Reședințe și moșii Știrbey

Moștenind de la părintele său adoptiv, Barbu C. Știrbei, proprietatea de pe Podul Mogoșoaiei, tânărul Barbu D. Știrbey o extinde cu noi terenuri spre ulița Manea Brutaru și reface vechea casă într-o reședință impu­nătoare, în stil neoclasic, apelând între 1833-1835 la arhitectul francez Michel de Sanejouand. Odată devenit prinț stăpânitor al Țării Românești, aceasta îi va servi și de reședință domnească, cea oficială, de ceremonie, fiind ocupată de comandanții trupelor otomane. Domnitorul Știrbey va acorda o importanță deosebită amenajării sălii tronului și a spațiilor de reprezentare din fostele Case Golescu. În afară de această reședință, cunoscută și sub numele de palatul vechi, Barbu Știrbey va plănui și realizarea unei reședințe de vară, în Grădina Kiseleff, după proiectul arhitectului Anton Hefft. Fiind considerată prea scumpă și prea greu de realizat, aceasta va fi abandonată în favoarea amenajării Mănăstirii Cotroceni. Ultima reședință a prințului Barbu Știrbey s-a aflat pe proprietatea din Nisa, achi­ziționată în 1863 de la contele Orestis.

Barbu D. Știrbey și soția sa, Elisabeta Cantacuzino-Pașcanu sunt posesorii unei averi funciare importante, primită de la familiile lor, Știrbey, Bibescu și Brâncoveanu. Ei se vor îngriji de păstrarea și extinderea acestui patrimoniu, dar și de împărțirea echitabilă între urmași. Loviți de moartea timpurie a trei dintre copii, Grigore, Ecaterina și Elena, vor recupera zestrea fetelor și vor re-împărți moșiile în mai multe ocazii.

Stabilirea definitivă în Franța a prințului George B. Știrbey (1828-1925), cel care preia drepturile primului născut, urmată de cedarea drepturilor sale în 1878, reconfigurează posesia proprietăților. Prințul Alexandru B. Știrbey (1837-1895), al treilea fiu al domnitorului, va deține cea mai mare parte a averii părintești, sporită cu alte trei moșii moldovenești, din zestrea soției sale, Maria Ghica-Comănești. Fratele său mai mic, prințul Dimitrie B. Știrbey (1841-1913), se stabilește în țară către sfârșitul secolului al XIX-lea, administrând și el două moșii, Câmpina și Pietroșani, patronând Așezămintele Brâncovenești și rectitorind Biserica Sf. Treime din Craiova.

Povestea caselor domnițelor Fenareta, Alexandrina (Alina) și Eliza se dezvoltă prin prisma informațiilor disponibile în foile lor de zestre și din istoria proprietăților familiilor în care intră, prin căsătorie.

Următoarea generație, cea a nepoților și nepoatelor Știrbey, ne prilejuiește o prezentare a reședințelor bucureștene, dar și o călătorie prin țară, la diferite conace.

Conferința istoricului de artă drd. Oana Marinache va avea loc în Sala Scoarțelor din Palatul Mogoșoaia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *