acestor elemente decorative sculptate şi acoperite de strat pictural, care s-a fisurat şi el, odată cu suportul. Cu toate că tehnica picturală a presupus aplicarea unui strat de bandă textilă[7], aceasta s-a pierdut în unele locuri din cauza distanţării sau deplasării bârnelor de lemn şi nu în ultimul rând din cauza umidităţii. Totodată, cu timpul, în spaţii de mărime variabilă, s-a creat comunicarea cu exteriorul, fapt agravant în ceea ce priveşte degradările descrise.

Prin fisurarea şi torsionarea elementelor constructive, în spaţiile create s-au acumulat depozite de praf, pământ şi alte diverse depuneri sau reziduuri biologice. Astfel s-au produs degradări în lanţ, una declanşând activarea alteia. Obturarea acestor spaţii a fost posibilă doar după o bună pregătire a suprafeţelor, prin îndepărtarea tuturor depunerilor din aceste spaţii.

Acumulările prezente în interstiţiile grinzilor şi în fisuri s-au îndepărtat cu greutate, ţinând cont de posibilităţile de acces. Respectând principiul compatibilităţii materialelor, obturarea acestor spaţii a fost realizată prin completări volumetrice cu lemn vechi, de aceeaşi esenţă lemnoasă cu originalul, uscat şi tratat în prealabil.
Compatibilitatea materialelor implică aici şi o cunoaştere a tehnicii de execuţie. Modul de efectuare al completărilor spaţiilor lacunare a urmărit plasarea lemnului introdus în operă cu sensul fibrei lemnoase asemeni originalului din proximitate. Astfel, completările cu lemn au urmat fidel nu numai forma spaţiului, dar şi sensul fibrelor, fiind introduse în unele cazuri mai multe bucăţi de lemn. Porţionarea fragmentelor de lemn introduse au avut drept scop prevenirea modificărilor mari în volum şi respectiv, distanţarea sau expulzarea acestora întâlnită în cazul completărilor cu elemente integrale, de mari dimensiuni. Prelucrarea fragmentelor de lemn introduse s-a efectuat prin tehnici tradiţionale, utilizându-se instrumente de sculptură clasice, pentru a se realiza completarea optimă a lacunelor.

Toate operaţiunile de conservare-restaurare a suportului de lemn au avut drept scop conservarea şi consolidarea integrală a structurii ansamblului: suport, strat de grund şi culoare. În acest fel s-a creat o etanşeizare a spaţiului interior fără modificarea aspectului ansamblului parietal, protejându-se astfel valoarea istorică şi estetică a picturilor murale.
Finalizarea intervenţiilor menţionate a presuspus totodată responsabilitatea conservării acestora în timp, prin monitotizarea valorilor de microclimat după încheierea operaţiunilor de conservare-restaurare. Întreţinerea monumentului face parte din principiile de bază ale conceptului de restaurare pe plan internaţional[8], totodată şi valorificarea mărturiei de document istoric a cadrului tradiţional protejat pe care Biserica de lemn Naşterea Maicii Domnului o reprezintă.

2. Naos peretele de sud11. Scena Adam si Eva ispititi de sarpe dupa interventii la nivelul suportului

Bibliografie
Arhivele INP, fond DMI, Memoriu tehnic, Bucureşti, 1957, dosar nr. 5823
Auner, Niels; Bucşa, Corneliu, Bucşa; Livia, Ciocşan, Octavian; Tehnologia consolidării, restaurării şi protecţiei împotriva biodegradării structurilor de lemn din monumentele istorice, Ed. Alma Mater, Sibiu, 2005
Brătulescu, Victor, Bierici din Maramureş, BCMI, anul XXXIV, Fasc.107-110. Monitorul Oficial şi Imprimeria Statului, Imprimeria Naţională Bucureşti, 1941
Dragomir, Vivian, Conservarea şi restaurarea arhitecturii vernaculare, Ed. Universitară, Craiova, 2012,
Porumb, Marius, Biserici de lemn din Maramureş, Ed. Academiei Române, Bucureşti, 2005
Postolache, Luminiţa-Dana, “Tehnica de execuţie a picturii murale din bisericile de lemn şi forme de degradarea specifice acesteia”, articol în Restitutio, Buletin de conservare-restaurare, Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”, nr.7, Bucureşti, 2013


[1] Arhivele INP, fond DMI, Memoriu tehnic, Bucureşti, 1957, dosar nr. 5823
[2] Auner, Niels; Bucşa, Corneliu; Bucşa, Livia; Ciocşan, Octavian; Tehnologia consolidării, restaurării şi protecţiei împotriva biodegradării structurilor de lemn din monumentele istorice, Ed. Alma Mater, Sibiu, 2005, p.18
[3] Porumb, Marius, Biserici de lemn din Maramureş, Ed. Academiei Române, Bucureşti, 2005, p.9
[4] Auner, Niels; Bucşa, Corneliu; Bucşa, Livia; Ciocşan, Octavian; Tehnologia consolidării, restaurării şi protecţiei împotriva biodegradării structurilor de lemn din monumentele istorice, Ed. Alma Mater, Sibiu, 2005, p.47
[5] Brătulescu, Victor, Biserici din Maramureş, BCMI, anul XXXIV, Fasc.107-110. Monitorul Oficial şi Imprimeria Statului, Imprimeria Naţională Bucureşti, 1941, p.110
[6] Porumb, Marius, Biserici de lemn din Maramureş, Ed. Academiei Române, Bucureşti, 2005, p.22
[7] Postolache, Luminiţa-Dana, “Tehnica de execuţie a picturii murale din bisericile de lemn şi forme de degradarea specifice acesteia”, articol în Restitutio, Buletin de conservare-restaurare, Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”, nr.7, Bucureşti, 2013, p. 126
[8] Dragomir, Vivian, Conservarea şi restaurarea arhitecturii vernaculare, Ed. Universitară, Craiova, 2012, p.155

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *