Caietele restaurării 2014 – lansare

Evenimentul de sâmbătă a strâns împreună, în jurul aceleiași idei, circa 80 de persoane preocupate de soarta patrimoniului românesc: restauratori, arhitecți, istorici și istorici de artă, biologi, chimiști, cercetători, studenți,…

Caietele restaurării 2014

Prin ”Caietele restaurării” ne dorim o colaborare mai strânsă între specialiști, încurajarea formării echipelor interdisciplinare, intervenții mai bine documentate și mai atent realizate, informarea tinerilor, viitori specialiști, dar și a…

Știrbey: reședințe, moșii, ctitorii

Volumul, care va fi publicat în cadrul unui proiect editorial finanţat atât de către Uniunea Arhitecţilor din România, cât şi de Ordinul Arhitecţilor din România, ambele din timbrul arhitecturii, continuă…

Andreea Michescu

Absolventă a Universității Naționale de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” Facultatea de Istoria și Teoria Artei, secția de Conservare-Restaurare a Operelor de Artă, cu specializarea în domeniul conservării și restaurării operelor…

Elena-Teodora Necula

Debutul meu în acest domeniu a fost acum mai bine de zece ani, când am călcat pentru prima dată pragul Universităţii Naţionale de Artă din Bucureşti. Trei ani mai târziu,…

Gabriela Ştefăniţă

Absolventă a Facultăţii de Istoria şi Teoria Artei, secţia conservare-restaurare din cadrul Universităţii Naţionale de Arte – Bucureşti. Restaurator specialist de pictură murală, atestat de Ministerul Culturii şi Cultelor și…

Pictura murală din nordul Moldovei. Modificări estetice și restaurare.

Aceste monumente, care aduc faimă internațională țării tocmai prin pictura murală cu care sunt împodobite, au fost studiate în detaliu de cel care a reușit atât de bine să le…

Caietele restaurarii 2013

  Publicaţia anuală „Caietele restaurării 2013” face parte din proiectele editoriale care îmbogăţesc portofoliul Asociaţiei Art Conservation Support, beneficiind de sprijinul financiar al Administraţiei Fondului Cultural Naţional, în cadrul sesiunii…

„Reședințele Știrbey din București și Buftea. Arhitectura și decorația”, autor Oana Marinache

O astfel de lucrare monografică este importantă prin contribuţia adusă cunoaşterii istoriei artei şi arhitecturii româneşti de la sfârşitul sec. al XVIII-lea până la al doilea război mondial. Pe lângă…

Elena Vasilica Martin

Absolventă a Institului de Arte Plastice Nicolae Grigorescu din Bucureşti, licenţiată în artă monumentală restaurare, profesor de desen. Restaurator specialist de pictură murală atestat de Ministerul Culturii și Cultelor, cu…